BANCI | Analiza

Rusia a iesit din perioada cea mai grea a crizei economice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-03-28 20:43

Rusia a ieşit din perioada cea mai grea a crizei economice, în condiţiile în care retragerile de capital au încetat, iar investitorii se orientează din nou către bursa de la Moscova, a declarat vicepreşedintele băncii centrale a Rusiei, Alexei Uliukaiev.

Uliukaiev a indicat că economia ar putea obţine un sprijin suplimentar prin reducerea dobânzilor, fapt care s-ar putea produce în al doilea trimestru, avantajat de scăderea presiunilor inflaţioniste.

"Cred că cea mai serioasă parte a crizei a trecut. Situaţia curentă s-ar putea să nu placă prea mult din cauza scăderii producţiei industriale, dar este o situaţie caracterizată prin echilibru. Există intrări de capital pe piaţa acţiunilor, iar investiţiile directe din străinătate continuă. Am văzut doar cât de repede au crescut bursele în perioada februarie - martie", a spus oficialul, citat de Reuters.

El a estimat că rubla va avea în acest an un curs mediu de schimb de 32-33 ruble pentru un dolar, faţă de cotaţia de 35,1 ruble pentru un dolar luată în calcul la elaborarea bugetului.

Probleme economice grave şi devalorizarea rublei sunt o parte din provocările cărora autorităţile sunt nevoite să le facă faţă.

Uliukaiev a precizat că banca centrală va îndemna instituţiile financiare să adopte măsuri preventive prin acumularea de rezerve, care vor fi folosite la acoperirea eventualelor active toxice.

Cea mai mare bancă privată din Rusia, Alfa Bank , a estimat că ponderea din total a activelor neperformante va ajunge la 15-20% până la sfârşitul anului. Într-un interviu acordat publicaţiei Financial Times, preşedintele băncii a preconizat că în sectorul bancar local vor fi înregistrate sute de falimente, din cele 1.200 de companii financiare operaţionale în prezent.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analiza



La care banci se poate face actualizarea online a datelor de catre firme

Actualizarea online a datelor firmelor, pe site-urile sau in aplicatiile bancilor, este posibila la doar trei institutii de credit, la restul fiind nevoie de prezenta intr-o sucursala. ING Bank a anuntata ca a introdus opțiunea de actualizare a datelor 100% detalii

Conturi bancare gratuite pentru incasarea salariului, pensiei si indemnizatiilor sociale. Dar cine poate sa-si faca unul?

Legea care permite in prezent celor fara conturi bancare sa-si deschida unul nou, denumit cont de baza, fara comisioane de deschidere, inchidere si retragere numerar la bancomat, a fost modificata de Parlament. Noua varianta a acestei legi, care mai asteapta detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul trimestrului 3 din 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR).  Indicatorii au fost calculaÈ›i pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituÈ›iile de credit, detalii

Indicatorii sistemului bancar la finalul T2 2023

Indicatorii sistemului bancar la finalul lunii iunie 2023, conform datelor furnizate de Banca Nationala a Romaniei (BNR). Indicatorii au fost calculați pe baza raportărilor financiar-contabile trimise la banca centrală de instituțiile de credit, detalii

 



Profil de Bancher

Toate Profilele

 

Ultimele Comentarii