LEGI | Legislatie

Legea 677 din 2001 privind protectia datelor personale

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2018-02-26 13:28

Lege nr. 677 din 21/11/2001

Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 790 din 12/12/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

Scop

Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal.

(2) Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres şi limitativ prevăzute de lege.

Domeniu de aplicare

Art. 2. - (1) Prezenta lege se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate, în tot sau în parte, prin
mijloace automate, precum şi prelucrării prin alte mijloace decât cele automate a datelor cu caracter personal care fac parte dintr-un sistem de evidenţă sau care sunt destinate să fie incluse într-un asemenea sistem.

(2) Prezenta lege se aplică:

a) prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate de operatori stabiliţi în
România;

b) prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate de misiunile diplomatice sau de oficiile consulare ale României;

c) prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor desfăşurate de operatori care nu sunt
stabiliţi în România, prin utilizarea de mijloace de orice natură situate pe teritoriul României, cu excepţia cazului în care aceste mijloace nu sunt utilizate decât în scopul tranzitării pe teritoriul României a datelor cu caracter personal care fac obiectul prelucrărilor respective.

(3) În cazul prevăzut la alin. (2) lit. c) operatorul îşi va desemna un reprezentant care trebuie să fie o persoană stabilită în România. Prevederile prezentei legi aplicabile operatorului sunt aplicabile şi reprezentantului acestuia, fără a aduce atingere posibilităţii de a introduce acţiune în justiţie direct împotriva operatorului.

(4) Prezenta lege se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal efectuate de persoane fizice sau juridice, române ori străine, de drept public sau de drept privat, indiferent dacă au loc în sectorul public sau în sectorul privat.

(5) În limitele prevăzute de prezenta lege, aceasta se aplică şi prelucrărilor şi transferului de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege.

(6) Prezenta lege nu se aplică prelucrărilor de date cu caracter personal, efectuate de persoane fizice exclusiv pentru uzul lor personal, dacă datele în cauză nu sunt destinate a fi dezvăluite.

(7) Prezenta lege nu se aplică prelucrărilor şi transferului de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor în domeniul apărării naţionale şi siguranţei naţionale, desfăşurate în limitele şi cu restricţiile stabilite de lege.

(8) Prevederile prezentei legi nu aduc atingere obligaţiilor asumate de România prin instrumente juridice ratificate.

Definiţii

Art. 3. - În înţelesul prezentei legi, următorii termeni se definesc după cum urmează:

a) date cu caracter personal - orice informaţii referitoare la o persoană fizică identificată sau identificabilă; o persoană
identificabilă este acea persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în mod particular prin referire la un număr de identificare ori la unul sau la mai mulţi factori specifici identităţii sale fizice, fiziologice, psihice, economice, culturale sau sociale;

b) prelucrarea datelor cu caracter personal - orice operaţiune sau set de operaţiuni care se efectuează asupra datelor cu caracter personal, prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi colectarea, înregistrarea, organizarea, stocarea, adaptarea ori modificarea, extragerea, consultarea, utilizarea, dezvăluirea către terţi prin transmitere, diseminare sau în orice alt mod, alăturarea ori combinarea, blocarea, ştergerea sau distrugerea;

c) stocarea - păstrarea pe orice fel de suport a datelor cu caracter personal culese;

d) sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal - orice structură organizată de date cu caracter personal,
accesibilă potrivit unor criterii determinate, indiferent dacă această structură este organizată în mod centralizat ori
descentralizat sau este repartizată după criterii funcţionale ori geografice;

e) operator - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care stabileşte scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal; dacă scopul şi mijloacele de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt determinate printr-un act normativ sau în baza unui act normativ, operator este persoana fizică sau juridică, de drept public ori de drept privat, care este
desemnată ca operator prin acel act normativ sau în baza acelui act normativ;
f) persoană împuternicită de către operator - o persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv
autorităţile publice, instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, care prelucrează date cu caracter personal pe seama
operatorului;
g) terţ - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice, instituţiile şi
structurile teritoriale ale acestora, alta decât persoana vizată, operatorul ori persoana împuternicită sau persoanele care,
sub autoritatea directă a operatorului sau a persoanei împuternicite, sunt autorizate să prelucreze date;
h) destinatar - orice persoană fizică sau juridică, de drept privat ori de drept public, inclusiv autorităţile publice,
instituţiile şi structurile teritoriale ale acestora, căreia îi sunt dezvăluite date, indiferent dacă este sau nu terţ; autorităţile
publice cărora li se comunică date în cadrul unei competenţe speciale de anchetă nu vor fi considerate destinatari;
i) date anonime - date care, datorită originii sau modalităţii specifice de prelucrare, nu pot fi asociate cu o persoană
identificată sau identificabilă.
CAPITOLUL II
Reguli generale privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Caracteristicile datelor cu caracter personal în cadrul prelucrării
Art. 4. - (1) Datele cu caracter personal destinate a face obiectul prelucrării trebuie să fie:
a) prelucrate cu bună-credinţă şi în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare;
b) colectate în scopuri determinate, explicite şi legitime; prelucrarea ulterioară a datelor cu caracter personal în scopuri
statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică nu va fi considerată incompatibilă cu scopul colectării dacă se efectuează cu
respectarea dispoziţiilor prezentei legi, inclusiv a celor care privesc efectuarea notificării către autoritatea de
supraveghere, precum şi cu respectarea garanţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute de
normele care reglementează activitatea statistică ori cercetarea istorică sau ştiinţifică;
c) adecvate, pertinente şi neexcesive prin raportare la scopul în care sunt colectate şi ulterior prelucrate;
d) exacte şi, dacă este cazul, actualizate; în acest scop se vor lua măsurile necesare pentru ca datele inexacte sau
incomplete din punct de vedere al scopului pentru care sunt colectate şi pentru care vor fi ulterior prelucrate, să fie şterse
sau rectificate;
e) stocate într-o formă care să permită identificarea persoanelor vizate strict pe durata necesară realizării scopurilor în
care datele sunt colectate şi în care vor fi ulterior prelucrate; stocarea datelor pe o durată mai mare decât cea
menţionată, în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică, se va face cu respectarea garanţiilor privind
prelucrarea datelor cu caracter personal, prevăzute în normele care reglementează aceste domenii, şi numai pentru
perioada necesară realizării acestor scopuri.
(2) Operatorii au obligaţia să respecte prevederile alin. (1) şi să asigure îndeplinirea acestor prevederi de către
persoanele împuternicite.
Condiţii de legitimitate privind prelucrarea datelor
Art. 5. - (1) Orice prelucrare de date cu caracter personal, cu excepţia prelucrărilor care vizează date din categoriile
menţionate la art. 7 alin. (1), art. 8 şi 10, poate fi efectuată numai dacă persoana vizată şi-a dat consimţământul în mod
expres şi neechivoc pentru acea prelucrare.
(2) Consimţământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:
a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este
parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract;
b) când prelucrarea este necesară în vederea protejării vieţii, integrităţii fizice sau sănătăţii persoanei vizate ori a unei
alte persoane ameninţate;
c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a operatorului;
d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează
exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terţul căruia îi sunt dezvăluite datele;
e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt
dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale
persoanei vizate;
f) când prelucrarea priveşte date obţinute din documente accesibile publicului, conform legii;
g) când prelucrarea este făcută exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică, iar datele rămân
anonime pe toată durata prelucrării.
3
(3) Prevederile alin. (2) nu aduc atingere dispoziţiilor legale care reglementează obligaţia autorităţilor publice de a
respecta şi de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată.
Încheierea operaţiunilor de prelucrare
Art. 6. - (1) La încheierea operaţiunilor de prelucrare, dacă persoana vizată nu şi-a dat în mod expres şi neechivoc
consimţământul pentru o altă destinaţie sau pentru o prelucrare ulterioară, datele cu caracter personal vor fi:
a) distruse;
b) transferate unui alt operator, cu condiţia ca operatorul iniţial să garanteze faptul că prelucrările ulterioare au scopuri
similare celor în care s-a făcut prelucrarea iniţială;
c) transformate în date anonime şi stocate exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică.
(2) În cazul operaţiunilor de prelucrare efectuate în condiţiile prevăzute la art. 5 alin. (2) lit. c) sau d), în cadrul
activităţilor descrise la art. 2 alin. (5), operatorul poate stoca datele cu caracter personal pe perioada necesară realizării
scopurilor concrete urmărite, cu condiţia asigurării unor măsuri corespunzătoare de protejare a acestora, după care va
proceda la distrugerea lor dacă nu sunt aplicabile prevederile legale privind păstrarea arhivelor.
CAPITOLUL III
Reguli speciale privind prelucrarea datelor cu caracter personal
Prelucrarea unor categorii speciale de date
Art. 7. - (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal legate de originea rasială sau etnică, de convingerile politice,
religioase, filozofice sau de natură similară, de apartenenţa sindicală, precum şi a datelor cu caracter personal privind
starea de sănătate sau viaţa sexuală este interzisă.
(2) Prevederile alin. (1) nu se aplică în următoarele cazuri:
a) când persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul pentru o astfel de prelucrare;
b) când prelucrarea este necesară în scopul respectării obligaţiilor sau drepturilor specifice ale operatorului în domeniul
dreptului muncii, cu respectarea garanţiilor prevăzute de lege; o eventuală dezvăluire către un terţ a datelor prelucrate
poate fi efectuată numai dacă există o obligaţie legală a operatorului în acest sens sau dacă persoana vizată a consimţit
expres la această dezvăluire;
c) când prelucrarea este necesară pentru protecţia vieţii, integrităţii fizice sau a sănătăţii persoanei vizate ori a altei
persoane, în cazul în care persoana vizată se află în incapacitate fizică sau juridică de a-şi da consimţământul;
d) când prelucrarea este efectuată în cadrul activităţilor sale legitime de către o fundaţie, asociaţie sau de către orice
altă organizaţie cu scop nelucrativ şi cu specific politic, filozofic, religios ori sindical, cu condiţia ca persoana vizată să fie
membră a acestei organizaţii sau să întreţină cu aceasta, în mod regulat, relaţii care privesc specificul activităţii
organizaţiei şi ca datele să nu fie dezvăluite unor terţi fără consimţământul persoanei vizate;
e) când prelucrarea se referă la date făcute publice în mod manifest de către persoana vizată;
f) când prelucrarea este necesară pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în justiţie;
g) când prelucrarea este necesară în scopuri de medicină preventivă, de stabilire a diagnosticelor medicale, de
administrare a unor îngrijiri sau tratamente medicale pentru persoana vizată ori de gestionare a serviciilor de sănătate
care acţionează în interesul persoanei vizate, cu condiţia ca prelucrarea datelor respective să fie efectuate de către ori
sub supravegherea unui cadru medical supus secretului profesional sau de către ori sub supravegherea unei alte
persoane supuse unei obligaţii echivalente în ceea ce priveşte secretul;
h) când legea prevede în mod expres aceasta în scopul protejării unui interes public important, cu condiţia ca
prelucrarea să se efectueze cu respectarea drepturilor persoanei vizate şi a celorlalte garanţii prevăzute de prezenta
lege.
(3) Prevederile alin. (2) nu aduc atingere dispoziţiilor legale care reglementează obligaţia autorităţilor publice de a
respecta şi de a ocroti viaţa intimă, familială şi privată.
(4) Autoritatea de supraveghere poate dispune, din motive întemeiate, interzicerea efectuării unei prelucrări de date din
categoriile prevăzute la alin. (1), chiar dacă persoana vizată şi-a dat în scris şi în mod neechivoc consimţământul, iar
acest consimţământ nu a fost retras, cu condiţia ca interdicţia prevăzută la alin. (1) să nu fie înlăturată prin unul dintre
cazurile la care se referă alin. (2) lit. b)-g).
Prelucrarea datelor cu caracter personal având funcţie de identificare
Art. 8. - (1) Prelucrarea codului numeric personal sau a altor date cu caracter personal având o funcţie de identificare
de aplicabilitate generală poate fi efectuată numai dacă:
a) persoana vizată şi-a dat în mod expres consimţământul; sau
b) prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală.
(2) Autoritatea de supraveghere poate stabili şi alte cazuri în care se poate efectua prelucrarea datelor prevăzute la
alin. (1), numai cu condiţia instituirii unor garanţii adecvate pentru respectarea drepturilor persoanelor vizate.
4
Prelucrarea datelor cu caracter personal privind starea de sănătate
Art. 9. - (1) În afara cazurilor prevăzute la art. 7 alin. (2), prevederile art. 7 alin. (1) nu se aplică în privinţa prelucrării
datelor privind starea de sănătate în următoarele cazuri:
a) dacă prelucrarea este necesară pentru protecţia sănătăţii publice;
b) dacă prelucrarea este necesară pentru prevenirea unui pericol iminent, pentru prevenirea săvârşirii unei fapte
penale sau pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte ori pentru înlăturarea urmărilor prejudiciabile
ale unei asemenea fapte.
(2) Prelucrarea datelor privind starea de sănătate poate fi efectuată numai de către ori sub supravegherea unui cadru
medical, cu condiţia respectării secretului profesional, cu excepţia situaţiei în care persoana vizată şi-a dat în scris şi în
mod neechivoc consimţământul atâta timp cât acest consimţământ nu a fost retras, precum şi cu excepţia situaţiei în
care prelucrarea este necesară pentru prevenirea unui pericol iminent, pentru prevenirea săvârşirii unei fapte penale,
pentru împiedicarea producerii rezultatului unei asemenea fapte sau pentru înlăturarea urmărilor sale prejudiciabile.
(3) Cadrele medicale, instituţiile de sănătate şi personalul medical al acestora pot prelucra date cu caracter personal
referitoare la starea de sănătate, fără autorizaţia autorităţii de supraveghere, numai dacă prelucrarea este necesară
pentru protejarea vieţii, integrităţii fizice sau sănătăţii persoanei vizate. Când scopurile menţionate se referă la alte
persoane sau la public în general şi persoana vizată nu şi-a dat consimţământul în scris şi în mod neechivoc, trebuie
cerută şi obţinută în prealabil autorizaţia autorităţii de supraveghere. Prelucrarea datelor cu caracter personal în afara
limitelor prevăzute în autorizaţie este interzisă.
(4) Cu excepţia motivelor de urgenţă, autorizaţia prevăzută la alin. (3) poate fi acordată numai după ce a fost consultat
Colegiul Medicilor din România.
(5) Datele cu caracter personal privind starea de sănătate pot fi colectate numai de la persoana vizată. Prin excepţie,
aceste date pot fi colectate din alte surse numai în măsura în care este necesar pentru a nu compromite scopurile
prelucrării, iar persoana vizată nu vrea ori nu le poate furniza.
Prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la fapte
penale sau contravenţii
Art. 10. - (1) Prelucrarea datelor cu caracter personal referitoare la săvârşirea de infracţiuni de către persoana vizată
ori la condamnări penale, măsuri de siguranţă sau sancţiuni administrative ori contravenţionale, aplicate persoanei vizate,
poate fi efectuată numai de către sau sub controlul autorităţilor publice, în limitele puterilor ce le sunt conferite prin lege şi
în condiţiile stabilite de legile speciale care reglementează aceste materii.
(2) Autoritatea de supraveghere poate stabili şi alte cazuri în care se poate efectua prelucrarea datelor prevăzute la
alin. (1), numai cu condiţia instituirii unor garanţii adecvate pentru respectarea drepturilor persoanelor vizate.
(3) Un registru complet al condamnărilor penale poate fi ţinut numai sub controlul unei autorităţi publice, în limitele
puterilor ce îi sunt conferite prin lege.
Excepţii
Art. 11. - Prevederile art. 5, 6, 7 şi 10 nu se aplică în situaţia în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri
jurnalistice, literare sau artistice, dacă prelucrarea priveşte date cu caracter personal care au fost făcute publice în mod
manifest de către persoana vizată sau care sunt strâns legate de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de
caracterul public al faptelor în care este implicată.
CAPITOLUL IV
Drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor
cu caracter personal
Informarea persoanei vizate
Art. 12. - (1) În cazul în care datele cu caracter personal sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este
obligat să furnizeze persoanei vizate cel puţin următoarele inform
5
(2) În cazul în care datele nu sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat ca, în momentul
colectării datelor sau, dacă se intenţionează dezvăluirea acestora către terţi, cel mai târziu până în momentul primei
dezvăluiri, să furnizeze persoanei vizate cel puţin următoarele informaţii, cu excepţia cazului în care persoana vizată
posedă deja informaţiile respective:
a) identitatea operatorului şi a reprezentantului acestuia, dacă este cazul;
b) scopul în care se face prelucrarea datelor;
c) informaţii suplimentare, precum: categoriile de date vizate, destinatarii sau categoriile de destinatari ai datelor,
existenţa drepturilor prevăzute de prezenta lege pentru persoana vizată, în special a dreptului de acces, de intervenţie
asupra datelor şi de opoziţie, precum şi condiţiile în care pot fi exercitate;
d) orice alte informaţii a căror furnizare este impusă prin dispoziţie a autorităţii de supraveghere, ţinând seama de
specificul prelucrării.
(3) Prevederile alin. (2) nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se efectuează exclusiv în scopuri jurnalistice,
literare sau artistice, dacă aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.
(4) Prevederile alin. (2) nu se aplică în cazul în care prelucrarea datelor se face în scopuri statistice, de cercetare
istorică sau ştiinţifică, ori în orice alte situaţii în care furnizarea unor asemenea informaţii se dovedeşte imposibilă sau ar
implica un efort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar putea fi lezat, precum şi în situaţiile în care înregistrarea
sau dezvăluirea datelor este expres prevăzută de lege.
Dreptul de acces la date
Art. 13. - (1) Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare
pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc sunt sau nu sunt prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în
situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu
confirmarea, cel puţin următoarele:
a) informaţii referitoare la scopurile prelucrării, categoriile de date avute în vedere şi destinatarii sau categoriile de
destinatari cărora le sunt dezvăluite datele;
b) comunicarea într-o formă inteligibilă a datelor care fac obiectul prelucrării, precum şi a oricărei informaţii disponibile
cu privire la originea datelor;
c) informaţii asupra principiilor de funcţionare a mecanismului prin care se efectuează orice prelucrare automată a
datelor care vizează persoana respectivă;
d) informaţii privind existenţa dreptului de intervenţie asupra datelor şi a dreptului de opoziţie, precum şi condiţiile în
care pot fi exercitate;
e) informaţii asupra posibilităţii de a consulta registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal, prevăzut
la art. 24, de a înainta plângere către autoritatea de supraveghere, precum şi de a se adresa instanţei pentru atacarea
deciziilor operatorului, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.
(2) Persoana vizată poate solicita de la operator informaţiile prevăzute la alin. (1), printr-o cerere întocmită în formă
scrisă, datată şi semnată. În cerere solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie comunicate la o anumită
adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure că predarea i se va
face numai personal.
(3) Operatorul este obligat să comunice informaţiile solicitate, în termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu
respectarea eventualei opţiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (2).
(4) În cazul datelor cu caracter personal legate de starea de sănătate, cererea prevăzută la alin. (2) poate fi introdusă
de persoana vizată fie direct, fie prin intermediul unui cadru medical care va indica în cerere persoana în numele căreia
este introdusă. La cererea operatorului sau a persoanei vizate comunicarea prevăzută la alin. (3) poate fi făcută prin
intermediul unui cadru medical desemnat de persoana vizată.
(5) În cazul în care datele cu caracter personal legate de starea de sănătate sunt prelucrate în scop de cercetare
ştiinţifică, dacă nu există, cel puţin aparent, riscul de a se aduce atingere drepturilor persoanei vizate şi dacă datele nu
sunt utilizate pentru a lua decizii sau măsuri faţă de o anumită persoană, comunicarea prevăzută la alin. (3) se poate
face şi într-un termen mai mare decât cel prevăzut la acel alineat, în măsura în care aceasta ar putea afecta bunul mers
sau rezultatele cercetării, şi nu mai târziu de momentul în care cercetarea este încheiată. În acest caz persoana vizată
trebuie să îşi fi dat în mod expres şi neechivoc consimţământul ca datele să fie prelucrate în scop de cercetare ştiinţifică,
precum şi asupra posibilei amânări a comunicării prevăzute la alin. (3) din acest motiv.
(6) Prevederile alin. (2) nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se efectuează exclusiv în scopuri jurnalistice,
literare sau artistice, dacă aplicarea acestora ar da indicii asupra surselor de informare.
Dreptul de intervenţie asupra datelor
Art. 14. - (1) Orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit:
a) după caz, rectificarea, actualizarea, blocarea sau ştergerea datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei
legi, în special a datelor incomplete sau inexacte;
b) după caz, transformarea în date anonime a datelor a căror prelucrare nu este conformă prezentei legi;
c) notificarea către terţii cărora le-au fost dezvăluite datele a oricărei operaţiuni efectuate conform lit. a) sau b), dacă
această notificare nu se dovedeşte imposibilă sau nu presupune un efort disproporţionat faţă de interesul legitim care ar
putea fi lezat.
(2) Pentru exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) persoana vizată va înainta operatorului o cerere întocmită în formă
scrisă, datată şi semnată. În cerere solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie comunicate la o anumită
6
adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de corespondenţă care să asigure că predarea i se va
face numai personal.
(3) Operatorul este obligat să comunice măsurile luate în temeiul alin. (1), precum şi, dacă este cazul, numele terţului
căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în termen de 15 zile de la data
primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (2).
Dreptul de opoziţie
Art. 15. - (1) Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, din motive întemeiate şi legitime legate de
situaţia sa particulară, ca date care o vizează să facă obiectul unei prelucrări, cu excepţia cazurilor în care există
dispoziţii legale contrare. În caz de opoziţie justificată prelucrarea nu mai poate viza datele în cauză.
(2) Persoana vizată are dreptul de a se opune în orice moment, în mod gratuit şi fără nici o justificare, ca datele care o
vizează să fie prelucrate în scop de marketing direct, în numele operatorului sau al unui terţ, sau să fie dezvăluite unor
terţi într-un asemenea scop.
(3) În vederea exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) şi (2) persoana vizată va înainta operatorului o cerere
întocmită în formă scrisă, datată şi semnată. În cerere solicitantul poate arăta dacă doreşte ca informaţiile să îi fie
comunicate la o anumită adresă, care poate fi şi de poştă electronică, sau printr-un serviciu de corespondenţă care să
asigure că predarea i se va face numai personal.
(4) Operatorul este obligat să comunice persoanei vizate măsurile luate în temeiul alin. (1) sau (2), precum şi, dacă
este cazul, numele terţului căruia i-au fost dezvăluite datele cu caracter personal referitoare la persoana vizată, în
termen de 15 zile de la data primirii cererii, cu respectarea eventualei opţiuni a solicitantului exprimate potrivit alin. (3).
Excepţii
Art. 16. - (1) Prevederile art. 12, 13, ale art. 14 alin. (3) şi ale art. 15 nu se aplică în cazul activităţilor prevăzute la art. 2
alin. (5), dacă prin aplicarea acestora este prejudiciată eficienţa acţiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuţiilor
legale ale autorităţii publice.
(2) Prevederile alin. (1) sunt aplicabile strict pentru perioada necesară atingerii obiectivului urmărit prin desfăşurarea
activităţilor menţionate la art. 2 alin. (5).
(3) După încetarea situaţiei care justifică aplicarea alin. (1) şi (2) operatorii care desfăşoară activităţile prevăzute la art.
2 alin. (5) vor lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor vizate.
(4) Autorităţile publice ţin evidenţa unor astfel de cazuri şi informează periodic autoritatea de supraveghere despre
modul de soluţionare a lor.
Dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale
Art. 17. - (1) Orice persoană are dreptul de a cere şi de a obţine:
a) retragerea sau anularea oricărei decizii care produce efecte juridice în privinţa sa, adoptată exclusiv pe baza unei
prelucrări de date cu caracter personal, efectuată prin mijloace automate, destinată să evalueze unele aspecte ale
personalităţii sale, precum competenţa profesională, credibilitatea, comportamentul său ori alte asemenea aspecte;
b) reevaluarea oricărei alte decizii luate în privinţa sa, care o afectează în mod semnificativ, dacă decizia a fost
adoptată exclusiv pe baza unei prelucrări de date care întruneşte condiţiile prevăzute la lit. a).
(2) Respectându-se celelalte garanţii prevăzute de prezenta lege, o persoană poate fi supusă unei decizii de natura
celei vizate la alin. (1), numai în următoarele situaţii:
a) decizia este luată în cadrul încheierii sau executării unui contract, cu condiţia ca cererea de încheiere sau de
executare a contractului, introdusă de persoana vizată, să fi fost satisfăcută sau ca unele măsuri adecvate, precum
posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere, să garanteze apărarea propriului interes legitim;
b) decizia este autorizată de o lege care precizează măsurile ce garantează apărarea interesului legitim al persoanei
vizate.
Dreptul de a se adresa justiţiei
Art. 18. - (1) Fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele
vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost
încălcate.
(2) Orice persoană care a suferit un prejudiciu în urma unei prelucrări de date cu caracter personal, efectuată ilegal, se
poate adresa instanţei competente pentru repararea acestuia.
(3) Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată
este scutită de taxă de timbru.
7
CAPITOLUL V
Confidenţialitatea şi securitatea prelucrărilor
Confidenţialitatea prelucrărilor
Art. 19. - Orice persoană care acţionează sub autoritatea operatorului sau a persoanei împuternicite, inclusiv persoana
împuternicită, care are acces la date cu caracter personal, nu poate să le prelucreze decât pe baza instrucţiunilor
operatorului, cu excepţia cazului în care acţionează în temeiul unei obligaţii legale.
Securitatea prelucrărilor
Art. 20. - (1) Operatorul este obligat să aplice măsurile tehnice şi organizatorice adecvate pentru protejarea datelor cu
caracter personal împotriva distrugerii accidentale sau ilegale, pierderii, modificării, dezvăluirii sau accesului neautorizat,
în special dacă prelucrarea respectivă comportă transmisii de date în cadrul unei reţele, precum şi împotriva oricărei alte
forme de prelucrare ilegală.
(2) Aceste măsuri trebuie să asigure, potrivit stadiului tehnicii utilizate în procesul de prelucrare şi de costuri, un nivel
de securitate adecvat în ceea ce priveşte riscurile pe care le reprezintă prelucrarea, precum şi în ceea ce priveşte natura
datelor care trebuie protejate. Cerinţele minime de securitate vor fi elaborate de autoritatea de supraveghere şi vor fi
actualizate periodic, corespunzător progresului tehnic şi experienţei acumulate.
(3) Operatorul, atunci când desemnează o persoană împuternicită, este obligat să aleagă o persoană care prezintă
suficiente garanţii în ceea ce priveşte măsurile de securitate tehnică şi organizatorice cu privire la prelucrările ce vor fi
efectuate, precum şi să vegheze la respectarea acestor măsuri de către persoana desemnată.
(4) Autoritatea de supraveghere poate decide, în cazuri individuale, asupra obligării operatorului la adoptarea unor
măsuri suplimentare de securitate, cu excepţia celor care privesc garantarea securităţii serviciilor de telecomunicaţii.
(5) Efectuarea prelucrărilor prin persoane împuternicite trebuie să se desfăşoare în baza unui contract încheiat în
formă scrisă, care va cuprinde în mod obligatoriu:
a) obligaţia persoanei împuternicite de a acţiona doar în baza instrucţiunilor primite de la operator;
b) faptul că îndeplinirea obligaţiilor prevăzute la alin. (1) revine şi persoanei împuternicite.
CAPITOLUL VI
Supravegherea şi controlul prelucrărilor de date cu caracter personal
Autoritatea de supraveghere
Art. 21. - (1) Autoritatea de supraveghere, în sensul prezentei legi, este Avocatul Poporului.
(2) Autoritatea de supraveghere îşi desfăşoară activitatea în condiţii de completă independenţă şi imparţialitate.
(3) Autoritatea de supraveghere monitorizează şi controlează sub aspectul legalităţii prelucrările de date cu caracter
personal care cad sub incidenţa prezentei legi.
În acest scop autoritatea de supraveghere exercită următoarele atribuţii:
a) elaborează formularele tipizate ale notificărilor şi ale registrelor proprii;
b) primeşte şi analizează notificările privind prelucrarea datelor cu caracter personal, anunţând operatorului rezultatele
controlului prealabil;
c) autorizează prelucrările de date în situaţiile prevăzute de lege;
d) poate dispune, în cazul în care constată încălcarea dispoziţiilor prezentei legi, suspendarea provizorie sau încetarea
prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate şi poate să sesiseze organele de urmărire penală
sau să intenteze acţiuni în justiţie;
e) păstrează şi pune la dispoziţie publicului registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal;
f) primeşte şi soluţionează plângeri, sesizări sau cereri de la persoanele fizice şi comunică soluţia dată ori, după caz,
diligenţele depuse;
g) efectuează investigaţii din oficiu sau la primirea unor plângeri ori sesizări;
h) este consultată atunci când se elaborează proiecte de acte normative referitoare la protecţia drepturilor şi libertăţilor
persoanelor, în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal;
i) poate face propuneri privind iniţierea unor proiecte de acte normative sau modificarea actelor normative în vigoare în
domenii legate de prelucrarea datelor cu caracter personal;
j) cooperează cu autorităţile publice şi cu organele administraţiei publice, centralizează şi analizează rapoartele anuale
de activitate ale acestora privind protecţia persoanelor în privinţa prelucrării datelor cu caracter personal, formulează
recomandări şi avize asupra oricărei chestiuni legate de protecţia drepturilor şi libertăţilor fundamentale în privinţa
prelucrării datelor cu caracter personal, la cererea oricărei persoane, inclusiv a autorităţilor publice şi a organelor
administraţiei publice; aceste recomandări şi avize trebuie să facă menţiune despre temeiurile pe care se sprijină şi se
comunică în copie şi Ministerului Justiţiei; atunci când recomandarea sau avizul este cerut de lege, se publică în
Monitorul Oficial al României, Partea I;
8
k) cooperează cu autorităţile similare de peste hotare în vederea asistenţei mutuale, precum şi cu persoanele cu
domiciliul sau cu sediul în străinătate, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ce pot fi afectate prin
prelucrarea datelor cu caracter personal;
l) îndeplineşte alte atribuţii prevăzute de lege.
(4) Întregul personal al autorităţii de supraveghere are obligaţia de a păstra secretul profesional, cu excepţiile
prevăzute de lege, pe termen nelimitat, asupra informaţiilor confidenţiale sau clasificate la care are sau a avut acces în
exercitarea atribuţiilor de serviciu, inclusiv după încetarea raporturilor juridice cu autoritatea de supraveghere.
Notificarea către autoritatea de supraveghere
Art. 22. - (1) Operatorul este obligat să notifice autorităţii de supraveghere, personal sau prin reprezentant, înainte de
efectuarea oricărei prelucrări ori a oricărui ansamblu de prelucrări având acelaşi scop sau scopuri corelate.
(2) Notificarea nu este necesară în cazul în care prelucrarea are ca unic scop ţinerea unui registru destinat prin lege
informării publicului şi deschis spre consultare publicului în general sau oricărei persoane care probează un interes
legitim, cu condiţia ca prelucrarea să se limiteze la datele strict necesare ţinerii registrului menţionat.
(3) Notificarea va cuprinde cel puţin următoarele informaţii:
a) numele sau denumirea şi domiciliul ori sediul operatorului şi ale reprezentantului desemnat al acestuia, dacă este
cazul;
b) scopul sau scopurile prelucrării;
c) o descriere a categoriei sau a categoriilor de persoane vizate şi a datelor ori a categoriilor de date ce vor fi
prelucrate;
d) destinatarii sau categoriile de destinatari cărora se intenţionează să li se dezvăluie datele;
e) garanţiile care însoţesc dezvăluirea datelor către terţi;
f) modul în care persoanele vizate sunt informate asupra drepturilor lor; data estimată pentru încheierea operaţiunilor
de prelucrare, precum şi destinaţia ulterioară a datelor;
g) transferuri de date care se intenţionează să fie făcute către alte state;
h) o descriere generală care să permită aprecierea preliminară a măsurilor luate pentru asigurarea securităţii prelucrării;
i) specificarea oricărui sistem de evidenţă a datelor cu caracter personal, care are legătură cu prelucrarea, precum şi a
eventualelor legături cu alte prelucrări de date sau cu alte sisteme de evidenţă a datelor cu caracter personal, indiferent
dacă se efectuează, respectiv dacă sunt sau nu sunt situate pe teritoriul României;
j) motivele care justifică aplicarea prevederilor art. 11, art. 12 alin. (3) sau (4) ori ale art. 13 alin. (5) sau (6), în situaţia
în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice, literare sau artistice ori în scopuri statistice, de
cercetare istorică sau ştiinţifică.
(4) Dacă notificarea este incompletă, autoritatea de supraveghere va solicita completarea acesteia.
(5) În limitele puterilor de investigare de care dispune, autoritatea de supraveghere poate solicita şi alte informaţii, în
special privind originea datelor, tehnologia de prelucrare automată utilizată şi detalii referitoare la măsurile de securitate.
Dispoziţiile prezentului alineat nu se aplică în situaţia în care prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice,
literare sau artistice.
(6) Dacă se intenţionează ca datele care sunt prelucrate să fie transferate în străinătate, notificarea va cuprinde şi
următoarele elemente:
a) categoriile de date care vor face obiectul transferului;
b) ţara de destinaţie pentru fiecare categorie de date.
(7) Notificarea este supusă unei taxe care trebuie plătită de operator autorităţii de supraveghere.
(8) Autorităţile publice care efectuează prelucrări de date cu caracter personal în legătură cu activităţile descrise la art.
2 alin. (5), în temeiul legii sau în îndeplinirea obligaţiilor asumate prin acorduri internaţionale ratificate, sunt scutite de
taxa prevăzută la alin. (7). Notificarea se va transmite în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a actului normativ
care instituie obligaţia respectivă şi va cuprinde numai următoarele elemente:
a) denumirea şi sediul operatorului;
b) scopul şi temeiul legal al prelucrării;
c) categoriile de date cu caracter personal supuse prelucrării.
(9) Autoritatea de supraveghere poate stabili şi alte situaţii în care notificarea nu este necesară, în afara celei
prevăzute la alin. (2), sau situaţii în care notificarea se poate efectua într-o formă simplificată, precum şi conţinutul
acesteia, numai în unul dintre următoarele cazuri:
a) atunci când, luând în considerare natura datelor destinate să fie prelucrate, prelucrarea nu poate afecta, cel puţin
aparent, drepturile persoanelor vizate, cu condiţia să precizeze expres scopurile în care se poate face o asemenea
prelucrare, datele sau categoriile de date care pot fi prelucrate, categoria sau categoriile de persoane vizate, destinatarii
sau categoriile de destinatari cărora datele le pot fi dezvăluite şi perioada pentru care datele pot fi stocate;
b) atunci când prelucrarea se efectuează în condiţiile art. 7 alin. (2) lit. d).
Controlul prealabil
Art. 23. - (1) Autoritatea de supraveghere va stabili categoriile de operaţiuni de prelucrare care sunt susceptibile de a
prezenta riscuri speciale pentru drepturile şi libertăţile persoanelor.
9
(2) Dacă pe baza notificării autoritatea de supraveghere constată că prelucrarea se încadrează în una dintre categoriile
menţionate la alin. (1), va dispune obligatoriu efectuarea unui control prealabil începerii prelucrării respective, cu
anunţarea operatorului.
(3) Operatorii care nu au fost anunţaţi în termen de 5 zile de la data notificării despre efectuarea unui control prealabil
pot începe prelucrarea.
(4) În situaţia prevăzută la alin. (2) autoritatea de supraveghere este obligată ca, în termen de cel mult 30 de zile de la
data notificării, să aducă la cunoştinţă operatorului rezultatul controlului efectuat, precum şi decizia emisă în urma
acestuia.
Registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal
Art. 24. - (1) Autoritatea de supraveghere păstrează un registru de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter
personal, notificate în conformitate cu prevederile art. 22. Registrul va cuprinde toate informaţiile prevăzute la art. 22 alin.
(3).
(2) Fiecare operator primeşte un număr de înregistrare. Numărul de înregistrare trebuie menţionat pe orice act prin
care datele sunt colectate, stocate sau dezvăluite.
(3) Orice schimbare de natură să afecteze exactitatea informaţiilor înregistrate va fi comunicată autorităţii de
supraveghere în termen de 5 zile. Autoritatea de supraveghere va dispune de îndată efectuarea menţiunilor
corespunzătoare în registru.
(4) Activităţile de prelucrare a datelor cu caracter personal, începute anterior intrării în vigoare a prezentei legi, vor fi
notificate în vederea înregistrării în termen de 15 zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
(5) Registrul de evidenţă a prelucrărilor de date cu caracter personal este deschis spre consultare publicului.
Modalitatea de consultare se stabileşte de autoritatea de supraveghere.
Plângeri adresate autorităţii de supraveghere
Art. 25. - (1) În vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal
fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenţa prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere.
Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi
reprezinte interesele.
(2) Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi
aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.
(3) În afara cazurilor în care o întârziere ar cauza un prejudiciu iminent şi ireparabil, plângerea către autoritatea de
supraveghere nu poate fi înaintată mai devreme de 15 zile de la înaintarea unei plângeri cu acelaşi conţinut către
operator.
(4) În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia
persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă
interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de
supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.
(5) Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute
la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au
determinat luarea acestei măsuri.
(6) Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.
(7) Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor
de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5).
(8) Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege
persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este
scutită de taxa de timbru.
(9) La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la
soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere.
(10) Prevederile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care autoritatea de supraveghere află pe
orice altă cale despre săvârşirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de prezenta lege persoanelor vizate.
Contestarea deciziilor autorităţii de supraveghere
Art. 26. - (1) Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi
operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea
decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia
este definitivă şi irevocabilă.
(2) Fac excepţie de la prevederile alin. (1), precum şi de la cele ale art. 23 şi 25 prelucrările de date cu caracter
personal, efectuate în cadrul activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (5).
10
Exercitarea atribuţiilor de investigare
Art. 27. - (1) Autoritatea de supraveghere poate investiga, din oficiu sau la primirea unei plângeri, orice încălcare a
drepturilor persoanelor vizate, respectiv a obligaţiilor care revin operatorilor şi, după caz, persoanelor împuternicite, în
cadrul efectuării prelucrărilor de date cu caracter personal, în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale
persoanelor vizate.
(2) Atribuţiile de investigare nu pot fi exercitate de către autoritatea de supraveghere în cazul în care o cerere în justiţie
introdusă anterior are ca obiect săvârşirea aceleiaşi încălcări a drepturilor şi opune aceleaşi părţi.
(3) În exercitarea atribuţiilor de investigare autoritatea de supraveghere poate solicita operatorului orice informaţii
legate de prelucrarea datelor cu caracter personal şi poate verifica orice document sau înregistrare referitoare la
prelucrarea de date cu caracter personal.
(4) Secretul de stat şi secretul profesional nu pot fi invocate pentru a împiedica exercitarea atribuţiilor acordate prin
prezenta lege autorităţii de supraveghere. Atunci când este invocată protecţia secretului de stat sau a secretului
profesional, autoritatea de supraveghere are obligaţia de a păstra secretul.
(5) Dacă exercitarea atribuţiei de investigare a autorităţii de supraveghere are ca obiect o prelucrare de date cu
caracter personal, efectuată de autorităţile publice în legătură cu activităţile descrise la art. 2 alin. (5) pentru un caz
concret, este necesară obţinerea acordului prealabil al procurorului sau al instanţei competente.
Norme de conduită
Art. 28. - (1) Asociaţiile profesionale au obligaţia de a elabora şi de a supune spre avizare autorităţii de supraveghere
coduri de conduită care să conţină norme adecvate pentru protecţia drepturilor persoanelor ale căror date cu caracter
personal pot fi prelucrate de către membrii acestora.
(2) Normele de conduită trebuie să prevadă măsuri şi proceduri care să asigure un nivel satisfăcător de protecţie,
ţinând seama de natura datelor ce pot fi prelucrate. Autoritatea de supraveghere poate dispune măsuri şi proceduri
specifice pentru perioada în care normele de conduită la care s-a făcut referire anterior nu sunt adoptate.
CAPITOLUL VII
Transferul în străinătate al datelor cu caracter personal
Condiţiile transferului în străinătate al datelor cu caracter personal
Art. 29. - (1) Transferul către un alt stat de date cu caracter personal care fac obiectul unei prelucrări sau sunt
destinate să fie prelucrate după transfer poate avea loc numai în condiţiile în care nu se încalcă legea română, iar statul
către care se intenţionează transferul asigură un nivel de protecţie adecvat.
(2) Nivelul de protecţie va fi apreciat de către autoritatea de supraveghere, ţinând seama de totalitatea împrejurărilor în
care se realizează transferul de date, în special având în vedere natura datelor transmise, scopul prelucrării şi durata
propusă pentru prelucrare, statul de origine şi statul de destinaţie finală, precum şi legislaţia statului solicitant. În cazul în
care autoritatea de supraveghere constată că nivelul de protecţie oferit de statul de destinaţie este nesatisfăcător, poate
dispune interzicerea transferului de date.
(3) În toate situaţiile transferul de date cu caracter personal către un alt stat va face obiectul unei notificări prealabile a
autorităţii de supraveghere.
(4) Autoritatea de supraveghere poate autoriza transferul de date cu caracter personal către un stat a cărui legislaţie
nu prevede un nivel de protecţie cel puţin egal cu cel oferit de legea română atunci când operatorul oferă garanţii
suficiente cu privire la protecţia drepturilor fundamentale ale persoanelor. Aceste garanţii trebuie să fie stabilite prin
contracte încheiate între operatori şi persoanele fizice sau juridice din dispoziţia cărora se efectuează transferul.
(5) Prevederile alin. (2), (3) şi (4) nu se aplică dacă transferul datelor se face în baza prevederilor unei legi speciale
sau ale unui acord internaţional ratificat de România, în special dacă transferul se face în scopul prevenirii, cercetării sau
reprimării unei infracţiuni.
(6) Prevederile prezentului articol nu se aplică atunci când prelucrarea datelor se face exclusiv în scopuri jurnalistice,
literare sau artistice, dacă datele au fost făcute publice în mod manifest de către persoana vizată sau sunt strâns legate
de calitatea de persoană publică a persoanei vizate ori de caracterul public al faptelor în care este implicată.
Situaţii în care transferul este întotdeauna permis
Art. 30. - Transferul de date este întotdeauna permis în următoarele situaţii:
a) când persoana vizată şi-a dat în mod explicit consimţământul pentru efectuarea transferului; în cazul în care
transferul de date se face în legătură cu oricare dintre datele prevăzute la art. 7, 8 şi 10, consimţământul trebuie dat în
scris;
b) când este necesar pentru executarea unui contract încheiat între persoana vizată şi operator sau pentru executarea
unor măsuri precontractuale dispuse la cererea pesoanei vizate;
11
c) când este necesar pentru încheierea sau pentru executarea unui contract încheiat ori care se va încheia, în interesul
persoanei vizate, între operator şi un terţ;
d) când este necesar pentru satisfacerea unui interes public major, precum apărarea naţională, ordinea publică sau
siguranţa naţională, pentru buna desfăşurare a procesului penal ori pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui
drept în justiţie, cu condiţia ca datele să fie prelucrate în legătură cu acest scop şi nu mai mult timp decât este necesar;
e) când este necesar pentru a proteja viaţa, integritatea fizică sau sănătatea persoanei vizate;
f) când intervine ca urmare a unei cereri anterioare de acces la documente oficiale care sunt publice ori a unei cereri
privind informaţii care pot fi obţinute din registre sau prin orice alte documente accesibile publicului.
CAPITOLUL VIII
Contravenţii şi sancţiuni
Omisiunea de a notifica şi notificarea cu rea-credinţă
Art. 31. - Omisiunea de a efectua notificarea în condiţiile art. 22 sau ale art. 29 alin. (3) în situaţiile în care această
notificare este obligatorie, precum şi notificarea incompletă sau care conţine informaţii false constituie contravenţii, dacă
nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă de la 5.000.000 lei la
100.000.000 lei.
Prelucrarea nelegală a datelor cu caracter personal
Art. 32. - Prelucrarea datelor cu caracter personal de către un operator sau de o persoană împuternicită de acesta, cu
încălcarea prevederilor art. 4-10 sau cu nesocotirea drepturilor prevăzute la art. 12-15 sau la art. 17, constituie
contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de
la 10.000.000 lei la 250.000.000 lei.
Neîndeplinirea obligaţiilor privind confidenţialitatea şi aplicarea
măsurilor de securitate
Art. 33. - Neîndeplinirea obligaţiilor privind aplicarea măsurilor de securitate şi de păstrare a confidenţialităţii
prelucrărilor, prevăzute la art. 19 şi 20, constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de condiţii încât să
constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 15.000.000 lei la 500.000.000 lei.
Refuzul de a furniza informaţii
Art. 34. - Refuzul de a furniza autorităţii de supraveghere informaţiile sau documentele cerute de aceasta în
exercitarea atribuţiilor de investigare prevăzute la art. 27 constituie contravenţie, dacă nu este săvârşită în astfel de
condiţii încât să constituie infracţiune, şi se sancţionează cu amendă de la 10.000.000 lei la 150.000.000 lei.
Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor
Art. 35. - (1) Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor se efectuează de către autoritatea de supraveghere,
care poate delega aceste atribuţii unor persoane recrutate din rândul personalului său, precum şi de reprezentanţi
împuterniciţi ai organelor cu atribuţii de supraveghere şi control, abilitate potrivit legii.
(2) Dispoziţiile prezentei legi referitoare la contravenţii se completează cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr.
2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în măsura în care prezenta lege nu dispune altfel.
(3) Împotriva proceselor-verbale de constatare şi sancţionare se poate face plângere la secţiile de contencios
administrativ ale tribunalelor.
CAPITOLUL IX
Dispoziţii finale
Intrarea în vigoare
Art. 36. - Prezenta lege intră în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi se pune în
aplicare în termen de 3 luni de la intrarea sa în vigoare.
12
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 15 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2)
din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 22 octombrie 2001, cu respectarea prevederilor art.
74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
Bucureşti, 21 noiembrie 2001.
Nr. 677.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Legislatie



Regulament BNR privind institutiile emitente de moneda electronica

Proiectul Regulamentului privind instituţiile emitente de monedă electronică propune înlocuirea Regulamentului Băncii Naționale a României nr. 8/2011 privind instituţiile emitente de monedă electronică, cu completările ulterioare, fiind urmărită, împreună cu detalii

Ordonanta de Urgenta (OUG) nr. 50 din 2010 privind contractele de credit pentru consumatori, actualizata

ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 50 din 9 iunie 2010 (*actualizată*) privind contractele de credit pentru consumatori (actualizată până la data de 30 septembrie 2016*) EMITENT - GUVERNUL Având în vedere că transpunerea şi implementarea în legislaţia naţională a Directivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008 privind contractele de credit pentru consumatori şi de abrogare a Directivei 87/102/CEE a Consiliului trebuie realizată până la data de 11 iunie 2010, adoptarea prezentei ordonanţe de urgenţă se impune pentru a permite creditorilor să îndeplinească obligaţiile prevăzute în actul normativ european, astfel încât să fie atins detalii

Noul Cod Civil

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (**republicat**)(*actualizat*)
(Legea nr. 287/2009**) (actualizat până la data de 4 februarie 2016*) EMITENT: PARLAMENTUL ---------- Notă
──────────
**) Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17 iunie 2011 şi în Monitorul detalii

Legea 677 din 2001 privind protectia datelor personale

Lege nr. 677 din 21/11/2001 Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 790 din 12/12/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date Parlamentul României adoptă prezenta lege. CAPITOLUL I Dispoziţii generale Scop Art. 1. - (1) Prezenta lege are ca scop garantarea şi protejarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor fizice, în special a dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal. (2) Exercitarea drepturilor prevăzute în prezenta lege nu poate fi restrânsă decât în cazuri expres şi limitativ detalii

Ultimele Comentarii

  • ing

    ING a crescut pe retail, dar pe corporate e in scadere; cei de la kaufland au renuntat la sistemele ... detalii

  • incasare cec

    Cecurile se pot incasa la ghiseele bancilor. Daca aveti probleme, sunati-ma la ... detalii

  • Cec franta

    Cum se poate incasa un cec in rom ... detalii

  • Cec franta

    Cum se poate incasa un cec in rom ... detalii

  • PLANGERE

    Va rog sa ma stergeti din biroul de ... detalii