BANCI | Stirea Zilei

Raiffeisen Bank a chemat politia sa-i dea afara din banca pe clientii veniti sa-si achite cu galeti de monezi creditele in franci, in loc sa-i primeasca in genunchi si sa le ceara scuze, dupa principiul “clientul nostru, stapanul nostru”

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-02-11 22:26

Efectul previzibil al solutiei sustinuta de BNR pentru rezolvarea crizei francului elvetian, prin negocieri individuale dintre clienti si banci, adica imposibilul, consecinta fiind doar prelungirea agoniei, a aparut chiar a doua zi dupa ce guvernatorul Isarescu a fost primit la Parlament cu un stapan atotstiutor, solutiile sale fiind acceptate neconditionat drept ghid pentru o eventuala lege in materie, in contextul presiunilor FMI: proteste in strada si boicotarea bancilor cu galeti de monezi cu care s-au platit ratele la credite.

Una dintre bancile boicotate a fost sucursala din Piata Unirii a Raiffeisen Bank, la ghiseele careia s-au prezentat mai multi clienti cu credite in CHF pentru a-si plati ratele cu monezi stranse in galeti, o forma de protest pentru a atrage atentia publicului cu privire la tergiversarea rezolvarii crizei francului elvetian.

De acord ca nicio problema nu se rezolva prin forta, presiuni, prin proteste in strada sau prin boicotul bancilor, mai ales ca astfel sunt afectati si restul clientilor bancilor, care reprezinta o majoritate, si care nu au credite in franci elvetieni.

In acelasi timp, insa, nu trebuie sa uitam ca traim intr-o tara libera si oamenii au dreptul la opinii si la manifestrarea protestului fata de o anumita problema cu care se confrunta.

Cu atat mai mult cu cat cei mai multi dintre cei peste 70.000 de oameni care au credite in CHF, dupa cum a precizat chiar guvernatorul Isarescu, sunt oameni saraci, cu venituri sub 1.500 de lei lunar, a caror rate la credite s-au dublat in ultimii ani din cauza aprecierii francului fata de leu.

Sa nu uitam ca o banca, Volksbank, care a acordat cele mai multe credite in CHF, a ajuns sa aibe mari probleme din aceasta cauza, ca sa nu spunem mai multe, urmand sa fie preluata, in cele din urma, de Banca Transilvania.

La fel de adevarat este ca printre acesti protestatari care ies in strada sau se organizeaza pe Facebook se afla multe persoane cu venituri mari, care vin la proteste cu avionul din diverse orase din tara, care nu au probleme sa-si achite rata, dar care profita de hazardul moral pentru a scapa de o parte mai mica sau mai mare din datorii.

Si poate ca exista chiar si unii care au si rele-intentii impotriva unei banci sau alteia, sunt de rea-credinta, nu-si urmaresc decat propriul interes, profita de situatie si incita la proteste si manifestatii doar cu scopul de a scapa de plata ratelor la banca.

Multi sunt si cei care au procese in justitie, de la care au, de asemenea, sperante ca le va reduce sau chiar anula datoriile la banci.

Insa oricare ar fi caracterul si scopul clientilor sai, o banca, adica un furnizor de servicii, nu trebuie sa uite de prima lege a comertului: “Clientul nostru, stapanul nostru”, lege pe care trebuie sa o aplice mai intai de toate. Inainte de a chema politia.

Pentru ca, buni sau rai, o banca traieste din dobanzile si comisioanele platite de clienti.

Si atunci, cum poti tu, Raiffeisen Bank, sa faci ce ai facut in aceasta seara, la Agentia Unirii? Adica sa chemi politia pentru a-i da afara pe oamenii care au venit sa-ti plateasca dobanda la credite? Doar pentru ca ei au ales, ca o forma de protest, presiune, manipulare sau oricum ai vrea sa o interpretezi, sa achite dobanda sub forma de monezi?

Doar pentru ca ar impiedica alti clienti sa faca operatiuni la ghiseu?

Au facut scandal acei oameni? Greu de crezut ca s-ar fi revoltat daca ar fi fost tratati cum se cuvine.

Pe Steven van Groningen, seful Raiffeisen Bank, ar fi trebuit sa-l vedem in aceasta seara la televizor stand in spatele ghiseului, incasand monezile din galeti drept dobanda pentru ratele la creditele in franci dublate in ultimii ani din cauza cresterii cursului si cu dobanzi de 7-8%, mai mari decat cele in lei sau euro.

Cerandu-si scuze clientilor pentru problemele create si incercand sa aplaneze tensiunea si protestele clientilor, ca un adevarat lider, pentru a preveni posibile situatii de conflicte sau interventia autoritatilor.

Stim ca nu el e vinovat de cresterea cursului si ca actionarii din Viena nu-i permit sa lase clientilor nicio farama din profituri, dar poate ca ar fi bine sa se gandeasca si la creditele neperformante ce pot aparea din aceasta criza si la pierderile de imagine ale bancii.

In schimb, seful Raiffeisen se afla in turnul de fildes cu 37 de etaje, Sky Tower, cea mai inalta cladire de birouri din Bucuresti, unde a conceput si dat publicitatii urmatorul comunicat, o rusine pentru o banca ce pretinde ca-si respecta clientii:

Declaratia Raiffeisen Bank referitoare la un incident petrecut in aceasta dupa-amiaza intr-o agentie a bancii din Bucuresti:

Raiffeisen Bank a luat nota de intentia unor clienti cu credite in CHF, declarata pe retelele de socializare, de a bloca activitatea unor agentii bancare prin depuneri succesive de sume de valori mici (un leu).

Pentru a putea deservi toti clientii nostri am organizat in fiecare agentie cate un ghiseu special dedicat acestor operatiuni, astfel incat toti ceilalti clienti sa poata sa efectueze tranzactiile pentru care vin in agentii.

In cursul dupa–amiezii de 11 februarie, un grup de 10 clienti a dorit sa faca depuneri succesive de 1 leu sau mai putin intr-una dintre agentiile bancii din Bucuresti in scopul achitarii unor rate.

Dupa ce au fost indrumati catre ghiseul dedicat acestor operatiuni, acestia au devenit violenti si au agresat verbal personalul agentiei precum si pe ceilalti clienti prezenti in agentie. In consecinta, a fost apelata sectia de politie din zona.

Raiffeisen Bank le cere scuze clientilor afectati de comportamentul persoanelor in cauza. De asemenea, consideram ca aceasta modalitate de exprimare constituie un abuz de drept.

Potrivit dispozitiilor art. 15 din Codul Civil, “niciun drept nu poate fi exercitat in scopul de a vatama sau pagubi pe altul ori intr-un mod excesiv si nerezonabil, contrar bunei-credinte”.

In acest context, am decis sa limitam depunerile de numerar consecutive, cu scopul achitarii ratelor la toate tipurile de credite, la un numar de cinci operatiuni/zi.

Consideram ca fiind de rea-credinta actiunea celor care, pe de o parte, nu discuta cu banca situatia lor concreta, pe de alta parte aleg sa blocheze activitatea atat a bancii, cat si a celorlalti clienti.

Raiffeisen Bank reafirma disponibilitatea de a oferi solutii la problemele si solicitarile fiecaruia dintre clientii sai, fie prin completarea formularelor disponibile atat in agentii, cat si pe site-ul bancii www.raiffeisen.ro, fie prin apelarea serviciului de asistenta clienti la numarul de telefon 0800 802 02 02."

Oare chiar si-a imaginat seful Raiffeisen ca ghiseele bancii vor fi asaltate in urmatoarele zile de protestatari cu galeti de monede astfel incat sa fie necesara restrictionarea la 5 operatiuni pe zi a depunerilor de numerar? Greu de justificat o astfel de decizie.

Comentarii

marius
Dincolo de scuze, solutii
O abordare relativ corecta pana la un punct. Sunt peste 100 000 de debitori in CHF (considerand contractele externalizate in Olanda), plus membrii familiilor lor, afectati de criza francului elvetian. Mai mult, afirmatia ca protestatarii vin la miting cu avionul este in spiritul propagandei toxice desfasurate de BNR pe toate canalele.

Ioan
Distrugerea ROMANIEI
Legislatia din Romania nu protejeaza cetateanul cinstit! Daca Romania nu va reusi nici acum in al 12-lea ceas sa ofere conditiile necesare cetatenilor, care muncesc cinstit, care platesc taxe, care intemeiaza o familie, un camin (o casa), au copii, in conditiile actuale aceasta tara/natiune va fi distrusa in maxim 50 de ani. A se avea in vedere problema natalitatii sporul demografic si a asigurarii fondurilor de pensii, salarii bugetari…. Acestor oameni daca vor pierede toti casele in Romania nu au nici o sansa sa isi restarteze viata aici asa ca vor fi nevoiti sa plece.

coco
sa va fie teama de ce este mai rau: Boicotul
Ce ar face dl. Groningen, Isarescu, Treichl si alti domni, daca toti clientii romani boicoteaza plata ratelor creditelor care contin clauze abuzive in franci, lei si euro? Subiect de gandire monseniorilor!!!



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!

Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat determina oamenii sa obtina imprumuturi fara dobanda la inceput, dar sa plateasca ulterior dobanzi detalii

Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare

Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an, dupa intrarea in vigoare a legii 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor. Legea obliga IFN-urile sa detalii

Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?

Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Cea mai mica dobanda este a cardului CEC Bank, 17,41%, te tip variabil, compusa din detalii

Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

 



 

Ultimele Comentarii