BANCI | Stirea Zilei

BCR anunta iesirea din criza: Scad restantele, creste volumul de noi credite, inclusiv finantarile pentru constructia de autostrazi

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-08-01 13:23

Presedintele BCR, Dominic Bruynseels (foto), a declarat la Viena, cu ocazia prezentarii rezultatelor bancii din primul semestru, ca banca inregistreaza o serie de evolutii pozitive, atat in privinta cresterii volumului de credite de retail si corporate, cat si a scaderii volumului de credite neperformante, singura surpriza neplacuta fiind IMM-urile.

Bruynseels a laudat Guvernul pentru modul in care a gestionat economia si pentru faptul ca a inceput investitiile in infrastructura, BCR urmand a finanta sapte dintre cele 12 sectiuni ale autostrazii Nadlac-Costanta ce vor fi construite in urmatorii 2-3 ani.

Bruynseels a spus ca in prima jumatate a acestui an au fost mai multe lucruri care au evoluat mai bine decat se astepta.

Este vorba, pe de o parte, de imbunatatirea portofoliului de credite de retail. "De asemenea, volumul de credite neperformante scade, nu doar ca efect al strategiei noastre de a limita expunerea pe credite negarantate si de a creste volumul imprumuturilor garantate, ci si datorita faptului ca suntem lideri in ceea ce priveste creditele ipotecare, inclusiv in cadrul programului Prima Casa, care s-a dovedit unul dintre programele guvernamentale de succes in perioada de criza", a spus seful BCR.

BCR va finanta 7 sectiuni ale autostrazii Nadlac-Constanta

"In ceea ce priveste segmentul de companii, cred ca orientarea noastra spre companiile mari si catre proiectele de infrastructura isi arata acum roadele. Guvernul a inceput sa puna accent pe lucrari de infrastructura, ca de exemplu coridorul IV dintre Nadlac si Constanta, unde vor exista 12 sectiuni ce vor fi construite in urmatorii 2-3 ani, in valoare de 3-4 miliarde euro. BCR va finanta sapte dintre cele 12 sectiuni, prin intermediul firmelor de constructii, ceea ce inseamna un volum destul de mare de finantari pentru capital de lucru. Fireste ca aceste imprumuturi nu se vor vedea in bilantul bancii in acest an, dar cu siguranta vor aparea anul viitor si in urmatorii ani si vor avea o contributie importanta in cresterea volumului de comisioane in partea a doua a acestui an. Asadar, in ceea ce priveste evolutia pozitiva la modul general, a mers bine finantarea companiilor mari si a Guvernului", a concluzionat Bruynseels.

"Pe de alta parte, a adaugat el, mai rau decat ne asteptam au evoluat IMM-urile, unde rata creditelor neperformante ajunge la 20%. Aceasta pentru ca firmele mici inca sufera din cauza cererii interne slabe, si asta nu e surprinzator avand in vedere ca oamenii inca nu au simtit in buzunare beneficiile vreunei cresteri salariale. De asemenea, inca exista o lipsa de incredere in locurile de munca, pentru ca sectorul public este in proces de restructurare."

"Mai bine decat ne asteptam a fost si modul in care a fost condusa economia: suntem in tinta de deficit bugetar, Guvernul adopta unele masuri dure, potrivite credem noi, pentru viitorul tarii, si incepe sa investeasca in proiectele de infrastructura pe care le asteptam. De aceea cred ca perspectivele pe termen lung ale tarii arata foarte pozitiv. Pe termen scurt se va mentine o perioada deficila pe piata de retail, dar pe partea de corporate situatia se va imbunatati", a precizat presedintele BCR.

Romania va fi din nou una dintre cele mai performante tari din Europa

Totusi, Bruynseels considera ca nu vom vedea o revenire completa a economiei in acest an: "Ne asteptam la o crestere a PIB-ului in jur de 2% in 2011, dar pentru anul viitor estimam o crestere in jur de 4%, ceea ce va clasa Romania printre tarile cu cele mai mari cresteri economice din Europa, dupa ce in ultimii trei ani a fost una dintre tarile cel mai puternic afectate de criza".

Presedintele Erste Bank, Andreas Treichl, a precizat, la randul sau: "In ceea ce priveste evolutia generala a BCR, e greu de gasit un semn care sa nu indice faptul ca partea de retail a bancii va beneficia la un moment dat in urmatoarea perioada, datorita climatului general pozitiv din Romania".

Evolutia pozitiva a economiei va avea impact si asupra capacitatii clientilor bancii de a-si rambursa ratele.

"Vedem o stabilizare a situatiei in ceea ce priveste riscul de credit, nu credem ca se va mai deteriora de acum inainte, vedem in mod clar tendinte pozitive pe partea de retail, ceea ce va compensa partea de IMM-uri, iar situatia se va imbunatati in 2012", a spus Bernhard Spalt, directorul de risc al Erste Bank.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

 



 

Ultimele Comentarii