ECONOMIE | Stiri economice

Prognoza de toamnă - creșterea economică, diminuată la 2%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-11-27 15:25

Creșterea economică pe anul în curs a fost redusă de la 2,8% în prognoza de vară la 2% în prognoza de toamnă, publicată de Comisia Națională de Prognoza.

În timp ce valoarea rezultatului economic estimat a scăzut de la 1.591 miliarde lei la 1.583,5 miliarde lei, deflatorul utilizat pentru trecerea în prețurile perioadei de bază a fost majorat de la 9,7 la 10,2 (deși media anuală a IPC a rămas apoape la fel ca în prognoza precedentă, 10,5, în loc de 10,4).

De reținut, proiecția avansului economic a fost redusă, de asemeni, pentru anii 2024 (de la 4,2% la 3,4%) și 2025 (de la 5% la 4,2%), în contextul unor probleme cu care confruntă majoritatea economiilor europene.

Cert este că în loc de 12,5%, PIB-ul ar urma să urce în termeni reali cu ceva mai puțin de 10% în intervalul 2023 – 2025. Pentru 2026 și 2027 au fost păstrate estimările anterioare.

Pe sectoare economice, rezultatele anticipate anterior s-au dovedit a fi prea optimiste pentru industrie (al cărei rezultat așteptat la final de an curent a fost ajustat de la -0,2% la -3,1%, și mai rău decât în 2022, când s-a situat la -2,3%) și agricultură (doar +1,8% în loc de +10,6% pe 2023, după -11,6% anul trecut). Mai bine decât așteptările din vară au performat construcțiile (+7,8% în loc de +6,5%) și, marginal, serviciile (3,1% în loc de 3%).

Estimarea pentru inflația pentru finalul anului 2024 este plasată ceva mai jos decât cea anunțată de BNR (4,6% față de 4,8%), dar inflația MEDIE anuală a fost reașezată în sus de la 5,8% până la 6% iar în 2025 de la 3,5% la 4%. Reamintim că acest din urmă parametru este urmărit pentru indexări și politicile sociale.

Avansul salariului net ar urma să atingă anul acesta 13,9% în termeni nominali (față de 13,3% estimarea anterioară) iar creșterea reală a fost majorată de la 2,7% la 3%. Totuși, creșterile ulterioare vor fi mai mici decât se anticipa anterior în fiecare an până în 2027, cu o diferență maximă în 2025 (+3,8% în loc de +4,4%, precum în prognoza de vară).

Foarte important, însă, cursul de schimb previzionat a rămas aproape neschimbat, ceea ce ar face valoarea în euro a salariului net să urce considerabil. De la 875 euro în anul curent, ar trebui să treacă pragul de 1.000 de euro în 2025 și să ajungă în 2027 până la 1.125 euro (curs de schimb prognozat a fi de 5,18 lei/euro).

În fine, ar fi de semnalat ajustarea favorabilă a unui parametru foarte important pentru echilibrul macroeconomic, și anume deficitul de cont curent. După ce a atins anul trecut nivelul de -9,3% din PIB (mult în afara cerințelor teoretice de cel mult -4% din PIB), proiecția acestuia a fost ajustată de la -8,1% la -7,1% pentru 2023, de la -7,7% la -6,9% pentru 2024 și de la -7,2% la -6,6% în 2025.

 

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Produsul Intern Brut (PIB)  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024

Datoria publică a României a crescut la 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de aproape 917 miliarde lei, mai mare cu circa 30 miliarde lei mai detalii

România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală

România a păstrat în luna octombrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În contextul unei ușoare creșteri (+0,2 puncte procentuale față de luna precedentă), detalii

Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024

Datoria publică a României a crescut la 52,7% din PIB la finele lunii august 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de aproape 887 miliarde lei, mai mare cu circa detalii

-5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024

Deficitul bugetului general consolidat după primele nouă luni ale anului a fost de 96,2 miliarde de lei (-5,44% din PIB-ul estimat la 1.768,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii