BANCI | Ultima Ora

Pogea: Un acord cu UE/FMI ar putea fi greu de evitat

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-02-24 19:07

Ministrul finanţelor, Gheorghe Pogea, a spus că un acord de protecţie cu UE/FMI ar putea fi greu de evitat, în cadrul celor mai puternice declaraţii de până acum cu privire la posibilitatea ca România să ceară bani de la FMI pentru a-şi sprijini economia, scrie Reuters.

Acordul ar putea contribui la temperarea agitaţiei jucătorilor de pe piaţă şi evita o posibilă criză financiară generată de dependenţa ridicată a României de numerarul din străinătate.

"Aşa ceva ar putea fi evitat dacă am şti, de exemplu, că starea sectorului companiilor sau situaţia economiei şi din Uniunea Europeană (UE) nu se va înrăutăţi", a declarat Pogea, în cadrul unui interviu acordat Reuters, întrebat dacă un acord Fondul Monetar Internaţional (FMI)/UE ar putea fi evitat.

"Dar, fiindcă există prea multe incertitudini, un gram de precauţie valorează cât un kilogram de reparaţii. Nimic nu este prea scump pentru stabilitatea financiară a ţării. Luăm în considerare cel puţin două opţiuni", a spus ministrul român de finanţe.

Întrebat dacă România ar trebui să obţină finanţare externă chiar dacă s-ar putea să nu aibă nevoie de ea, Pogea a răspuns afirmativ, fără să detalieze.

Mulţi economişti cred că România este următoarea la rând să ceară ajutor de la UE/FMI, în cadrul unor tranzacţii asemănătoare cu cele încheiate anul trecut de Ungaria şi Letonia, în contextul în care face eforturi să contrabalanseze deficitul de cont curent.

Guvernul şi banca centrală au discutat în ultimele zile despre cuantumul posibil al unui acord, după ce Pogea declarase la începutul lunii că România are nevoie de 6-10 miliarde euro în finanţare externă.

Unii dintre politicieni au spus că România ar putea încerca să obţină bani doar de la Uniunea Europeană (UE), sperând să evite un ajutor de la FMI, care ar putea fi acordat cu condiţii mai stricte, iar premierul Emil Boc a spus că o decizie referitoare la o posibilă implicare a FMI va fi luată luna aceasta.

"Guvernul, după consultări cu banca centrală, va opta pentru un pachet cu o structură optimă în ceea ce priveşte acoperirea deficitul public şi balanţei externe de plăţi", a spus Pogea. "Este bine să avem o umbrelă, să readucem încrederea în sistem", a adăugat ministrul român de finanţe, în interviul acordat Reuters.

Îngrijorările jucătorilor de pe piaţă despre capacitatea României de a finanţa deficitul comercial şi cheltuielile curente au depreciat leul la niveluri record faţă de euro şi au tăiat 80% din valoarea pieţei de capital, de la începutul lui 2007.

Investitorii se tem că fără investiţii străine şi numerar suficient care să alimenteze băncile străine din România pentru a finanţa creditarea, ţara se confruntă cu riscul de a rămâne fără bani ca să plătească datoriile şi să menţină funcţionarea economiei.

Pogea, însă, a încercat să asigure jucătorii de pe piaţă că liniile de credite de la principalele bănci din România sunt menţinute, încercând să tempereze temerile că acţionarii străini ai băncilor nu dau numerar subsidiarelor lor.

Pogea a mai spus, totodată, că este hotărât să atingă ţinta privind reducerea deficitului bugetar la 2% din produsul intern brut (PIB), de la 5% anul trecut, chiar dacă România se va confrunta cu o încetinire peste aşteptări a creşterii economice, mai scrie Reuters.

"Dacă ne vom confrunta cu dificultăţi în ceea ce priveşte relansarea creşterii economice, iar veniturile nu vor fi la nivelul aşteptărilor noastre, ne vom ajusta cheltuielile pe bunuri, servicii şi personal, pentru a păstra un buget echilibrat", a spus ministrul român de finanţe.

Pogea a reiterat, totodată, data de 2014 ca ţintă pentru adoptarea euro, menţionând că acest aspect va fi inclus în raportul de convergenţă pentru Comisia Europeană (CE).

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Legea plafonarii dobanzilor la creditele IFN, trimisa la Curtea Constitutionala

Legea plafonarii dobanzilor la creditele acordate de Institutiile Financiare Nebancare (IFN), adoptata de Parlament in 26 martie 2024, a fost trimisa la Curtea Constitutionala, la solicitarea partidului USD, care considera ca IFN-urile sunt discriminate fata de detalii

CEC Bank implineste 160 de ani

CEC Bank sărbătoreÈ™te anul acesta 160 de ani de la înfiinÈ›are, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: 160 de ani în care È™i-a reconfirmat constant poziÈ›ia de bancă stabilă, de încredere, care a fost alături de generaÈ›ii de detalii

BRD scumpeste substantial comisioanele

BRD majoreaza semnificativ comisioanele standard aferente operatiunilor derulate la ghisee si online de persoane fizice, precum transferurile, retragerile de numerar sau administrarea unui cont. Comisionul lunar pentru administrarea unui cont curent standard, in detalii

CEC Bank acorda fermierilor credite cu o parte din dobanda subventionata de stat

• CEC Bank este prima instituÈ›ie bancară care a transmis solicitări către FGCR pentru obÈ›inerea acordurilor de finanÈ›are granturi în cadrul Programului guvernamental CEC Bank susÈ›ine finanÈ›area agriculturii româneÈ™ti prin acordarea detalii

 



 

Ultimele Comentarii