Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BANCI

Romanii vor putea beneficia de dreptul la libera circulatie in Elvetia

Cetăţenii români şi bulgari vor putea beneficia de dreptul la liberă circulaţie în Elveţia cel mai devreme de la 1 aprilie, însă întregul proces se va desfăşura în mai multe etape, timp de şapte ani, a declarat, duminică, ministrul elveţian al Justiţiei, Eveline Widmer-Schlumpf. Ea a apreciat că, la referendumul de duminică, "populaţia elveţiană a făcut o alegere pragmatică şi orientată către viitor". Aproape 60 la sută dintre elveţieni au votat în favoarea confirmării şi extinderii pentru România şi Bulgaria a acordurilor aflate în vigoare începând din 2002. Rezultatele referendumului au fost salutate şi de ministrul elveţian de detalii

BANCI

Ministerul IMM-urilor a semnat primele contracte pentru fondurile structurale

MInistrul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comeţului şi Mediului de Afaceri (MIMMCMA), Constantin Niţă, a semnat vineri primele 22 contracte din cele 175 cu firmele care au câştigat fonduri structurale. Proiectele au fost depuse în cadrul schemei de finanţare de sprijin financiar în valoare de până la 920.000 lei acordat pentru investiţii în întreprinderile mici şi mijlocii. Bugetul alocat pentru acest apel de proiecte este de 62,6 milioane euro, echivalent în lei. "Pentru a grăbi acest proces de accesare dorim să o punem în discuţie în Guvern ca Autoritatea de Management (AM), cea care dă avizul final dosarelor, să se afle tot în cadrul ministerului nostru întrucât, în multe cazuri, răspunsul detalii

BANCI

Geoana: Guvernul va sprijini Dacia si Ford

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă, la Craiova, că autorităţile trebuie să sprijine industria autohtonă de automobile, transmite corespondentul NewsIn. "Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care firmele craiovene să îşi continue activitatea. Se încearcă aprobarea unui pachet de sprijin pentru Dacia, la Mioveni. În acelaşi timp, se încearcă obţinerea unui alt pachet de sprijin şi pentru Ford, pentru că fabrica de la Craiova reprezintă un sprijin al întregii industrii de autoturisme din România. De aceea, sunt convins că solicitările făcute de cei de la Ford vor fi primite cu deschidere de Guvernul României şi vom veghea ca detalii

BANCI

Senatorii SUA au ajuns la un acord privind un plan de relansare a economiei de 780 miliarde de dolari

Senatorii americani au ajuns vineri la un acord privind un plan de relansare a economiei în valoare de circa 780 de miliarde de dolari, a anunţat senatorul democrat de Nebraska Ben Nelson. "Am ajuns la un acord între democraţi şi republicani asupra unui plan" pentru crearea de locuri de muncă şi creşterea economică, a spus Nelson, unul dintre principalii negociatori ai Partidului Democrat. "Planul se cifrează, în total, la 780 de miliarde de dolari", a adăugat el. Nelson a precizat că a colaborat cu colega sa republicană Susan Collins, senator de Maine, în vederea realizării unui compromis acceptabil pentru republicanii moderaţi. Înaintea negocierilor, soldate cu reduceri masive, planul era estimat la circa 920 de detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii