BANCI | Revista presei

Liviu Voinea, viceguvernator BNR: Economia Romaniei nu este amenintata de riscuri sistemice severe

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-10-06 23:05

Economia României nu este amenințată, în prezent, de riscuri sistemice severe, însă există două riscuri ridicate, unul legat de posibilitatea revenirii la politici prociclice pe plan intern, iar celălalt este legat de incertitudinile privind creșterea economică la nivel mondial, a declarat marți viceguvernatorul Băncii Naționale a României, Liviu Voinea, în cadrul conferinței de prezentare a Raportului asupra Stabilității Financiare.

"Considerăm că nu se manifestă în prezent riscuri sistemice severe. Se manifestă, însă, în prezent, două riscuri sistemice ridicate. (...) Există un risc de revenire pe plan intern la politici economice prociclice. În ultimul an, cadrul macroeconomic intern s-a îmbunătățit. Totuși, aceste evoluții nu sunt și nu au fost lipsite de riscuri. Creșterea economică a început să fie determinată preponderent de consum, în timp ce nivelul PIB-ului potențial este în continuare afectat de starea precară a infrastructurii de transport, de gradul insuficient de absorbție a fondurilor europene și de indisciplina financiară a companiilor", a subliniat Voinea.

Un alt risc, cuprins în raportul BNR, este generat de incertitudini externe privind creșterea economiei mondiale, care nu este încă restabilită, de starea sistemului financiar internațional, în special a sistemului bancar paralel, și de posibila inversare a tendinței descendente a ratelor de dobândă pe plan internațional, determinând, la rândul lor, modificarea sentimentului investitorilor, în special pentru economiile emergente, a mai spus oficialul BNR.

Pe de altă parte, ratele scăzute de dobândă, în contextul în care trăim într-un mediu internațional caracterizat de astfel de rate, pot crea distorsiuni pe canalul creditării, susține Voinea.

El este de părere că acestea adâncesc capcana datoriei pentru populație și companii, pot dezechilibra finanțele publice prin finanțarea temporară cu costuri reduse a unor deficite mai mari, reduc stimulentul pentru reforme structurale în economie, și pot conduce la alocarea greșită a resurselor între sectoarele economiei. De asemenea, dobânzile reduse stimulează investiția în active cu randamente mai mari, dar mai riscante și mai puțin lichide, subestimează riscul de credit și pot conduce la scăderea eficienței politicii monetare după testarea pragului zero al ratei dobânzii, a mai spus viceguvernatorul BNR.

Potrivit acestuia, persistența unui nivel prea scăzut al dobânzilor pentru o perioadă prea îndelungată de timp poate duce la efecte negative, printr-o inversare bruscă a acestei tendințe.

"De aici intervine riscul pe care-l considerăm în creștere, generat de incertitudinile externe", a explicat Liviu Voinea.

În aceste condiții, este necesară prudență în mixul de politici economice interne, însă principalele riscuri vin din mediul extern, a mai spus Voinea. În plus, Raportul BNR subliniază faptul că sectorul bancar este rezilient, dar procesul de dezintermediere continuă, creditarea în lei pentru populație a început să crească, însă creditarea pentru companii rămâne modestă, dar există potențial de creștere.

Pe de altă parte, principala vulnerabilitate în sectorul companiilor este indisciplina financiară.

Datoria publică este sustenabilă în prezent, iar menținerea deficitului la nivelul MTO asigură sustenabilitatea datoriei pe termen mediu și lung, se mai arată în raportul citat.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii