LEGI | Legislatie

Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolventei persoanelor fizice

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2017-06-11 10:16

Norme metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice

Capitolul I

Dispoziţii generale

Art.1. – Prezentele norme metodologice au drept obiect stabilirea modului de aplicare a prevederilor Legii
nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, denumită în continuare “Lege”, cu privire la modalitatea de desfăşurare a şedinţelor de conciliere, precum şi modul de comunicare cu debitorul şi creditorii; tipurile onorariilor pentru administratorul procedurii şi lichidator, precum şi cuantumul minim şi maxim al acestor onorarii.

Art.2. – (1) În scopul îndeplinirii prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) din Lege, președintele comisiei de insolvență la nivel central emite decizie și dispune publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I și pe pagina de internet a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului a criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil în procedura de insolvență pe bază de plan de rambursare și în procedura judiciară de insolvență prin lichidare de active.

(2) În vederea determinării criteriilor pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil, comisia de insolvență la nivel central se va raporta, inclusiv, la următoarele repere:
a) valoarea coșului minim lunar de consum, stabilit în baza informaţiilor primite de la organismele competente, precum Institutul Naţional de Statistică și/sau Institutul pentru Calitatea Vieţii;
b) particularități de ordin financiar, structura pieței forței de muncă;
c) valorea minimă a cheltuielilor profesionale și/sau de școlarizare;
d) prețul utilităților, al alimentelor și produselor de bază;
e) componența și structura familiei debitorilorului, prin includerea în aceasta a persoanelor aflate în întreţinerea debitorului, a persoanelor cărora debitorul le prestează întreţinere şi a persoanelor care convieţuiesc cu debitorul sau care contribuie la prestarea întreţinerii;
f) existenţa unor situaţii speciale de sănătate, integritate fizică, a unor dizabilităţi, în cazul debitorului ori persoanelor cărora le prestează întreţinere sau în cazul persoanei cu care convieţuieşte;
g) cheltuielile minime legate de funcționarea și întreținerea unui vehicul indispensabil, prin raportare la criteriile prevăzute de art. 3 pct. 2 lit. c) din Lege, dar şi la disponibilitatea și costurile folosirii sistemului de transport public sau a unui mijloc de transport alternativ şi a costurilor asociate;
h) cheltuielile minime determinate de creşterea, îngrijirea și educarea copilului aflat în întreţinerea debitorului sau cu privire la care debitorul prestează întreţinere, prin raportare la diferitele stadii de dezvoltare ale acestuia;
i) exigențe minimale ale unei locuinţe convenabile inclusiv cele prevăzute de Legea locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

(3) Comisiile de insolvență la nivel teritorial, administratorii procedurii și lichidatorii pentru procedura insolvenței persoanelor fizice urmăresc în stabilirea, în concret, a cheltuielilor pentru asigurarea unui nivel de trai rezonabil pentru debitorul aflat în procedura insolvenței criteriile generale aprobate de comisia de
insolvență la nivel central.

Capitolul II

Reguli privind procedura administrativă pe bază de plan de rambursare a datoriilor

Secțiunea 1
Primele măsuri

Art.3. – În perioada de 30 de zile dintre notificarea creditorilor, în conformitate cu art. 13 alin. (4) din Lege, și data emiterii deciziei de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii insolvenţei potrivit art. 20 din Lege sau, după caz, data la care respingerea cererii de deschidere a procedurii
insolvenței rămâne definitivă, creditorii:

a) transmit debitorului, la cererea acestuia, toate informațiile necesare pentru ca acesta să poată completa cererea de deschidere a procedurii;

b) depun diligențe în vederea ajungerii la un acord cu debitorul de reeșalonare/restructurare a datoriilor, prin oferirea unor soluții adecvate circumstanţelor individuale ale acestuia.

Art.4. – (1) În vederea deschiderii procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, debitorul depune formularul tipizat reprezentând cererea de deschidere a procedurii insolvenței, în formă scrisă, semnată şi datată, în original, împreună cu înscrisurile de care acesta înţelege să se folosească în copie, semnate de debitor pentru conformitate.

(2) La cererea comisiei de insolvență, debitorul prezintă originalul înscrisurilor.

(3) Cererea, însoțită de înscrisurile în susținerea acesteia sau înscrisurile prevăzute de lege, poate fi depusă personal, la comisia de insolvență la nivel teritorial din județul în care își are domiciului, reședința sau reședința obișnuită de cel puțin 6 luni, sau prin poștă, utilizând mijloace care să asigure confirmarea
primirii sau pe e-mail cu semnătură electronică certificată.

(4) Cererile anonime sau nesemnate, transmise prin orice mijloc, se clasează.

Art.5. – (1) În cererea de deschidere a procedurii insolvenței, debitorul menționează regimul matrimonial aplicabil.

(2) Dacă are un alt regim matrimonial decât cel al comunității legale de bunuri, debitorul anexează la cererea de deschidere a procedurii de insolvență și un extras din Registrul naţional notarial al regimurilor matrimoniale.

Art.6. – (1) Pentru soluționarea cu celeritate a cererii, ședința de ascultare a debitorului se desfăşoară în termen de cel mult 5 zile de la data primirii cererii.

(2) Comisia de insolvență comunică debitorului, prin orice mijloace de comunicare care asigură confirmarea primirii, data, ora și locul de desfășurare a ședinței.

(3) În aplicarea dispozițiilor art. 14 alin. (3) și (5) din Lege, în caz de neprezentare a debitorului în vederea ascultării prevăzute la art. 14 alin. (1) din Lege, precum și în caz de nefurnizare a datelor și/sau actelor ori informațiilor solicitate sau neactualizarea formularului de cerere, Comisia de insolvență stabilește, în cazuri justificate, o nouă ședință de ascultare și/sau un nou termen pentru transmiterea informațiilor

(4) În cazul în care comisia de insolvență consideră necesar, se pot organiza mai multe ședințe de ascultare a debitorului, cu respectarea termenului de soluționare a cererii de deschidere a procedurii, prevăzut de lege.

(5) Dispozițiile alin. (2) sunt aplicabile ori de câte ori comisia de insolvență dispune ascultarea debitorului.

(6) În situațiile în care debitorul este persoană cu handicap auditiv sau surdocecitate, ascultarea se realizează cu asigurarea unui interpret în limbaj mimicogestual.

Art.7. – (1) În vederea elaborării tabelului preliminar de creanţe, potrivit art. 23 alin. (1) din Lege, administratorul procedurii efectuează verificarea creanțelor, în baza informărilor transmise atât de creditori cât și de debitori, verificând inclusiv corectitudinea sumelor datorate de debitor, putând în acest scop să solicite, după caz, sprijinul experților sau al autorităților publice competente sau entităţilor de drept privat relevante, care vor transmite aceste informații administratorului procedurii de îndată, dar nu în mai mult de cinci zile lucrătoare de la data primirii solicitării.

(2) Creanţele exprimate sau consolidate în valută vor fi înregistrate în tabelul preliminar la valoarea lor în lei, la cursul Băncii Naţionale a României existent la data deschiderii procedurii insolvenţei, cu excepția cazului în care legislația specială cuprinde prevederi diferite.

Art.8. – Planul de rambursare trebuie să fie fezabil, având în vedere perspectivele reale de redresare în raport cu posibilităţile şi circumstanţele aplicabile debitorului şi cu mijloacele financiare disponibile sau a căror realizare este rezonabil posibilă.

Art.9. – (1) În planul de rambursare a datoriilor se stabilesc măsurile privind locuința familiei debitorului, ținând cont de criteriile emise de comisia de insolvență la nivel central și de situația concretă a debitorului.

(2) În cazul în care prin planul de rambursare se stabileşte că imobilul locuinţă al familiei urmează să fie valorificat pentru acoperirea pasivului, prin dare în plată sau vânzare, iar debitorul dorește să rămână în locuință, comisia de insolvenţă stabileşte cuantumul chiriei, ținand cont de disponibilitățile financiare ale
debitorului luându-se în considerare și valoarea chiriei pentru locuințele sociale din localitatea respectivă.

Art.10. – În planul de rambursare se stabilește suma ce se propune a se plăti fiecărui creditor din suma totală datorată defalcată pe lună, stabilită în funcție de procentul din din valoarea totală a datoriilor, tranșele de plăți, precum și, dacă este cazul, măsuri se restructurare a datoriei sau alte măsuri care să conducă la redresarea financiară a debitorului și ajungerea la un acord cu creditorii săi.

Art.11. – (1) Planul de rambusare se transmite comisiei de insolvență, de către administratorul procedurii, în vederea efectuării evaluării fezabilității acestuia.

(2) Comisia de insolvență verifică fezabilitatea planului de rambursare în cel mult 15 zile de la primirea acestuia și transmite raportul de evaluare administratorului procedurii.

(3) Pentru a evalua fezabilitatea planului de rambursare, comisia de insolvenţă verifică cel puțin:

a) capacitatea debitorului de a respecta planul de rambursare raportat la bunurile și veniturile urmăribile și cuantumul datoriilor;

b) cuantumul sumelor pe care debitorul consideră că le va putea plăti creditorilor săi.

Art.12. – Administratorul procedurii, primind raportul de evaluare întocmit de comisia de insolvență, notifică, de îndată, planul de rambursare și evaluarea comisiei de insolvență creditorilor cunoscuţi, conform art. 25 alin. (6) din Lege, prin poștă sau prin alt mijloc de comunicare, care asigură confirmarea primirii.

Secțiunea a 2-a
Concilierea

Art.13. - (1) Şedinţele de conciliere se bazează pe cooperarea părților, respectând principiul bunei credinţe în negocieri, astfel cum acesta este prevăzut de art. 1.183 din Legea nr. 287/2009.

(2) Concilierea trebuie să servească exclusiv intereselor legitime ale părţilor.

(3) Niciuna dintre părţile participante nu poate impune celorlalte părţi o soluţie.

Art.14. - (1) Şedinţele de conciliere au loc, de regulă, la sediul administratorului procedurii. Dacă este cazul, concilierea se poate desfăşura şi în alte locuri convenite de administratorul procedurii, debitor și creditori.

(2) Locul, data și ora indicate pentru ședințele de conciliere sunt stabilite și comunicate astfel încât să nu împiedice debitorul și creditorii de a-și exercita dreptul de a participa la ședințele de conciliere.

(3) Comunicarea datei și locului de desfășurare a ședințelor de conciliere se face de către administratorul procedurii prin orice mijloace de comunicare care să asigure confirmarea primirii.

Art.15. - (1) Administratorul procedurii conduce şedinţele de conciliere într-un mod neutru, cu respectarea principiului bunei credinţe și cu asigurarea echilibrului între interesele debitorului și ale creditorilor. El exprimă puncte de vedere și formulează propuneri care să sprijine ajungerea la un acord între debitor și
creditorii săi.

(2) Administratorul procedurii se asigură că desfășurarea ședințelor de conciliere se face într-o manieră care să asigure un echilibru între părți și că nu se exercită presiuni asupra debitorului, ținând cont de faptul că debitorul se află într-o poziție dezavantajată față de creditori, care dispun, în general, de expertiză tehnică, resurse umane și financiare, precum și de putere de negociere.

Art.16. - La începutul fiecărei şedinţe de conciliere, administratorul procedurii informează părțile prezente
cu privire la numărul creditorilor care și-au exprimat prin corespondență un punct de vedere asupra măsurilor cuprinse în planul de rambursare și poziția transmisă de aceștia, inclusiv poziția debitorului/debitorilor.

Art.17. - (1) În cadrul şedinţelor de conciliere părţile îşi exprimă punctul de vedere asupra măsurilor cuprinse în planul de rambursare şi oferă soluţii pentru a se ajunge la un acord.

(2) Administratorul procedurii îşi exprimă punctul de vedere asupra propunerilor și pozițiilor părților şi propune soluţii pentru a se ajunge la un acord.

Art.18. - (1) Administratorul procedurii întocmește un proces-verbal pentru fiecare ședință de conciliere, care se semnează de administratorul procedurii și de părțile prezente.

(2) Procesul-verbal conţine, cel puţin, datele de identificare ale părților, data, ora şi locul desfăşurării şedinţei, menţiuni cu privire la verificarea îndeplinirii procedurilor de convocare a participanţilor, punctele de vedere prezentate, inclusiv cele care au fost transmise în scris, precum şi rezultatul ședinței de
conciliere.

(3) La procesul-verbal se anexează tabelul cu creditorii prezenți și/sau, lista cu creditorii care au transmis puncte de vedere.

(4) Administratorul procedurii transmite debitorului și creditorilor copii, certificate pentru conformitate, ale proceselor verbale și ale anexelor la acestea, prevăzute la alin. (3).

Art.19. - (1) Creditorii pot accepta planul de rambursare notificat conform art. 25 alin. (6) din Lege sau pot propune modificări ale acestuia, supuse spre aprobare debitorului și administratorului.

(2) În situația în care se propun modificări ale planului de rambursare, se continuă negocierile în cadrul ședințelor de conciliere.

Art.20. - (1) Planul de rambursare rezultat în urma negocierilor se notifică tuturor creditorilor de către administratorul procedurii și se supune la vot în condițiile prevăzute de art. 28 din Lege până la împlinirea termenului prevăzut de art. 27 alin. (2) din Lege.

(2) Notificarea include ziua, ora și locul desfășurării votului și este transmisă cu cel putin 10 zile calendaristice înainte de termenul fixat.

Art.21. - Fiecare dintre părți suportă propriile cheltuieli efectuate cu participarea la şedinţele de conciliere.

Secțiunea a 3-a

Alte aspecte procedurale ulterioare votării planului

Art.22. - (1) În cazul în care debitorul solicită instanței confirmarea planului, conform art. 32 din Lege, acesta informează de îndată comisia de insolvență și administratorul procedurii.

(2) La solicitarea instanței sesizată cu cererea debitorului de confirmare a planului de rambursare, comisia de insolvență transmite acesteia actele referitoare la procedură, de îndată, în copii certificate pentru conformitate cu originalul.

Art.23. - (1) Dacă debitorul nu a depus o cerere de confirmare a planului de rambursare a datoriilor, în termenul prevăzut de Lege, Comisia de insolvență se desesizează, conform art. 33 alin. (1) din Lege, în termen de 30 zile de la data comunicării către debitor a procesului-verbal prevăzut de art. 31 din Lege.

(2) În cazul în care instanța de judecată respinge cererea debitorului de confirmare a planului de rambursare a datoriilor, comisia de insolvență se desesizează, conform art. 33 alin. (2) din Lege, în termen de 10 zile de la data primirii hotărârii judecătorești definitive.

(3) Decizia comisiei de insolvență se comunică, de îndată, administratorului procedurii.

Art.24. - (1) Comisia de insolvență verifică procesul-verbal de neaprobare a planului în termen de cel mult 7 zile de la primirea acestuia conform art. 31 alin. (1) şi (2) din Lege.

(2) În cazul în care infirmă procesul-verbal întocmit de administratorul procedurii, comisia de insolvenţă îl retransmite de îndată administratorului procedurii, pentru reluarea votului asupra planului de rambursare sau, după caz, pentru completarea procesului-verbal.

(3) În cazul în care confirmă procesul-verbal de neaprobare a planului, comisia de insolvenţă comunică debitorului, de îndată, procesul-verbal şi planul de rambursare neaprobat și îl informează pe debitor cu privire la dreptul său de a cere instanței de judecată fie confirmarea planului, fie deschiderea procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active, potrivit prevederilor art. 32 alin. (1) din Lege.

Art.25. – (1) În sensul art. 37 alin. (3) și al art. 39 alin. (1) pct.3 din Lege, administratorul procedurii, ulterior avizării, sesizează comisia de insolvență de îndată, cu privire la solicitarea debitorului de a contracta noi împrumuturi.

(2) Comisia de insolvență analizează, de îndată, solicitarea debitorului, comunică răspunsul său debitorului și îl informează pe administratorul procedurii, de îndată.

Art.26. - (1) În sensul art. 37 alin. (1), lit. g) din Lege, autoritățile publice ai căror reprezentanți fac parte din comisia de insolvență, precum și organismele profesionale pot organiza, gratuit sau la prețuri accesibile pentru debitor, periodic, cursuri/programe de educație financiară. Administratorul procedurii informează debitorul, în timp util, cu privire la desfăşurarea acestor cursuri.

(2) Administratorul procedurii recomandă debitorului cursuri adecvate situației financiare a acestuia și de pregătirea sa profesională, ținând cont și de timpul necesar pentru participarea la cursuri.

Secțiunea a 4-a
Dispoziții cu privire la administratorii procedurii

Art.27. - (1) Comisia de insolvență la nivel teritorial desemnează și, dacă este cazul, înlocuiește administratorul procedurii din Lista administratorilor procedurii şi lichidatorilor pentru procedura insolvenţei persoanelor fizice, în mod aleatoriu.

(2) În vederea asigurării desemnării aleatorii, respectiv a înlocuirii, în același mod, a administratorului procedurii, comisia de insolvenţă la nivel central depune diligenţele necesare pentru dezvoltarea şi implementarea unei aplicaţii informatice în acest scop.

Art.28. – (1) În cazul schimbării competenței teritoriale a administratorului procedurii, ca urmare a schimbării sediului profesional:

a) administratorul procedurii informează comisia de insolvenţă la nivel teritorial cu privire la schimbarea sediului, cu cel puțin 30 de zile înainte;

b) comisia de insolvenţă la nivel teritorial numește, de îndată, în mod aleatoriu, un nou administrator;

c) urmare a informării transmise de comisie, administratorul procedurii predă noului administrator, de îndată, dosarele, conform art. 40 alin. (4) din Lege;

d) arhiva se administrează conform prevederilor legale și normelor speciale ale corpurilor profesionale.

(2) În cazul schimbării sediului profesional pastrându-se competența teritorială, administratorul procedurii informează comisia de insolvenţă la nivel teritorial cu privire la schimbarea sediului, cu cel puțin 7 de zile înainte.

(3) Corpurile profesionale îl pot sancționa pe administratorul procedurii pentru neîndeplinirea obligațiilor, conform normelor proprii.

Art.29. - Motivele temeinice, în sensul art. 15 alin. (4) din Lege, potrivit cărora administratorul procedurii desemnat poate refuza numirea sunt analizate de Comisia de insolvență de la caz la caz, și includ:

a) situația în care persoana desemnată nu îşi poate exercita atribuţiile din motive medicale;

b) situația în care persoana desemnată lipseşte justificat din localitatea în care îşi are sediul profesional pe o perioada care nu îi permite să își exercite atribuțiile ce decurg din calitatea de administrator;

c) orice caz de incompatibilitate sau de conflict de interese prevăzute în reglementările specifice corpurilor profesionale.

