BANCI | Ultima Ora

SUA aproba o reforma radicala a industriei financiare

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2010-05-22 11:40

Senatul Statelor Unite a aprobat cea mai vastă reformă a industriei financiare după Marea Criză din 1929-1930, votând impunerea unor restricţii pentru vânzarea şi cumpărarea de proprietăţi de către bănci şi înfiinţarea unei agenţii de protecţie a consumatorului pentru a preveni ca creditorii să facă abuzuri, relatează Bloomberg.

Legislaţia, aprobată cu 59 de voturi pentru şi 39 împotrivă, va trebui să se armonizeze cu cea a Camerei Reprezentanţilor din luna decembrie. După aceea, aceasta trebuie promulgată de preşedintele Barack Obama. Analiştii susţin că acest lucru se va întâmpla luna viitoare.

Reforma mai conţine şi un mecanism prin care instituţiile financiare să fie lichidate, mai ales cele care, recent, erau considerate prea mari pentru a se prăbuşi.

"Când această reformă va deveni lege, veselia de pe Wall Street se va termina", a declarat Harry Reid, liderul majorităţii din Senat, după vot.
Acesta a mai explicat că nu se mai poate paria cu banii publici şi că proiectul vizează evitarea apariţiei unei noi crize financiare.
Textul previne, de asemenea, utilizarea banilor publici pentru salvarea instituţiilor financiare, prevăzând, totodată, o reglementare mai strictă a pieţei produselor derivate. Acestea nu vor mai fi comercializate decât pe platforme transparente.

În plus, proiectul interzice băncilor să efectueze tranzacţii cu instrumente financiare de tip "swap".

Preşedintele Obama a declarat că versiunea finală a proiectului de lege nu va sufoca piaţa liberă, chiar dacă face instituţiile financiare să fie responsabile.

"De-a lungul anilor, industria financiară a încercat în mod repetat să facă ceva ca această lege să nu fie aprobată, folosindu-se de milioane de dolari pentru publicitate şi lobby. În momentul de faţă putem spune că toate aceste eforturi au eşuat", a explicat preşedintele american, adăugând că mai sunt destul de multe lucruri de făcut în această privinţă.

"Camera Reprezentanţilor şi Senatul trebuie să ajungă la un punct comun", a mai afirmat Obama, referindu-se la diferenţele dintre cele două propuneri legislative.

"În acest timp, până se ajunge la un punct comun, industria financiară şi organizaţiile de lobby vor continua să se lupte", a continuat acesta.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Cu venituri de 10.000 de lei, ai servicii dedicate, tip premium banking, la Banca Transilvania

Banca Transilvania a ajuns la 100.000 de clienți Premium Banking, segment de business diferit de Private Banking, +25% față de aceeași perioadă a anului trecut, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: “Creșterea numărului de clienți detalii

IFN-ul Credit Prime a dat credite de 30 milioane euro, cu dobanzi de 900%

IFN-ul Credit Prime, detinut de firma Ecofinance, din grupul Dyninno, inregistrat in paradisul fiscal Malta, anunta intr-un comunicat ca si-a majorat portofoliul de credite cu 40% in 2022: "Valoarea totală a creditelor acordate a ajuns la 30 milioane de euro, detalii

CEC Bank a finantat peste 3.000 de proiecte din fonduri europene

• 9 mai, Ziua Europei: Fondurile europene au contribuit la dezvoltarea României Fondurile europene au un rol esențial în dezvoltarea României, CEC Bank finanțând, de la demararea Exercițiului Financiar 2007-2013 și până detalii

Garanti BBVA are un chatbot pentru comunicarea cu clientii

Garanti BBVA, una dintre cele mai dinamice bănci din România, își reafirmă angajamentul pentru digitalizare și lansează chatbot-ul de ultimă generație, GIA, conceput pentru a îmbunătăți experiența clienților și a simplifica serviciile de detalii

 



 

Ultimele Comentarii