BURSA | Noutati ASF

ASF vrea sa reglementeze haiducia de pe piata Forex a speculatiilor valutare

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-12-29 12:19

Reprezentantii ASF spun ca in 2017 intentioneaza sa reglementeze piata Forex a speculatiilor valutare, a carei activitate este caractreizata drept o "haiducie".

"Vom reglementa situația de haiducie care se practică astăzi în piața Forex. Va fi anul în care pentru investitorii de retail vom avea prevederi în actele de reglementare foarte precise, astfel încât să nu mai avem atâția păgubiți în rândul celor care sunt ademeniți și amăgiți de call-center-urile celor care practică piață Forex în România", a declarat Mircea Ursache, vicepreședintele al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), pentru Agerpres.

Ursache prognozeaza ca tranzacțiile zilnice la BVB vor fi in 2017 de 3-4 ori mai mari decât cele din prezent.

"Având în vedere premisele create în 2016 — aici mă refer în special la decizia principalelor agenții internaționale de rating care au inclus România pe lista statelor care urmează să acceadă la statutul de piață emergentă, părăsind, după mulți ani, statutul de piață de frontieră, la recenta listare a primului investitor privat pe bursa reglementată de la București, la faptul că ultimele pachete legislative privind racordarea legislației europene în legislația românească au fost finalizate și înaintate Parlamentului și ținând cont de faptul că a înțeles clasa politică faptul că și companiile de stat, pentru transparență și pentru guvernanță corporatistă, trebuie să fie listate — eu estimez că 2017 va situa sectorul pieței de capital între cele mai performante sectoare ale vieții economico-financiare ale României. Eu estimez că tranzacțiile zilnice, după listări și după toate evenimentele care au avut loc, atât ale unor companii de stat cât și ale unor alți jucători privați, vor fi de 3-4 ori mai mari decât cele de astăzi, înregistrate ca medie la Bursa de Valori București (BVB)", a mai spus oficialul ASF.

Taguri: Autoritatea de Supraveghere Financiara  ASF  legi  Bursa de Valori Bucuresti (BVB)  BVB  Bucharest Stock Exchange (BVB)  Forex  bursa  actiuni  valuta  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati ASF



ASF a avizat modificarea actului individual de aderare la Fondul de Pensii Administrat Privat NN

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa) În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat următoarele măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor detalii

Misu Negritoiu, presedintele ASF, face precizari privind nationalizarea fondurilor de pensii

Comunicat de presa emis de ASF: Având în vedere dezbaterile care au avut loc, în spaţiul public în ultima perioadă, cu privire la fondurile de pensii obligatorii administrate privat (Pilonul II), Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară, domnul detalii

Decizie drastica a ASF impotriva NN Pensii: amenda de 750.000 de lei si retragerea autorizatiei directorului general, Raluca Tintoiu

În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a dezbătut situaţia creată în piaţa pensiilor private ca urmare a intervenţiilor în spaţiul public ale NN Pensii - Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat detalii

Decizii adoptate de ASF: modificarea normei privind asigurarile auto

Deciziile adoptate de Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (comunicat de presa) În cadrul şedinţei de astăzi, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat următoarele măsuri privind cadrul de funcţionare a pieţelor detalii

Ultimele Comentarii