Art.30. - Motive temeinice cu privire la înlocuirea administratorului procedurii, în sensul art 40 alin. (1) din Lege, sunt analizate de Comisia de insolvență de la caz la caz, și includ, pe lângă oricare dintre cazurile prevăzute la art. 29, și următoarele situații:

a) nerespectarea în mod repetat a termenelor de realizare a unor acte de procedură;

b) nerespectarea principiilor neutralității și bunei credințe,

c) neîndeplinirea sau îndeplinirea cu neglijență a activităţilor ce îi revin;

d) suspendarea calităţii de membru al corpului profesional din care face parte sau încetarea deţinerii unei astfel de calităţi;

e) manifestarea un comportament nedemn faţă de ceilalţi participanţi la procedură;

f) nerespectarea altor obligaţii stabilite în sarcina sa de Lege sau de prezentele norme.

Art.31. - (1) Orice persoană înscrisă în Listă poate solicita oricând retragerea de pe Listă sau poate formula cerere privind suspendarea sa pe o perioadă determinată.

(2) Cererea se depune la corpul profesional din care persoana înscrisă face parte. În urma admiterii cererii, corpul profesional informează comisia de insolvență, la nivel central în vederea efectuării mențiunii cu privire la suspendarea sau, după caz, radierea din Listă.

(3) În urma admiterii cererii, persoana înscrisă în Lista informează comisia de insolvență la nivel teritorial.

(4) Corpurile profesionale vor stabili, în mod unitar, condițiile în care se poate face suspendarea, retragerea ori reînscrierea în Listă, conform prevederilor legale în vigoare.

Art.32. – Administratorul procedurii poate formula cerere de înlocuire într-o procedură de insolvență, pe parcursul desfășurării acesteia, numai pentru motive temeinice, ce nu îi sunt imputabile.

Art.33. – (1) Fiecare corp profesional va transmite Comisiei de insolvență la nivel central, in termen de maxim 30 de zile, orice modificare intervenita în statutul practicienilor în insolvență, al executorilor judecătorești, avocaților sau notarilor publici, după caz, care are efecte asupra calității acestora de administratori ai procedurii.

(2) Administratorul procedurii informează comisia de insolvență la nivel teritorial cu privire la orice modificare a statutului său care are efecte asupra calității de administrator al procedurii, în vederea înlocuirii sale.

Capitolul III
Procedura judiciară de insolvenţă prin lichidarea activelor debitorului

Secțiunea 1

Reguli privind activitatea lichidatorului pentru procedura insolvenței și drepturile și obligațiile debitorului în procedura judiciară de insolvență prin lichidarea activelor debitorului

Art.34. – (1) Prevederile art. 30-32 se aplică, în mod corespunzător, și în cazul lichidatorilor pentru procedura insolvenței.

(2) Lichidatorul numit informează, de îndată, înstanța de judecată în legătură cu orice modificare intervenită în statutul său care are efecte asupra calității sale de lichidator pentru procedura insolvenței, în vederea înlocuirii sale.

(3) Fiecare corp profesional va transmite comisiei de insolvență la nivel central, în termen de maxim 30 de zile, orice modificare intervenită în statutul practicienilor în insolvență, al executorilor judecătorești, al avocaților sau al notarilor publici, după caz, care are efecte asupra activității desfășurate de către aceștia în
calitate de lichidatori.

Art.35. - În cazul în care debitorul, pe durata procedurii judiciare de insolvență prin lichidarea activelor, în condițiile art. 57 alin. (3) din Lege, intenționează să contracteze noi împrumuturi, adresează, în acest scop, o cerere lichidatorului pentru procedura insolvenței, urmând ca, după avizare, acesta să o transmită
instanței. Instanța decide cu privire la cerere și comunică de îndată hotărârea debitorului.

Secțiunea a 2-a
Perioada de supraveghere post-procedură judiciară de insolvenţă prin lichidare de active

Art.36. - Comisia de insolvență la nivel teritorial constituie, conform prevederilor art. 73 lit. a) din Lege, un dosar pentru debitorul aflat in perioada de supraveghere postprocedură judiciară de insolvență care include:

a) hotărârea judecătorească definitivă de închidere a procedurii judiciare de insolvență prin lichidare de active;

b) raportul de evaluare bianuală referitoare la proporţia din veniturile urmăribile care este destinată acoperirii pasivului, deciziile emise de Comisia de insolvență în acest sens, precum și dovezile de comunicare a deciziilor către debitor, creditori și lichidator;

c) raportul trimestrial întocmit de lichidator privind plăţile efectuate de debitor în perioada de supraveghere
şi respectarea de către acesta a obligaţiilor ce îi revin, potrivit Legii;
d) sesizările primite de la lichidator cu privire la modificările semnificative intervenite în situaţia
patrimonială a debitorului;
e) raportul de evaluare întocmit de lichidator, potrivit art. 74 litera e) din Lege;
f) decizia emisă de comisia de insolvență la expirarea termenelor prevăzute de art. 72 alin. (2) - (4) din
Lege, prin care se constată cota de acoperire a creanţelor şi se evaluează modul în care debitorul şi-a
respectat obligaţiile prevăzute de Lege după închiderea procedurii;
g) documentele referitoare la înlocuirea, după caz, a lichidatorului, pentru motive temeinice;
h) toate informările primite de la debitor în cursul perioadei postprocedură judiciare de insolvență prin
lichidare de active;
i) hotărârea judecătorească definitivă de eliberare de datorii sau, după caz, prin care s-a respins cererea de
eliberare de datorii;
j) orice alte documente comunicate de debitor sau de lichidator în perioada de supraveghere postprocedură
judiciară de insolvență prin lichidare de active.
Art.37. - Debitorul comunică comisiei de insolvență la nivel teritorial hotărârea judecătorească prin care sa
soluționat cererea de eliberare de datorii.
Art.38. - Debitorul furnizează comisiei de insolvență la nivel teritorial informaţiile prevăzute la art. 72
alin. (6) lit. b), c) și e) din Lege în următoarele situații:
a) când lichidatorul nu își poate îndeplini atribuțiile din motive obiective;
b) la solicitarea comisiei de insolvență la nivel teritorial.
Capitolul IV
Remunerația evaluatorilor, administratorilor şi a lichidatorilor
Art.39. - (1) Onorariul administratorului procedurii se stabilește de comisia de insolvență la nivel teritorial
și va consta într-o sumă fixă, în cuantum cuprins între 100 lei și 500 lei, TVA inclus, care se va achita
lunar. Onorariul lunar se stabilește în funcție de complexitatea situaței financiare a debitorului, a structurii
patrimoniului acestuia și a activității care urmează a fi desfășurată de administrator.
(2) Onorariul lichidatorului pentru procedura insolvenței persoanelor fizice se stabilește de instanță și va
consta într-o sumă fixă, în cuantum cuprins între 100 lei și 500 lei, TVA inclus, care se va achita lunar.
Onorariul lunar se stabilește în funcție de complexitatea situaței financiare a debitorului, a structurii
patrimoniului acestuia și a activității care urmează a fi desfășurată de lichidator.
Art.40. – (1) În cazul înlocuirii administratorului procedurii sau, după caz, a lichidatorului pentru
procedura insolvenței persoanelor fizice, onorariul stabilit inițial va putea fi menținut sau modificat, ținând
cont de complexitatea etapelor procedurale care au mai rămas de parcurs.
(2) Administratorii procedurii sau, după caz, lichidatorii pentru procedura insolvenței persoanelor fizice
care, din motive care le sunt imputabile, au fost înlocuiți pe parcursul procedurii, pentru prejudiciile
10
cauzate debitorului sau creditorilor ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuoase a atribuțiilor lor
pot fi sancționați de către Corpurile profesionale conform normelor proprii.
Art.41. - Costurile aferente onorariilor administratorilor și lichidatorilor pentru procedura insolvenței se
suportă de la bugetul de stat, din bugetul ANPC, prin bugetul Ministerului Economiei.
Capitolul V
Publicitatea prin Buletinul procedurilor de insolvență
– secțiunea “Debitori persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”
Art. 42. – (1) Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei
întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvență se constituie în conformitate cu prevederile
art. 92 alin. (5) din Lege, în scopul asigurării publicității, în sistem electronic, cu respectarea legislației în
domeniul protecției datelor cu caracter personal, a următoarelor tipuri de acte de procedură:
a) decizii ale comisiei de insolvență;
b) hotărâri ale instanței de judecată;
c) acte emise de administratorul procedurii sau, după caz, de lichidatorul pentru procedura insolvenței
persoanelor fizice;
d) orice alte acte de procedură prevăzute de lege sau a căror publicare este dispusă de organele procedurii,
în condițiile Legii.
(2) Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din
cadrul Buletinului procedurilor de insolvență este structurată pe județe și pe debitori supuși procedurii de
insolvență.
(3) Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din
cadrul Buletinului procedurilor de insolvență se publică la nivel național de către Oficiul Național al
Registrului Comerțului, denumită în continuare “ONRC”, prin direcția de specialitate, în sistem electronic.
La nivelul oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale funcționează structuri de specialitate,
subordonate direcției de specialitate de la nivelul Oficiului Național al Registrului Comerțului. Atribuțiile
direcției de specialitate din cadrul ONRC și a structurilor de specialitate din cadrul oficiilor registrului
comerțului de pe lângă tribunale se reglementează prin Regulamentul de organizare și funcționare a ONRC,
aprobat prin ordin al ministrului justiției.
Art. 43. - (1) Actele de procedură care urmează să fie publicate în secțiunea „Debitori – persoane fizice cu
obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvență
se transmit de către organele care aplică procedura de insolvență, în formatul-cadru aprobat prin ordin al
ministgrului, în condiţiile Legii nr. 149/2004 pentru modificarea Legii nr. 64/1995 privind procedura
reorganizării judiciare și a falimentului, precum și a altor acte normative cu incidență asupra acestei
proceduri. Transmiterea actelor de procedură și a documentelor care le însoțesc se face pe cale electronică.
(2) Dovada îndeplinirii procedurii de publicare se emite de Oficiul Național al Registrului Comerțului.
(3) Oficiul Național al Registrului Comerțului nu răspunde pentru corectitudinea conținutului documentului
publicat în Buletinului procedurilor de insolvență în măsura în care acesta este conform documentului
trnasmis spre publicare.
(4) În vederea asigurării publicării actelor de procedură şi a comunicării dovezilor de publicare, personalul
din cadrul Direcţiei Buletinulului procedurilor de insolvenţă, care asigură publicarea secţiunii „Debitori –
persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” colaborează cu comisiile de
11
insolvență, instanțele judecătorești, administratorii procedurii, lichidatorii pentru procedura insolvenţei
persoanelor fizice și corpurile profesionale din care aceştia fac parte.
(5) Personalul Buletinului procedurilor de insolvenţă urmează cursuri de formare și perfecționare
profesională în vederea publicării secţiunii „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din
exploatarea unei întreprinderi”.
Art. 44. - (1) Actele de procedură emise de administratorul procedurii și lichidatorul pentru procedura
insolvenței persoanelor fizice, supuse obligației de publicare în secțiunea „Debitori – persoane fizice cu
obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, din cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență,
se publică la cererea acestora.
(2) Actele de procedură emise de comisia de insolvență și instanțele judecătorești, supuse publicării în
secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi”, din
cadrul Buletinului Procedurilor de Insolvență, se publică pe baza borderourilor de predare-primire.
(3) Actele de procedură se transmit într-o singură versiune care conţine şi date cu caracter personal, dacă
este cazul.
(4) Buletinul Procedurilor de Insolvenţă se publică într-o singură versiune, care conţine şi datele cu caracter
personal, fiecare număr al publicaţiei urmând să conţină câte un act de procedură pentru fiecare debitor, cu
excepţia situaţiei când pentru un debitor se solicită publicarea a două sau mai multe acte de procedură în
acelaşi timp, caz în care acestea se vor publica în acelaşi număr.
(5) Publicarea actelor de procedură se realizează cu titlu gratuit.
(6) Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” este
numerotată începând cu numărul 1, pentru fiecare an, și se arhivează de Oficiul Național al Registrului
Comerțului pe ani, luni și numere.
Art. 45. - (1) Secțiunea „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei
întreprinderi” a Buletinului Procedurilor de Insolvență se publică în sistem electronic și este disponibilă
printr-un serviciu on-line pe pagina de Internet a Buletinului procedurilor de insolvență.
(2) Accesul la Buletinul Procedurilor de Insolvență, Secțiunea Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu
decurg din exploatarea unei întreprinderi” se asigură pentru debitor, creditori, administratorii procedurii și
lichidatorii pentru procedura insolvenței persoanelor fizice cu titlu gratuit, pe fiecare dosar de insolvenţă în
care dețin una dintre aceste calităţi, iar pentru comisiile de insolvență și instanțele judecătorești care au
calitatea de organ al procedurii, accesul se asigură, cu titlu gratuit, la toate dosarele de insolvenţă.
(3) Persoanele interesate care nu au una din calitățile menționate la alin. (1) au acces, la cerere, justificând
interesul solicitării, la informații din Secţiunea „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din
exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului Procedurilor de Insolvență, copii ale acestuia și copii de pe
actele de procedură publicate, cu respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal.
Tarifele de furnizare a informațiilor din Secţiunea „Debitori – persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din
exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului Procedurilor de Insolvență se stabilesc prin ordin al
ministrului justiției la propunerea Oficiului Național al Registrului Comerțului, în condițiile legii. Acestea
se pot actualiza anual în funcție de indicele inflaţiei.
(4) La cererea instanţelor judecătoreşti, altele decât cele care au calitatea de organ al procedurii și care au
acces la Buletin în condițiile alin. (2), a organelor de cercetare şi urmărire penală, a altor instituţii şi
autorităţi publice interesate şi a notarilor publici, furnizarea de informații din Secţiunea „Debitori –
persoane fizice cu obligaţii ce nu decurg din exploatarea unei întreprinderi” a Buletinului Procedurilor de
Insolvență, copii ale acestuia și copii de pe actele de procedură publicate se realizează cu titlu gratuit, cu
respectarea legislaţiei în domeniul protecţiei datelor cu caracter personal. Modalităţile şi instrumentele
necesare pentru primirea solicitărilor şi transmiterea informaţiilor, inclusiv în sistem electronic şi prin
12
furnizarea unor date suplimentare necesare identificării unui debitor, se pot stabilit prin protocole de
colaborare încheiate între Oficiul Naţional al Registrului Comerţului – Buletinul Procedurilor de Insolvenţă
şi entităţile în cauză.
(5) Pe pagina de Internet a Buletinului Procedurilor de Insolvență este disponibil un serviciu on-line, prin
care se publică informația privind numele și prenumele persoanelor fizice, care nu exploatează o
întreprindere în sensul art. 3 din Legea nr. 287/2009, față de care s-a deschis o procedură de insolvență,
precum şi localitatea şi judeţul în care îşi au stabilite domiciliul/ reşedinţa. Persoanelor care justifică un
interes şi dispun de informaţii privitoare la debitor de natura datei şi locul naşterii /CNP/alte informaţii
relevante li se pot furniza, cu titlu gratuit, la cerere, următoarele informații despre persoanele fizice față
de care s-a deschis o procedură de insolvență: forma procedurii de insolvență, numărul dosarului de
insolvență, comisia de insolvenţă, instanţa judecătorească, numele/denumirea administratorului
procedurii/lichidatorului pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, sediul administratorului
procedurii/lichidatorului pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, numărul BPI în care sunt
publicate acte de procedură, numărul şi data hotărârii privind deschiderea procedurii, denumirea, numărul
de înregistrare şi data actelor de procedură publicate, numărul şi data hotărârii privind închiderea
procedurii, menţiuni de supraveghere post procedură de insolvenţă.
Art.46. - Formatul cadru al secțiunii „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din exploatarea
unei întreprinderi”, conținutul-cadru al actelor care se publică în aceasta şi al dovezii privind îndeplinirea
procedurii de publicare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției, la propunerea Oficiului Național al
Registrului Comerțului, în termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I,
a prezentei hotărâri a Guvernului.
Art.47. - (1) Resursele necesare publicării secțiunii „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg
din exploatarea unei întreprinderi” din cadrul Buletinului procedurilor de insolvență se asigură de la
bugetul de stat, din bugetul Oficiului Național al Registrului Comerțului, prin bugetul Ministerului Justiției.
(2) Pentru asigurarea publicării secțiunii „Debitori – persoane fizice cu obligații ce nu decurg din
exploatarea unei întreprinderi din cadrul ”Buletinului procedurilor de insolvență”, Oficiul Național al
Registrului Comerțului pune la dispoziție spațiile necesare desfășurării acestei activități, dotările și
serviciile aferente, tehnica de calcul, sistemul informatic specializat și serviciile de interconectare,
echipamentele hardware, software și de comunicații.

Taguri: Legea insolventei persoanelor fizice  Falimentul personal  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Legislatie



Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal

Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal (document publicat de Guvernul Romaniei) Promovarea acestui act normativ este determinată în principal de necesitatea: - implementării măsurilor din detalii

OUG 113/2009 privind serviciile de plata

Ordonanţă de urgenţă nr. 113 din 12.oct.2009
Monitorul Oficial, Partea I 12.oct.2009
Intrare în vigoare la 12.oct.2009
privind serviciile de plată Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2007/64/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind serviciile de plată în cadrul pieţei interne, de modificare a Directivelor 97/7/CE, 2002/65/CE, 2005/60/CE şi 2006/48/CE şi de abrogare a Directivei 97/5/CE trebuie realizate până la data de 1 noiembrie 2009,
adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite prestatorilor de servicii de plată organizarea activităţii proprii astfel încât să fie atins obiectivul detalii

Regulamentul BNR nr. 20/2009 privind institutiile financiare nebancare

Banca Naţională a României Regulamentul nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare Având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 17 alin. (2), art. 18 alin. (2), art. 19, art. 20, art. 26, art. 30 alin. (1), art. 31 alin. (5), art. 32 alin. detalii

Regulamentul BNR Nr. 17 din 2012 privind unele conditii de creditare

Regulament nr. 17 din 12.dec.2012
Monitorul Oficial, Partea I 855 18.dec.2012
Intrare în vigoare la 18.dec.2012 Regulament privind unele condiţii de creditare Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1), art. 45 alin. (1), art. 61, detalii

Ultimele Comentarii