BANCI | Noutati BNR

Bancile se confrunta cu cinci riscuri ridicate si patru moderate, conform unui sondaj BNR

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-01-07 14:53

Cele mai mari instituţii de credit din România au identificat cinci riscuri ridicate și patru moderate, se arata in Sondajul trimestrial privind riscurile sistemice, editia Septembrie 2018, realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR).

BNR arata urmatoarele, in respectivul sondaj:

În linie cu exercițiul anterior (iunie 2018), primele trei riscuri cu potențial sistemic ridicat la adresa sectorului bancar autohton se mențin aceleași, însă, ordinea acestora s-a schimbat.

Astfel, primele trei riscuri, după importanța acestora, sunt următoarele:

(1) riscul deteriorării rapide a încrederii investitorilor în economiile emergente în contextul evoluțiilor externe,

(2) cadrul legislativ incert și impredictibil în domeniul financiar-bancar, cu implicații asupra solvabilității sectorului bancar și

(3) riscul de creștere a costului de finanţare ca urmare a majorării ratei dobânzii și/sau a deprecierii mondei naționale cu efecte negative asupra capacităţii de plată a debitorilor, în special a populaţiei și IMM.

Conform opiniilor instituțiilor de credit, nivelul curent al acestor trei riscuri este ridicat, iar posibilele efecte negative ce pot apărea sunt relativ dificil de gestionat de către acestea.

În linie cu evaluările instituțiilor de credit, BNR identifică în cadrul Raportului asupra stabilității financiare, ediția din decembrie 2018, riscul de scădere a încrederii investitorilor în economiile emergente ca fiind cel mai important.

Acesta este de așteptat să crească în perioada următoare, având în vedere contextul actual internaţional, caracterizat de reluarea episoadelor de volatilitate înaltă pe pieţele financiare, pe fondul majorării incertitudinilor privind acordurile comerciale globale, efectelor normalizării politicilor monetare în țările dezvoltate, accentuării tensiunilor geopolitice, iar la nivel european, de procesul ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană și îndatorarea în creștere a sectorului privat, respectiv a celui public.

În aceste condiţii, calibrarea adecvată a mixului de politici interne, păstrarea echilibrelor macroeconomice în bună ordine și evitarea supraîndatorării sunt necesare pentru ca România să beneficieze în continuare de o discriminare pozitivă din partea investitorilor în perioadele de turbulență.

Următorul risc sistemic ridicat identificat de instituțiile de credit este cel asociat inovației financiare și provocărilor la adresa securității cibernetice.

Comparativ cu exercițiul anterior, acest risc a fost evaluat în creștere după importanță, urcând de pe poziția șase pe poziția patru, însă probabilitatea de apariție, impactul potențial și capacitatea de gestionare au fost menținute relativ constante.

Riscul asociat evoluțiilor din piața imobiliară rezidențială rămâne ridicat, însă, coboară de pe poziția patru pe poziția cinci în cadrul exercițiului curent, probabilitatea de apariție, impactul potențial și capacitatea de gestionare rămânând relativ constante.

Similar evaluării instituțiilor de credit, BNR a revizuit, de asemenea, în ușoară scădere acest risc în cadrul Raportului asupra stabilității financiare, ediția din decembrie 2018.

Riscul sistemic generat de creșterea preţurilor imobiliare are în prezent o intensitate redusă și în scădere, pe fondul unei evoluţii mai temperate a preţurilor, cât și a încetinirii activităţii pieţei imobiliare din ultima perioadă (numărul de tranzacţii s-a diminuat, iar durata de vânzare a unei locuinţe a crescut).

Instituțiile de credit au încadrat în categoria riscurilor sistemice medii următoarele riscuri:

(i) riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental,

(ii) riscul provenind din creșterea accelerată a creditării populației,

(iii) riscul de intensificare a legăturii dintre sectorul bancar și sectorul public și

(iv) riscul de menţinere a unei evoluţii modeste a activităţii de creditare a sectorului companiilor nefinanciare.

Din perspectiva instituțiilor de credit, riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental este în cadrul exercițiului curent unul moderat, fiind revizuit în scădere comparativ cu exercițiul anterior, când acest risc a fost considerat drept unul ridicat.

Spre deosebire de această reevaluare din partea băncilor autohtone, BNR a menţinut constant acest risc în cadrul Raportului asupra stabilității financiare, ediția din decembrie 2018.

Riscul de nerambursare a creditelor contractate de către sectorul neguvernamental se menține la un nivel ridicat, în special pe segmentul populaţiei.

Având în vedere tendința de normalizare a politicii monetare la nivel mondial, ratele de dobândă se vor majora față de minimele istorice atinse, putând pune presiune asupra capacității de rambursare a debitorilor.

Menținerea unor standarde de creditare prudențiale ale băncilor în această perioadă de creștere a veniturilor și expansiune economică este esențială pentru limitarea viitoarelor expuneri neperformante în cazul unor evoluții adverse ale economiei.

Ultimele trei riscuri s-au menţinut pe aceleași poziții comparativ cu exercițiul trecut, iar atât nivelul curent al riscurilor, cât și capactitatea instituțiilor de credit de a gestiona eventuale efecte negative care ar putea decurge din aceste trei riscuri au rămas relativ neschimbate.

În cadrul exercițiului curent, instituțiile de credit au fost consultate pe tema Brexit, respectiv cu privire la caracterul sistemic al acestui eveniment asupra sistemului financiar din România și posibilele implicații pentru următoarele 12 luni, ca urmare a procesului de ieșire a Marii Britanii din UE.

În unanimitate, băncile respondente au considerat că Brexit-ul nu va avea un impact semnificativ asupra sistemului financiar românesc.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



BNR: rezerva de aur este administrata prudent, nu pentru obtinerea unor dobanzi mari

Banca Nationala a Romaniei (BNR) anunta intr-un comunicat ca obiectivele principale urmărite în activitatea de administrare a rezervelor internaţionale sunt siguranţa şi lichiditatea, și nu obținerea unor bonificații prin dobânzi. Declarație de presă în detalii

BNR: Punerea sub semnul intrebarii a rezervelor de aur si valuta ale Romaniei ignora realitatea si sfideaza logica economica

"Punerea sub semnul întrebării a rezervei de aur sau a rezervei internaționale a României nu este doar un semn de ignorare a realității, de sfidare a logicii economice și a practicilor prudențiale internaționale, ci o formă de răspândire a unor informații detalii

Bancile se asteapta la o inasprire semnificativa atat a conditiilor de creditare, cat si a cererii de credite, arata un sondaj BNR

Băncile prognozează o înăsprire semnificativă a standardelor de creditare în trimestrul I 2019, atât în cazul creditelor ipotecare, cât și în cazul împrumuturilor de consum acordate sectorului populației. Similar, și în cazul companiilor detalii

Minuta sedintei BNR din 7 februarie 2019

Minuta şedinţei de politică monetară a Consiliului de administraţie al Băncii Naționale a României din 7 februarie 2019 Membri ai Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României prezenți la ședință: Mugur Isărescu, preşedinte al detalii