De ce nu se pot bucura si romanii de aceleasi dobanzi mici la credite ca in UE?
Autor: Bancherul.ro
2019-03-06 22:22
“Vi se pare normal ca romanii sa platesca dobanzi duble fata de restul cetatenilor din Uniunea Europeana? De ce sa nu se bucure si romanii de aceleasi dobanzi mici pe care aceleasi banci le au in alte tari?”, a intrebat, de la tribuna Parlamentului, premierul Viorica Dancila, chemata sa dea explicatii la criticile privind adoptarea OUG 114/2018 prin care s-a introdus taxa bancara, cu scopul declarat de reducere a ROBOR sub 2%, de la peste 3% in prezent.
Raspunsul a fost dat recent atat de conducerea BNR, chemata in Parlament sa dea raportul cu privire la acuzele de manipulare a ROBOR de catre banci, cat si de economistul-sef al BNR, Valentin Lazea.
Astfel, guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, i-a asigurat pe senatorii din comisiile economice si finante, unde conducerea BNR a fost chemata sa dea raportul, ca ROBOR-ul nu este manipulat de banci si este la un nivel corect, aproape de dobanda de politica monetara a bancii nationale, aflata la 2,5% in prezent.
Guvernatorul le-a mai spus parlamentarilor ca ROBOR-ul si dobanzile vor mai putea scadea doar daca se reduce inflatia si implicit si dobanda de politica monetara a BNR, iar indicatorii macroeconomici aflati la niveluri de alarma, precum deficitul contului curent si deficitul comercial, vor fi ajustati. (vezi aici detalii)
Mugur Isarescu i-a avertizat pe parlamentari ca daca ROBOR-ul va fi fortat sa scada prin adoptarea unor legi precum OUG 114/2018, dobanzile oricum nu vor scadea, pentru ca bancile vor impune clientilor alte tipuri de costuri, pentru a-si compensa pierderile rezultate in urma aplicarii legii si platii taxei pe active.
“Este corecta perceptia populatiei ca din cauza faptului ca ROBOR-ul este prea mare, creditul este prea scump. Dar noi va putem spune, din experienta, ca in situatia in care conditiile de creditare nu se imbunatatesc, ROBOR-ul poate sa scada, dar bancile, pentru ca de aceea sunt banci, o sa perceapa alte tipuri de costuri. Dar sa nu cobim”, a spus Isarescu, in cadrul recentei audieri a conducerii BNR in comisiile de specialitate ale Senatului. (vezi aici detalii)
Economistul sef al BNR, Valentin Lazea, arata, intr-o analiza publicata pe blogul site-ului BNR, ca profitul bancilor romanesti nu este cel mai mare din Europa, cum au acuzat politicientii, ba chiar este mai mic decat al tarilor din zona, conform datelor BCE.
Oficialul BNR a mai explicat si de ce dobanzile la credite din Romania sunt mai mari decat cele din Europa:
1. in primul rand, pentru ca indicatori macroeconomici precum inflatia si deficitele gemene (bugetar si de cont curent) sunt mai mari decat in alte tari, confirmand astfel spusele guvernatorului Isarescu;
2. in al doilea rand, pentru ca si riscul de tara este mai mare, una dintre cauze fiind tocmai adoptarea unor legi imprevizibile si fara consultare, precum OUG 114/2018. In consecinta, si ratingul de tara este in pericol de a fi scazut, dupa cum a avertizat recent agentia Standard&Poors.
“Venim acum la analiza celei de a doua consecințe presupuse de decidenții români: aceea că băncile din România, fiind foarte profitabile, vor accepta să dea credite cu dobânzi mult mai scăzute. Dar dobânda la credite are două componente: dobânda ROBOR plus o anumită marjă care diferă în funcție de bancă şi de client. Plafonarea de facto, prin taxare diferențiată fie a ROBOR, fie a marjei, în afară de faptul că îngreunează transmiterea politicii monetare, constituie şi o încălcare a mecanismelor de piaţă.
Chiar dacă marja are o componentă subiectivă, ea reflectă două elemente obiective: niște indicatori macroeconomici mai slabi în România decât în alte state (cea mai mare inflație, al doilea deficit de cont curent, al doilea deficit bugetar din UE-28), respectiv un risc de ţară crescut derivat dintr-o legislație non-europeană şi neprietenoasă cu creditorii (cele trei legi din parlament), dintr-o legislație europeană şi neprietenoasă cu creditorii (Legea insolvenței), dintr-o legislație care nu se aplică (Legea 31/1990) sau dintr-o legislație intempestivă, care ia prin surprindere pe toată lumea (OUG 114/2018). Toate acestea au un cost. Şi, dacă ROBOR ar fi diminuat/redefinit, ar fi naiv să credem că băncile nu vor proceda la o creștere a marjei, care să le permită păstrarea unei profitabilități oricum diminuată ca efect al aplicării taxei pe activele bancare", spune Lazea. (vezi aici detalii)
Dobanzile din Romania nu sunt duble fata de cele din alte tari, ci apropiate sau chiar mai mici
Conform statisticilor Bancii Centrale Europene (BCE) dobanzile practicate de bancile romanesti la creditele acordate populatiei sunt apropiate de cele practicate in alte tari vecine, precum Bulgaria, Ungaria, Polonia si Cehia, nu sunt duble, dupa cum a afirmat premierul Dancila.
Mai exact, la creditele pentru consum, dobanda medie in Romania era in ianuarie 10%, comparativ cu 12% in Ungaria, 8,5% in Bulgaria si Cehia si 8% in Polonia.
Dobanda la creditele de consum a urcat cu un punct fata de vara lui 2017, cand a inceput sa creasca ROBOR-ul, ca efect al majorarii inflatiei si a dobanzii de referinta a BNR.
In cazul creditelor ipotecare, dobanda a crescut mult mai mult, dat fiind ca dobanda este variabila, formata din ROBOR si o marja fixa, spre deosebire de creditele de consum, care au dobanzi fixe.
Astfel, daca in august 2017, dobanda medie la creditele pentru locuinte in Romania era 3,5%, mai mica decat in Polonia, Ungaria si Bulgaria, la finalul lui 2018 a ajuns la 5,8%, cu un punct peste cea din Ungaria.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Taxa bancara
Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
Noul indice pentru creditele in lei cu dobanda variabila care va inlocui ROBOR, dupa modificarea OUG 114/2018, se va aplica doar creditelor noi, nu si celor in curs de derulare, a declarat astazi ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici. El a precizat ca in cazul creditelor in derulare cu ROBOR, acesta va putea fi inlocuit cu noul indice, mai mic, prin refinantarea creditului la orice banca. "Principala modificare a OUG 114 va fi, pentru sectorul bancar, decuplarea ROBOR de partea de taxare a activelor financiare. ROBOR va fi înlocuit cu un nou mod de calcul şi anume tranzacţiile interbancare şi sunt convins că cifrele vor arăta altfel", a spus Teodorovici, citat de Agerpres. "Propunerea noastră va fi - dar discuţiile continuă şi zilele acestea, detalii
Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
Taxa pe activele bancare, de 1,2% pe an, conform prevederilor OUG 114/2018 in vigoare in prezent, care ar urma sa se aplice incepand din primul trimestru al acestui an, ar putea fi redusa, in urma negocierilor purtate in prezent intre BNR si Ministerul Finantelor, la 0,4% in cazul bancilor mari, detalii
Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
Johann Strobl, seful grupului austriac Raiffeisen International, a declarat astazi ca din cauza taxei pe activele bancare activitatea subsidiarei din Romania a incetinit deja substantial, iar strategia acesteia va fi reevaluata in functie de forma finala a taxei. De exemplu, a explicat detalii
Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, co-presedintele aliantei de la putere, PSD-ALDE, care a preluat negocierile privind modificarea OUG 114/2018, aratandu-se flexibil la sugestiile din partea BNR si mediului bancar, cu care a avut o serie de intalniri, anunta ca s-a ajuns la un detalii
- BNR a trimis Guvernului studiul de impact al taxei bancare, cu patru scenarii: creditarea si PIB-ul scad, dobanzile si cursul cresc, ratingul de tara este in pericol de a cadea in categoria junk
- Banca Transilvania nu va transfera asupra clientilor povara taxei bancare: nu ne vom schimba agresiv strategia privind preturile
- De ce nu se pot bucura si romanii de aceleasi dobanzi mici la credite ca in UE?
- BNR publica un grafic care arata ca dobanda tranzactiilor interbancare a fost mai mare decat ROBOR in februarie, o exceptie insa de la regula
- Bancile spun ca taxa pe active este un risc sistemic sever
- Ministerul Finantelor promite agentiei Standard&Poors modificarea taxei bancare, pentru evitarea scaderii ratingului Romaniei
- Treichl, Erste Bank: taxa bancara din Romania este o decizie politica gresita, pentru ca va afecta mai mult populatia si economia decat bancile
- BCE avertizeaza Guvernul ca nu a fost consultata inainte de adoptarea OUG 114/2019
Profil de Bancher
-
Luminita Runcan, Director General Adjunct - Chief Risk Officer (CRO)
Banca Transilvania
Luminiţa Runcan şi-a început cariera în ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, „lanterna roșie” a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în UE
- Deficitul contului curent, peste 24 miliarde euro după primele zece luni
- Deficit comercial record în octombrie 2024
- Productivitatea în comerț, peste cea din industrie
- -6,2% din PIB, deficit bugetar după zece luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Inflația anuală a crescut la 5,11%, prin efect de bază
- Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024
- România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
Buna ziua! Am nevoie de ajutor!
Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii
-
Înșelătorie
Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii
-
interdictie conturi ING
Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii