ECONOMIE | Stiri economice

Deficitul comercial, cea mai mică valoare din ultimele 12 luni, în februarie 2023

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-04-20 09:35

Exporturile au urcat în februarie 2023 la 7,87 miliarde euro, iar deficitul comercial a coborât la cea mai mică valoare din ultimele 12 luni (-2,05 miliarde euro, cu circa o șesime mai redus față de februarie 2022), potrivit datelor publicate de INS.

Situație nemaiîntâlnită din martie anul trecut, ritmul de creștere al exporturilor față de aceeași lună a anului anterior (+11,8%) a fost mai mare decât cel al importurilor (+4,2%).

Minusul din schimburile externe a fost cu 432,9 milioane euro (circa o șesime) mai redus față de cel consemnat în februarie 2022. Gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate după primele două luni ale anului a crescut până la 80,7%. Peste valorile înregistrate pe parcursul ultimilor trei ani, dar încă departe de rezultatele (în continuă scădere) din perioada 2014 – 2019.

Astfel, deficitul consemnat pe segmentul de mărfuri în schimburile externe după primele două luni a anului curent este echivalent cu 1,35% din PIB (estimat la circa 324 miliarde euro). Acest dezechilibru, deși important, s-a situat mult sub cel din debutul anului trecut (1,75% din PIB), în contextul în care nivelul anticipat în prognoza oficială a CNSP pentru 2023 este de 12,3% din PIB.

Întărirea conjuncturală a monedei naționale (media lunii februarie 2023 a fost de 4,9077 lei/euro, semnificativ sub media de 4,9315 lei/euro a anului precedent) a dezavantajat încasările din exporturi și a ieftinit relativ mărfurile din străinătate. Totuși, importurile au rămas pentru a treia lună consecutiv sub pragul de 10 miliarde euro.

Schimburile cu țările UE au fost de 11,11 miliarde euro la export și 14,22 miliarde euro la import (73,9% din exporturi și 73,2% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 3,93 miliarde euro și importuri de 5,19 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 3,11 miliarde euro cu statele UE şi de 1,26 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, cam 70% față de 30% din total.

Sectorul de mașini și echipamente de transport, altădată singurul care venea sistematic cu un mic excedent, a început anul pe minus (-290 milioane euro). La categoria altor mărfuri manufacturate, deficitul a ajuns deja la aproape 1 miliard de euro, adică aproape un sfert din soldul negativ al schimburilor cu exteriorul.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net s-a deteriorat semnificativ față de rezultatele și așa slabe de anul trecut. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a coborât la nivelul îngrijorător de doar 58%, comparativ cu 74% pe ansamblul anului 2022, iar ponderea în minusul per total comerț exterior a urcat la 17%.

Revenirea consumului de carburanți și menținerea la un nivel relativ ridicat a prețurilor de profil au condus la un deficit sectorial de 557 milioane euro. Principala problemă rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (peste 2 miliarde euro după primele două luni și doar 27% grad de acoperire). Per total, segmentul petrochimic a reprezentat trei cincimi din deficitul comercial.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024

Datoria publică a României a crescut la 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de aproape 917 miliarde lei, mai mare cu circa 30 miliarde lei mai detalii

România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală

România a păstrat în luna octombrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În contextul unei ușoare creșteri (+0,2 puncte procentuale față de luna precedentă), detalii

Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024

Datoria publică a României a crescut la 52,7% din PIB la finele lunii august 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de aproape 887 miliarde lei, mai mare cu circa detalii

-5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024

Deficitul bugetului general consolidat după primele nouă luni ale anului a fost de 96,2 miliarde de lei (-5,44% din PIB-ul estimat la 1.768,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii