Stiri din eticheta: fonduri de investitii



Ministerul Finantelor emite, din 4 ianuarie 2021, noi emisiuni de titluri de stat prin Programul Tezaur

Ministerul Finanțelor Publice emite, începând cu 4 ianuarie 2021, 3 noi emisiuni de titluri de stat în cadrul Programului Tezaur, cu maturități de 1, 3 și 5 ani și dobânzi de 3,25%, 3,5% și 3,75%, conform unui comunicat de presa, in care se mai arata: Titlurile de stat pot fi cumpărate: ⦁ Între 4-27 ianuarie de la unitățile Trezoreriei Statului; ⦁ Între 4-25 ianuarie prin Compania Națională Poșta Română pentru mediul rural și 4-26 ianuarie pentru mediul urban prin Compania Națională Poșta Română. Titlurile de stat sunt în forma dematerializată şi au valoare nominală de 1 leu. Dobânda este plătită la termenele prevăzute în prospectul de emisiune. De asemenea, detalii

Ce castiguri au obtinut fondurile de investitii in 2020

Cele mai performante 5 fonduri de investitii în ultimele 12 luni au înregistrat randamente anuale nete între 6,4% și 17,6%, anunta intr-un comunicat Asociatia Administratorilor de Fonduri (AAF). Cel mai performant fond de investitii a fost BT Energy, administrat de BT detalii

Presedintele nu vrea sa-i ierte de datorii pe clientii bancilor pentru locuinte

Presedintele Romaniei, Klaus Iohannis, a refuzat sa promulge, la o zi dupa alegerile parlamentare, legea care-i ierta de datorii pe clientii bancilor pentru locuinte (BCR si Raiffeisen) care au incasat ilegal prime de la stat, dupa cum a constatat Curtea de Conturi. In jur de 310.000 de detalii

Standard & Poor’s mentine ratingul Romaniei la BBB- si perspectiva negativa

Agenția de rating Standard & Poor´s a reconfirmat rating-ul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în monedă locală și valută, precum si perspectiva negativă, anunta Ministerul Finantelor intr-un detalii

 

Ultimele Comentarii