BANCI | Stirea Zilei

Traian Basescu: Mentinem data de 2015 pentru aderarea la zona euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-06-07 10:39

Preşedintele român Traian Băsescu a declarat intr-un interviu acordat Financial Times, cu ocazia vizitei in Marea Britanie, că România va menţine data de 2015 de aderare la zona euro, în ciuda semnalelor că alte ţări central-europene ar putea să-şi amâne intrarea în uniunea monetară.

Traian Băsescu a mai spus că speră că România şi Bulgaria vor obţine aprobare pentru aderarea la zona Schengen până la sfârşitul anului, în ciuda obiecţiilor din partea Franţei şi Germaniei că sunt necesare mai multe măsuri pregătitoare.

România a avut de suferit din cauza uneia dintre cele mai lungi recesiuni din Uniunea Europeană (UE) înainte de a reveni la creştere în primul trimestru al acestui an. De asemenea, ea a impus unele dintre cele mai grave măsuri de austeritate din blocul Celor 27, după ce a lăsat cheltuielile publice să prolifereze înainte de criza financiară globală, notează Financial Times, precizând că Bucureştiul a beneficiat de un plan de ajutor de 20 de miliarde de euro din partea Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Uniunii Europene.

Într-un interviu acordat Financial Times în timpul vizitei sale în Marea Britanie, preşedintele român a declarat că respectarea datei ţintă de aderare la zona euro - anul 2015 - este importantă pentru menţinerea disciplinei financiare greu obţinute. Preşedintele Băsescu, guvernul de coaliţie de centru-dreapta şi banca centrală au dezbătut în acest an dacă să amâne sau nu data trecerii la zona euro.

'2012 este un an de alegeri, în care politicienii pot deveni extrem de generoşi' cu fondurile publice, 'dar oamenii vor trebui să plătească pentru această generozitate după alegeri', a spus şeful statului român.

'Menţinerea obiectivului 2015 pentru aderarea la zona euro generează disciplina necesară', a adăugat el.

Problemele de la periferia zonei euro, plus experienţa pozitivă în timpul crizei din ţări precum Polonia, care au reuşit să-şi menţină competitivitatea prin devalorizarea monedei, au determinat unele state central-europene să-şi amâne orizontul de aderare.

Viktor Orban, primul ministru din Ungaria vecină, a declarat în februarie că actualele circumstanţe sugerează că aderarea ţării la zona euro 'nu este de conceput înainte de 2020'. Jacek Rostowski, ministrul polonez de finanţe, a spus luna trecută că este posibil ca Polonia să nu adopte euro până în 2019.

Traian Băsescu a declarat că România va analiza foarte atent dacă este potrivit să treacă la euro în 2015, chiar dacă întruneşte criteriile de convergenţă de la Maastricht.

'Este relativ uşor să atingem obiectivele de deficit bugetar şi de inflaţie. Dar pentru moment trebuie să se analizeze cât de competitivă este economia', a apreciat Băsescu. Una din lecţiile crizei a fost că este o greşeală să aderi la zona euro fără să ai o economie fundamental competitivă, a adăugat el.

Băsescu a apărat măsurile dure de austeritate luate în ultimii doi ani, inclusiv reducerea cu 25% a salariilor din sectorul public de anul trecut şi creşterea TVA cu 5%. Măsurile au lovit greu în popularitatea preşedintelui şi a guvernului - care a supravieţuit unui număr de cinci moţiuni de neîncredere - dar pieţele au elogiat determinarea României în a-şi controla finanţele.

'Uneori politicienii trebuie să plătească preţul când oamenilor nu le plac măsurile. Dacă creşterea va începe să fie consistentă, probabil că partidul aflat la putere va fi salvat la alegerile de anul viitor. Dacă nu, nu', a mai spus şeful statului român.

Băsescu a afirmat că este optimist în privinţa şanselor de aderare a României la zona Schengen în acest an, după un raport recent pozitiv privind pregătirile pentru aderare ale Bulgariei. Cele două ţări au aderat la UE împreună în 2007, data prevăzută pentru aderarea la Shengen fiind 2011.

'Vom vedea până la sfârşitul anului dacă acordul nostru, tratatul nostru de aderare, este respectat de toată lumea sau nu. Sperăm să nu fie stabilite condiţii adiţionale', a mai spus Traian Băsescu.

Diplomaţi europeni din Bruxelles avertizează totuşi că state membre mai mari leagă aderarea la Schengen de amploarea reformelor juridice şi nu doar de măsurile luate la frontiere. Mai multe state s-au plâns după aderarea României şi Bulgariei la UE că cele două state nu au făcut suficient pentru reformarea justiţiei şi combaterea corupţiei, comentează Financial Times.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Ce dobanzi au bancile la refinantarea unui credit de nevoi personale

Dobanzile practicate de banci pentru refinantarea unui credit de nevoi personale variaza intre 7,7% si 21%, conform informatiilor disponibile pe site-urile bancilor. Au fost luate in calcul dobanzile standard, fara reducerile aferente incasarii veniturilor detalii

Un IFN le cere clientilor sa plateasca nu doar restantele, ci si ratele din viitor

O Institutie Financiara Nebancara (IFN) care acorda credite online le cere restantierilor, prin intermediul unei alte firme pe care o controleaza, sa achite nu doar datoriile din trecut, ci si dobanzile aferente ratelor care ar fi urmat sa le achite in urmatorii ani, ceea ce nu este detalii

Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?

Dobanzile practicate de cele mai multe banci pentru creditele de nevoi personale destinate consumului nu mai sunt stabilite la niveluri standard ci sunt personalizate, in functie de mai multi factori, precum incasarea veniturilor in contul bancii sau istoricul de detalii

Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

 



 

Ultimele Comentarii