Cat de corect aplica Raiffeisen Bank principiul echitatii impus de Curtea Constitutionala in noua oferta de conversie in lei a creditelor in CHF
Autor: Bancherul.ro
2017-02-01 21:51
Raiffeisen Bank a lansat astazi o noua oferta de conversie in lei, la cursul zilei, a creditelor in franci elvetieni (CHF), desi Curtea Constitutionala urmeaza sa se pronunte saptamana viitoare asupra legii de conversie la cursul istoric.
Banca spune ca a venit cu noua propunere avand in vedere clarificarile Curtii Constitutionale la legea darii in plata, unde se consacra aplicarea teoriei impreviziunii, conditionata de principiile bunei-credinte (se aplica doar celor care nu pot, nu celor care nu vor) si echitatii, adica “exacta compensatie”.
“Echitatea, alături de buna-credinţă, oferă un fundament al impreviziunii, pornind de la relaţia existentă între ele”, a aratat Curtea Constitutionala in recenta decizie privind aplicarea legii darii in plata.
Ca principiu general, echitatea se manifestă sub două aspecte: obiectiv – denumind principiul exactei compensaţii cu implicarea egalităţii de tratament – şi subiectiv – însemnând luarea în considerare a unei situaţii particulare, de regulă, slăbiciunea unei părţi contractante. ...Cu alte cuvinte, echitatea, corolar al bunei-credințe, guvernează contractul civil de la nașterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existența unei clauze exprese în cuprinsul contractului”, a precizat Curtea Constitutionala.
Fiind evident de-acum, ca explozia cursului CHF/leu poate fi considerat un motiv de impreviziune, ramane doar de vazut cum aplicam principiul echitatii in vederea renegocierii (adaptarii) creditelor, pentru reechilibrarea prestatiilor, adica a valorii ratelor, la noua realitate, dupa cum precizaza Curtea Constitutionala.
“Adaptarea contractului pe parcursul executării sale la noua realitate intervenită echivalează cu menţinerea utilităţii sociale a acestuia, mai precis permite executarea în continuare a contractului prin reechilibrarea prestaţiilor. Evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătiri economice/juridice a cocontractanţilor [dihotomia profesionist/consumator], a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit”.
Sa vedem acum cum intelege Raiffeisen Bank sa aplice noile decizii al Curtii Constitutionale, in cadrul noii oferte de conversie in lei a respectivelor credite, anuntata astazi, cu o saptamana inainte de decizia Curtii Constitutionale privind legea conversiei creditelor in franci la cursul istoric.
Trebuie precizat ca Raiffeisen Bank a anuntat, la finalul anului 2015, in contextul intensificarii presiunilor la adresa bancilor si anuntarea celor doua legi, darea in plata si conversia in lei a creditelor in CHF la cursul istoric, prima oferta de conversie la cursul zilei, cu un discount total de 20%, dar aplicat in etape, pe parcursul a doi ani si doar celor care au intarzieri la plata ratelor sau cu grad de indatorare de peste 65% din venituri. (vezi aici detalii)
Noua oferta este putin imbunatatita: se aplica tuturor clientilor, cu exceptia celor care au intarzieri de peste 90 de zile, gradul de indatorare a scazut la 60% iar discountul la 25%.
Sa vedem insa care sunt efectele acceptarii acestei oferte a Raiffeisen si cum se aplica, astfel, principiul echitatii, prin “analiza valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit”, dupa cum arata Curtea Constitutionala.
Calculul echitatii
Sa luam exemplul unui credit luat in 2008 in valoare de 50.000 de franci, echivalentul a 105.000 lei, cursul fiind atunci 2,1 lei pentru un CHF. Termenul de rambursare este 25 de ani, la o dobanda de 4,5% pe an.
Pana in prezent, timp de opt ani, clientul bancii a platit rate in valoare de aproximativ 95.000 de lei, la un curs mediu de 3,5 lei pentru un franc, curs care a ajuns in prezent la 4,2 lei pentru un franc.
Asadar, detinatorul unui credit in franci a platit in ultimii opt ani aproape integral creditul la valoarea din lei din momentul obtinerii, desi in CHF el a achitat doar 21.000 CHF.
Asadar, clientul mai are de rambursat, de acum inainte, pana la finalizarea creditului, 39.000 CHF, care la cursul de azi, de 4,2 lei pentru un CHF, inseamna 163.000 de lei, deci mai mult decat creditul initial.
Daca am presupune ca echitabil inseamna ca banca si clientul sa-si imparta in mod egal povara cursului, atunci ar trebui ca banca sa accepte efectuarea conversiei la un curs mediu intre cel istoric, de 2,1 lei si cel din acest moment, de 4,2 lei, respectiv 3,15 lei.
Asta ar inseamna ca soldul de 39.000 CHF sa fie convertit la o valoare de 136.000 de lei, ceea ce inseama o reducere de 16%. Raiffeisen a propus insa un discount de 25%, ceea ce poate fi considerata o valoare acceptabila.
Dar numai daca nu tinem cont si de povara cursului suportata pana in prezent integral doar de clienti. Curtea Constitutionala spune insa ca impreviziunea nu se poate aplica si pentru platile din trecut, pentru ca ar insemna ca legea sa se aplice retroactiv.
Daca ar fi ca povara cursului sa fie impartita si pentru perioada de opt ani din trecut, ar insemna ca cei 95.000 de lei platiti pan acum la un curs mediu de 3,5 lei sa fie socotiti la un curs de 3,15 lei, adica 83.000 de lei, ceea ce inseamna o reducere de 12,5%, care adaugata la cea de 16% ar insuma 28,5%.
Putem concluziona, asadar, ca un discount de 25% din soldul actual al creditului in CHF poate fi considerat o solutie acceptabila, conform principiului echitatii, enuntat de Curtea Constitutionala.
De altfel, discountul de 25% s-a dovedit de succes si in precedentele oferte de conversie: cea a Bancii Transilvania pentru clientii Volksbank si cea a OTP Bank, finalizate cu succes.
Ramane de vazut daca solutia Curtii Constitutionale in cazul legii conversiei creditelor in CHF la cursul istoric se va inscrie in acelasi spirit ca legea darii in plata, caz in care va valida oferta Raiffeisen Bank, putand fi urmata, eventual, si de restul bancilor.
Comunicatul Raiffeisen
Raiffeisen Bank revine cu o oferta imbunatatita de conversie cu discount pentru clientii cu credite in CHF
Oferta actuala reduce datoria principala cu 25% din start si are valabilitate 3 luni, pâna la 30 aprilie 2017
Bucuresti, 1 februarie 2017 - Raiffeisen Bank revine cu o oferta imbunatatita de conversie cu discount pentru clientii care au dificultati la plata creditelor in CHF si cu un grad de indatorare a familiei mai mare de 60%. Oferta vine din start cu o reducere de 25% a datoriei principale, o dobânda fixa in primii cinci ani, iar pentru restul perioadei, dobânda va fi variabila (ROBOR la 3 luni +3%).
“Având in vedere clarificarile legislative recente oferite de Curtea Constitutionala a României cu privire la Legea Darii in Plata, am reluat oferta de solutii de conversie, intr-o varianta imbunatatita. Principiul nostru a ramas acelasi: dorim sa venim cu solutii pentru clientii care vor sa ramburseze creditul, dar nu pot din motive obiective. De data aceasta oferta e valabila o perioda determinata si oferim reducerea datoriei cu 25%, la data conversiei”, a spus Mihai Rauta, director executiv, Retail Risc.
Criteriile de acordare a acestei metode de conversie:
- credite in CHF cu garantie imobiliara;
- gradul de indatorare a familiei (debitor/codebitor) depaseste 60%;
- depunerea cererii de conversie pana in 30 aprilie 2017;
- sa nu se inregistreze intarzieri mai mari de 90 de zile la data cererii.
Titularul de credit care indeplineste aceste criterii poate suna la numarul de telefon gratuit (dedicat sprijinirii clientilor cu probleme la plata ratelor) 0800.800.555, de luni pâna vineri in intervalul 9.00-20.00, pentru a fi programat intr-una dintre agentiile Raiffeisen Bank. Documentele necesare (care vor fi obtinute si semnate in agentiile bancii): cerere de conversie, acordul de verificare la Biroul de Credite si ANAF.
Etapele metodei:
1. reducere imediata a soldului cu 25%;
2. conversie in lei a imprumutului, la cursul BNR din ziua conversiei;
3. timp de 5 ani dobanda fixa la lei de 4.5% pe an;
4. reducere de dobânda pe restul perioadei contractuale la nivelul celei mai bune dobânzi in lei oferite de banca, ROBOR la 3 luni + 3%.
Raiffeisen Bank are mai multe metode de restructurare a creditelor in CHF pe care le pune la dispozitia clientilor sai inca din 2009. Portofoliul de credite in CHF al bancii este aproximativ 210 de milioane de euro, numarul de credite fiind in prezent de aproximativ 5600. Dintre acestea, peste 30% au fost restructurate pâna acum prin diferite metode, inclusiv conversii cu discount de principal.
Un exemplu concret:
Un credit de 50.000 CHF, perioada ramasa este de 25 de ani, iar rata este de 338 CHF.
*Cursul CHF/RON folosit este 4.1947 lei, ROBOR la 3 luni 0,83%.
Rata actuala: 1.418 lei (prin conversia ratei din CHF in lei)
Rata in primii 5 ani, dupa conversia cu discout: 874 lei
Rata dupa primii 5 ani, cu dobanda variabila: 825 lei
Taguri: lege darea in plata Curtea Constitutionala curs BNR Easy Credit Raiffeisen Bank curs de schimb valutar BT Pay darea in plata
Comentarii
AndreeaCalcule nu tocmai corecte
Nu impartasesc logica voastra referitoare la impartirea echitabila a riscului, care conduce la un discount de doar 16%. Sa va dau un exemplu concret: Credit de 50.000 CHF (echivalent 115.000 RON, curs 2.35 RON/CHF) Perioada 40 ani Dobanda 7% Sold ramas de achitat in 2017: 47.000 CHF (echivalent 195.000 RON) In cei opt ani s-au platit rate de aprox. 29.000 CHF (101.000 RON la curs mediu de 3.5 RON/CHF), insa soldul datoriei a scazut cu doar 3.000 CHF, diferenta mergand pe dobanzi, asa cum se intampla la creditele pe perioade foarte mari. Practic, in cei 8 ani, desi clientul a rambursat (in RON) aproape in totalitate creditul, a ramas cu o datorie aproape dubla (195.000 RON)!!! Vi se pare echitabil un discount de doar 16% din partea bancii, asa cum rezulta din calculele voastre? Fara a mai lua in calcul si devalorizarea imobilului...
Sebatian
grad indatorare
Aici intervine principiul discriminarii!! de ce numai pentru cei cu grad de indatorare de peste 60%?? Ce face aceasta banca..este sa stimuleze lucru la negru sau supraindatorarea...adica sa ne mai facem credite..Daca eu sunt pers care pentru a-mi plati ratele si pentru a avea un trai decent sunt angajat fata de momentul creditarii la mai multe societati, tocmai pentru a-mi plati rata si ca sa asigur familiei mele un trai decent..de ce nu ma pot incadra la o conversi cu discount??
cosmin
Oferta sau teapa
E inselatorie, as sfatui clientii sa nu accepte o astfel de cica oferta, e bataire de joc. Ce ziceti de urmatoarea oferta echitabila: 10 ani am suportat eu diferenta de curs, urmatorii 10 ani ii suportati voi ..... iar diferenta de ani ramasi suportam impreuna costurile, asa zic si eu echitate. Ochi pentru ochi si dinte pentru dinte fratilor ... ce doriti voi nu e oferta e bataie de joc.
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!
Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat determina oamenii sa obtina imprumuturi fara dobanda la inceput, dar sa plateasca ulterior dobanzi detalii
Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare
Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an, dupa intrarea in vigoare a legii 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor. Legea obliga IFN-urile sa detalii
Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?
Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Cea mai mica dobanda este a cardului CEC Bank, 17,41%, te tip variabil, compusa din detalii
Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii
- Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
- Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
- Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
- Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
Profil de Bancher
-
François José ALDEGUER, Director General Adjunct - Resurse, Proiecte si Operatiuni - Membru în Comitetul de Direcţie
BRD
Născut pe 12 iunie1960 Reşedinţa la ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Conturile Revolut cu BIC BREL, valabile doar pana la finalul lui 2024
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
Analize economice
- România, „lanterna roșie” a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în UE
- Deficitul contului curent, peste 24 miliarde euro după primele zece luni
- Deficit comercial record în octombrie 2024
- Productivitatea în comerț, peste cea din industrie
- -6,2% din PIB, deficit bugetar după zece luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Inflația anuală a crescut la 5,11%, prin efect de bază
- Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024
- România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Am. uitat parola BTpay, incercind sa o recuperez mi-a blicat telefonul!!!
Telefon blocat din cauza ca am introdus gresit parola BT ... detalii
-
Vreau să-mi redeschideti aplicația online banching
Mi-au fost restricționati bani și acum nu am acces pentru ami recupera ... detalii
-
Crypto
Am depus în safepal o sumă de 1200 de usdt într-un pool și îmi timp de maxim 5 zile să-i ... detalii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii