Joburi in domeniul bancar

 

BNR » consilier juridic la BNR

(job inactiv)

Locatie: BNR Centrala

Data adaugarii: 2011-03-28

Departament
Direcţia Juridică, Serviciul drept european şi internaţional

Responsabilitati
Responsabilităţile postului:

* Acordă asistenţă juridică structurilor organizatorice din cadrul Băncii Naţionale a României, pe probleme specifice activităţi serviciului.
* Analizează legislaţia europeană cu incidenţă aspra domeniilor de competenţă ale Băncii Naţionale a României şi formulează opinii de specialitate.
* Colaborează în procesul de transpunere a legislaţiei europene în legislaţia naţională, inclusiv prin participare la grupurile de lucru constituite în acest sens, pe domeniile de competenţă ale Băncii Naţionale a României.
* Analizează reglementările emise la nivelul Uniunii Europene privind măsurile de restructurare a instituţiilor de credit aflate în dificultate şi a celor privind falimentul/insolvenţa instituţiilor de credit şi participă la implementarea acestor reglementări.
* Contribuie la formularea de opinii de specialitate cu privire la proiectele de reglementări ale Băncii Naţionale a României sau alte iniţiative legislative care privesc domenii în care Banca Naţională a României are atribuţii şi care implică o analiză a acquis-ului relevant al Uniunii Europene.
* Participă la grupuri de lucru privind procedurile pre-contencioase şi contencioase în faţa instituţiilor Uniunii Europene în materii aflate în competenţa băncii centrale.
* Elaborează reglementări privind procedura de mediere a diferendelor dintre utilizatorii şi prestatorii de servicii de plată, participă la medierea acestor diferende şi colaborează cu organismele corespondente din alte state membre.
* Examinează şi avizează din punct de vedere juridic proiecte de acorduri, convenţii şi alte acte care urmează să se încheie de către Banca Naţională a României, participând, după caz, la negocierea acestora, în măsura în care au legătură cu domeniul de activitate specific serviciului.

Cerinte
Condiţii de înscriere la concurs:

* studii superioare juridice, cu media de absolvire a examenului de licenţă de minimum 8,00;
* cunoaşterea aprofundată a limbii române;
* cunoaşterea foarte bună a limbii engleze;
* cunoştinţe de operare în domeniul informatic (editare texte, slide-uri, utilizare Internet, etc.);
* abilităţi de analiză, sinteză şi redactare;
* spirit de iniţiativă şi disponibilitate pentru lucrul în echipă.
* experienţa acumulată în sectorul financiar, poate constitui un avantaj;
* experienţă acumulată într-o instituţie a Uniunii Europene, poate constitui un avantaj;
* masterat în Dreptul Uniunii Europene şi/sau doctorat în Drept, absolvite sau aflate în curs de derulare, poate constitui un avantaj.
* apt de muncă, aspect dovedit prin adeverinţa medicală;
* să nu i se fi desfăcut contractul de munca din motive care ţin de persoana salariatului în ultimii 5 ani de activitate profesională;
* să nu aibă angajaţi în bancă soţul/soţia, părinţii, copiii, fraţii/surorile, alte rude sau afini până la gradul II inclusiv;
* să nu aibă înscrieri în cazierul judiciar;
* să nu fi participat la mai mult de trei concursuri în BNR (centrală sau sucursale) pe un post care presupune aceeaşi activitate.

Expira la: 2011-04-15

Joburi active in domeniul bancar



Alte joburi din domeniul bancar



 

Ultimele Comentarii