Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BANCI

Presedintele Basescu, oaspete de onoare al BNR

Miercuri, 19 martie a.c., presedintele României, domnul Traian Băsescu, a fost oaspetele Băncii Nationale a României, la invitatia guvernatorului Mugur Isărescu, se arata intr-un comunicat al BNR. Presedintele României s-a întâlnit cu membrii Consiliului de Administratie al BNR, a vizitat tezaurul si muzeul băncii centrale si a semnat în cartea de onoare. În cadrul întâlnirii cu membrii Consiliului de Administratie al BNR,  a avut loc o discutie referitoare la probleme strategice ale dezvoltării economiei românesti în contextul turbulentelor de pe pietele financiare internationale. De asemenea, au fost prezentate principalele repere ale trecerii României la moneda unică europeană – euro. Vizita presedintelui Traian Băsescu la BNR se înscrie într-o traditie. Din 1880, când detalii

BANCI

ING estimeaza o temperare la 20% a profitului in 2008

ING Bank România tinteste o crestere a profitului brut cu 18-20% în acest an, mult temperată fată de anul anterior, ca urmare a majorării costurilor determinată de lansarea de noi produse si dezvoltarea celor existente, a declarat miercuri directorul general al băncii, Misu Negritoiu. Anul trecut, banca si-a sporit profitul brut cu 148% fată de 2006, până la 72,9 milioane lei, în conditiile în care activele băncii au avansat cu 13%, până la 8,1 miliarde lei (2,24 miliarde euro). Pe partea de venituri, banca si-a propus să înregistreze o crestere de 18% în acest an. Pe segmentul serviciilor bancare pentru populatie (retail), banca urmăreste să ajungă la 750.000 de clienti până la sfârsitul anului si la un milion de clienti până în 2010, de la 500.000 la finalul anului trecut. detalii

BANCI

ING si-a dublat profitul brut si a atras peste o jumatate de milion de clienti

ING Bank România anuntă pentru 2007 o crestere a veniturilor cu 41% si dublarea profitului brut. Pe fondul unei strategii orientate către nevoile clientilor, ING Bank a obtinut în 2007 cresterea semnificativă a numărului de clienti, ajungând la peste o jumătate de milion de clienti individuali, se arata intr-un comunicat de presa al bancii. ING Bank România a înregistrat în 2007 venituri nete în valoare de 327 milioane RON, cu 41% mai mult decât în anul precedent. Valoarea totală a activelor s-a ridicat la 8,1 miliarde RON, în crestere cu 13% fată de 2006, în timp ce portofoliul de credite a crescut cu 79%, ajungând la 4,7 miliarde RON. “Anul 2007 a fost un an de crestere organică pentru ING Bank România. Am investit în extinderea retelei de sucursale si în dezvoltarea detalii

BURSA

Indicii Bursei de Valori Bucuresti revin pe verde

Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) au revenit pe verde, în medie cu 1,5%, exceptând sectorul societătilor de investitii financiare, care a crescut cu numai 0,44%, iar lichiditatea BVB a scăzut cu un sfert la 31,26 milioane lei. Bursa a coborât puternic luni, cu peste 3%, în urma scăderilor înregistrate pe bursele americane. Indicii Bursei de Valori Bucuresti (BVB) înregistraseră scăderi de peste 3% în sedinta de luni, ca reactie la scăderile accentuate de pe bursele americane, iar lichiditatea sporise cu 76,3%, la 42 milioane lei (11,18 milioane euro). Lichiditatea pietei reglementate a BVB a scăzut luni cu un sfert, la 31,26 milioane lei (8,35 milioane euro), fată de rulajul din sedinta precedentă. "În continuare piata de capital românească se corelează cu pietele detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim Împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii