BANCI | Revista presei

Plan B pentru Grecia: controale asupra capitalului si instrumente financiare informale (IOU) care recunosc o datorie, dar nu garanteaza plata acesteia

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-06-12 17:38

Oficiali europeni de rang înalt au discutat pentru prima dată posibila intrare a Greciei în incapacitate de plată, din cauza impasului în negocierile cu creditorii internaționali, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-și păstreze anonimatul, transmite Agerpres.

Oficialii care pregătesc reuniunea Eurogrupului de săptămâna viitoare au stabilit joi seară că există trei posibile scenarii pentru ce s-ar putea întâmpla cu Grecia la sfârșitul acestei luni. Cel mai puțin probabil ar fi încheierea unui acord prin care Grecia să accepte reforme în schimbul tranșei de 7,2 miliarde de euro, evitând astfel intrarea în incapacitate de plată.

A doua posibilitate ar fi o nouă extindere a actualului program de asistență financiară, care expiră luna aceasta. Grecia a amânat săptămâna trecută o plată care trebuia rambursată către FMI până la data de 5 iunie și intenționează să cumuleze într-o singură sumă toate tranșele în valoare de 1,7 miliarde de dolari ce trebuie returnate Fondului în cursul lunii iunie.

A treia posibilitate, discutată oficial pentru prima dată la nivel înalt în UE, ar fi acceptarea ideii că Grecia ar putea intra în incapacitate de plată. Întâlnirea de joi seara s-a încheiat fără adoptarea unei decizii sau a unei concluzii.

Majoritatea oficialilor susțin că este puțin probabil ca reprezentanții UE, BCE și FMI să ajungă la timp la un acord, astfel încât Grecia să primească cei 7,2 miliarde de euro, evitând astfel intrarea în incapacitate de plată.

'Ar însemna ca în următoarele zile să se înregistreze progresele care nu s-au realizat în ultimele săptămâni. Reacția BCE și FMI și a unor state membre este extrem de sceptică', susțin sursele. Alte surse au declarat că reprezentanții Greciei s-au angajat să facă tot ce este posibil pentru a se ajunge la un acord la timp. În acest caz s-ar putea semna un acord la reuniunea Eurogrupului din 18 iunie, de la Luxemburg. Chiar și așa, susțin oficialii, acordarea tranșei până în 30 iunie ar fi dificilă deoarece este nevoie de timp pentru finalizare tuturor procedurilor necesare.

Prin urmare, al doilea scenariu, care prevede o nouă extindere a actualului program de asistență financiară, prin care Grecia va beneficia de cei 7,2 miliarde de euro și cei 10,9 miliarde de euro puși deoparte pentru recapitalizarea băncilor elene. Această sumă va fi pusă la dispoziția Greciei după ce se ajunge la un acord privind reformele.

'Pentru prima dată s-a discutat un Plan B pentru Grecia', susțin sursele. Într-un astfel de caz vor fi impuse controale asupra capitalului pentru a se preveni ieșirea unor sume mari în euro din Grecia și vor fi introduse IOU (instrumente financiare informale care recunosc o datorie, dar nu garantează plata acesteia).

Alte surse anonime au declarat recent că ministrul german de Finanțe, Wolfgang Schaeuble, a avansat posibilitatea ca Grecia să aibă nevoie de o monedă paralelă alături de euro dacă discuțiile cu creditorii internaționali eșuează.

Schaeuble a menționat ideea la o recentă reuniunea dar fără a o susține, susțin sursele. Oficialul german a citat exemplul statului Muntenegru, care folosește euro dar nu este membru al zonei euro.

Declarațiile sugerează că unii oficiali germani se pregătesc pentru cel mai rău scenariu în cazul Greciei. În timp ce cancelarul Angela Merkel se pronunță pentru menținerea Greciei în zona euro, Schaeuble a afirmat că nu exclude ieșirea Greciei din blocul comunitar (Grexit).

'Suntem în mijlocul unor negocieri dificile. Problema este că premierul elen Alexis Tsipras conduce un scuter iar Wolfgang Schaeuble conduce un BMW blindat', susține Jacob Funk Kirkegaard, de la Peterson Institute for International Economics în Washington.

Introducerea IOU (instrumente financiare informale care recunosc o datorie, dar nu garantează plata acesteia) ar putea face parte din scenariul în desfășurare în cazul Greciei, susțin analiștii.

Analiștii Goldman Sachs International susțin că aranjamentele valutare din Muntenegru și Kosovo ca posibile scenarii pentru 'situațiile hibride care ar putea apărea în Grecia'. 'IOU ar putea fi folosite la acoperirea cheltuielilor interne și ar circula alături de euro', se arată în raportul Goldman Sachs.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii