Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BANCI

Plafonul de garantare a depozitelor in bancile europene ar putea creste la 50.000 de euro

Miniştrii de finanţe din statele membre UE au ajuns ieri la un acord privind ridicarea plafonului de garantare a depozitelor de la 20.000 de euro pe deponent la 50.000 de euro, în cazul în care băncile dau faliment, transmite AFP. Iniţial se dorea majorarea plafonului minim până la nivelul de 100.000 de euro. Un astfel de prag (50.000 de euro) va fi greu de asumat din punct de vedere bugetar de unele state membre UE, printre care şi România sau alte state din Europa de Est. Măsura are rolul de a-i linişti pe cei care au depozite la bănci. O retragere masivă a banilor din bănci, în aceste momente de criză, ar duce la prăbuşiri în lanţ, deoarece s-ar agrava problemele de lichiditate cu care băncile deja detalii

BANCI

Moody's scade ratingul UniCredit

Agenţia de evaluare financiară Moody's a coborât, marţi, ratingul pentru datoriile şi depozitele pe termen lung ale grupului bancar UniCredit, de la 'Aa2' la 'Aa3', pe fondul condiţiilor dificile cu care se confruntă banca şi deteriorării profitabilităţii în 2008, arată un comunicat al agenţiei. Ratingul puterii financiare a Unicredit a fost coborât tot cu o treaptă, de la 'B-' la 'C+', iar perspectiva rămâne negativă. Pentru ratingul pentru depozite şi datorii, perspectiva este stabilă. În acelaşi timp, Moody's confirmă toate ratingurile atribuite celor două subsidiare principale ale UniCredit, HVB şi Bank Austria Creditanstalt (BACA), cu perspectivă 'stabilă'. detalii

BANCI

Deutsche Bank: no equity-raising measures are planned

Deutsche Bank (XETRA: DBKGn.DE / NYSE: DB) today affirmed that it anticipates a Tier I capital ratio, under Basel II, of approximately 10% by the end of the third quarter 2008, and consequently that no equity-raising measures are planned. About Deutsche Bank Deutsche Bank is a leading global investment bank with a strong and profitable private clients franchise. A leader in Germany and Europe, the bank is continuously growing in North America, Asia and key emerging markets. With 80,253 employees in 76 countries, Deutsche Bank offers unparalleled financial services throughout the world. The bank competes to be the leading global provider of financial solutions for demanding clients creating exceptional value for its shareholders and detalii

BANCI

Curs valutar: leul isi intrerupe deprecierea. Curs oficial BNR: 1 euro = 3,9277 lei

Leul a câştigat marţi aproximativ un ban şi jumătate (0,34%), până la 3,9277 lei/euro, conform cursului de referinţă afişat de Banca Naţională a României (BNR), ajutat de declaraţiile de luni ale guvernatorului BNR şi premierului Tăriceanu. Luni, BNR afişase un curs de referinţă de 3,9410 lei/euro. "Leul s-a apreciat, pe o piaţă liniştită, corelat cu dinamica altor monede din regiune. Aprecierea monedei naţionale a venit însă şi pe fondul declaraţiilor de ieri ale guvernatorului BNR şi ale primului ministru, care au spus că sunt gata să ia măsurile necesare în cazul în care România s-ar confrunta cu dezechilibre financiare", a spus dealerul detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii