BANCI | Stirea Zilei

Mugur Isarescu: Ce fonduri sa luam de la FMI, nu vedeti ca nu avem ce sa facem cu rezerva externa?

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-11-03 16:21

Romania nu are nevoie de sprijin financiar din parte FMI iar economia tarii nu se confrunta cu probleme de genul celor avute de tarile vecine, precum Ungaria, a declarata astazi guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, in cadrul conferintei de presa prilejuita de prezentarea raportului asupra inflatiei.

Referindu-se la un eventual sprijin financiar acordat României de către Fondul Monetar Internaţional (FMI), Isărescu a arătat că nu există "nici un fel de negocieri".

"Ce să mai luăm de la FMI, nu aţi văzut ce rezervă avem? Unde să o mai punem?", a precizat Isărescu.

El a precizat că România nu are probleme de genul celor cu care se confruntă ţările vecine.

"Avem o cu totul şi cu totul altă situaţie a finanţelor naţionale", a continuat guverantorul BNR.

El a arătat că, în primul rând, datoria publică a României este la un nivel foarte jos, ca raport în PIB, respectiv de 12%, fata de 60% in alte tari.

Până în prezent, Ucraina şi Ungaria au solicitat sprijin financiar din partea FMI, pentru a putea depăşi efectele provocate de criza globală.

Agenţia de evaluare financiară Standard&Poor's a redus, săptămâna trecută, ratingul României pentru împrumuturi în monedă străină pe termen lung la "BB+", de la "BBB-", şi calificativul pentru creditele pe termen scurt la "B", de la "A-", ambele cu perspectivă "Negativă", ca urmare a riscurilor determinate de necesarul ridicat de finanţare de pe pieţele internaţionale de credit.

Agenţia de evaluare financiară Standard & Poor's (S&P) ar trebui să trimită în România o echipă de specialişti care să cunoască realităţile şi să refacă datele "scrise pe lângă subiect", a declarat, luni, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

"Sperăm ca S&P să trimită o echipă de specialişti care să refacă cele două pagini scrise pe lângă subiect", a afirmat şeful băncii centrale.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Un IFN le cere clientilor sa plateasca nu doar restantele, ci si ratele din viitor

O Institutie Financiara Nebancara (IFN) care acorda credite online le cere restantierilor, prin intermediul unei alte firme pe care o controleaza, sa achite nu doar datoriile din trecut, ci si dobanzile aferente ratelor care ar fi urmat sa le achite in urmatorii ani, ceea ce nu este detalii

Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?

Dobanzile practicate de cele mai multe banci pentru creditele de nevoi personale destinate consumului nu mai sunt stabilite la niveluri standard ci sunt personalizate, in functie de mai multi factori, precum incasarea veniturilor in contul bancii sau istoricul de detalii

Topul creditelor ipotecare cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3-10 ani

Dobanzile fixe in primii 3-10 ani pentru un credit ipotecar variaza intre 5,75% si 9,90%, in functie de banca si de perioada cu dobanda nemodificata, conform ofertelor celor mai importante 10 banci. Dobanzile luate in calcul sunt cele standard, fara alte detalii

Cum raspunde ANPC la o reclamatie despre o frauda online: cu cuvintele bancii

Clientul unei banci (Unicredit) a fost fraudat online cu 25.000 de lei cu o asa-zisa investitie in actiuni pe site-ul Rominvest. (Atentie! Acest site functioneaza si in prezent, la acest link, https://dimensionaldreamscape.cam, dupa mai bine de o luna de la detalii

 



 

Ultimele Comentarii