Stiri din eticheta:



ASF spune ca are o activitate sustinuta in cadrul ESMA si EIOPA

Ca membru al Autorității Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) şi al Autorităţii Europene pentru Asigurări și Pensii Ocupaţionale (EIOPA), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a avut o implicare susţinută în proiectele derulate de cele două instituţii pe detalii

Cruda realitate: bancile se arata dispuse sa imparta povara crizei cu clientii doar dupa ce au fost stranse cu usa prin tribunale sau in Parlament, unde au fost certate ca sunt in urma vremurilor

Sergiu Manea, seful BCR, a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca este un mit faptul ca bancile nu vor sa imparta povara crizei cu clientii supraindatorati din cauza creditelor prea mari si in valuta luate in perioada de euforie din 2007-2008. “Din punct de vedere al detalii

Pentru un credit Prima Casa de 45.000 de euro platesti inca 54.000 de euro in 25 de ani. Cum faci sa-ti iei acelasi credit cu 30.000 de euro mai ieftin, in doar 11 ani

Una dintre lectiile invatate din aceasta criza este aceea ca un credit poate deveni un stres urias si permanent, iar pentru unii o povara prea mare. Asta pentru ca in momentul semnarii contractului nu ne-am gandit prea mult la consecintele unui imprumut, mai ales daca e vorba de unul pe termen detalii

 

Ultimele Comentarii