Stiri din eticheta:



Seful CSALB explica de ce acum e mai bine sa amanam obtinerea unui credit

Negocierile dintre consumatori și bănci s-au rezolvat în doar 25 de zile în anul 2022, fiind cea mai bună medie de la înființarea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, detalii

Bancile au inasprit coditiile de creditare

În Trimestrul patru (T4) 2022, instituțiile de credit din România au înăsprit standardele de creditare pentru împrumuturile acordate companiilor nefinanciare și pentru creditele de consum acordate populației, pe fondul deciziilor de politică monetară și politică macroprudențială, situației actuale sau așteptate a capitalului băncii și a incertitudinilor provenite din evoluțiile economice, conform unui sondaj realizat de Banca Nationala a Romaniei (BNR), in care se mai arata: În cazul creditelor ipotecare acordate populației, băncile au indicat, însă, o ușoară relaxare a standardelor de creditare, contrar așteptărilor anterioare. Pentru T1 2023, peste 95 la sută din băncile detalii

Regulamentul BNR nr.6/2018 pentru modificarea Regulamentului 17/2012 privind conditiile de creditare

Regulament nr. 6 din 31.oct.2018
Monitorul Oficial, Partea I 950 9.noi.2018
Intrare în vigoare la 9.noi.2018 Regulamentul nr. 6/2018 pentru modificarea şi completarea Regulamentului Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 61 şi art. 1734 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 1 alin. (1) şi ale art. 43 şi 44 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu detalii

Euribor la 3 luni a ajuns la 2,5%, cresc ratele la creditele in euro

Euribor la 3 luni, indicele de referinta pentru creditele in euro, a crescut la 2,5%, iar Euribor la 6 luni la aproape 3%, ceea ce determina cresterea ratelor la creditele in euro, in special la creditele ipotecare, care au valori mai mari. Spre deosebire de detalii

 

Ultimele Comentarii