Cum ne rezolvam problemele cu Biroul de Credit, bancile si IFN-urile, dupa intrarea in vigoare a GDPR
Autor: Bancherul.ro
2018-06-21 22:48
Dupa intrarea in vigoare, din 25 mai 2018, a Regulamentului UE 2016/679 privind protectia datelor personale (GDPR), legislatia aplicata pana atunci de Autoritatea Nationala de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP) nu mai este valabila, asa incat sunt necesare cateva clarificari cu privire la noile drepturi ale clientilor bancilor si obligatiile acestora si ale Biroului de Credit.
Cea mai mare problema din ultima vreme a bancilor sunt reclamatiile restantierilor la plata creditelor cu privire la inscrierea in Biroul de Credit si solicitarile de stergere a datelor inscrise ilegal, de exemplu fara instiintarea prealabila a datornicilor.
Reclamatiile privind Biroul de Credit s-au inmultit foarte mult in ultima vreme, ca efect al inmultirii numarului de credite acordate de banci, dar mai cu seama de Institutiile Financiare Nebancare (IFN-uri), a caror numar (33) l-a intrecut pe cel al bancilor (32) care-si raporteaza clientii rau-platnici in baza de date a restantierilor.
Situatia a fost exploatata chiar si de afaceristi, avocati care si-au facut pagini Facebook in care pescuiesc clienti dispusi sa plateasca sute sau chiar mii de lei pentru a fi stersi din Biroul de Credit, pentru a-si putea lua un nou credit. (vezi aici detalii)
“Este util sa apelez la o societate privata / asociatie pentru stergerea datelor inregistrate in Biroul de Credit?” este intrebarea la care raspunde Biroul de Credit:
“Ar trebui sa va ganditi bine inainte de a decide sa apelati la societati care furnizeaza “servicii de stergere date din Biroul de Credit”. Acestea va pot percepe o taxa considerabila pentru efectuarea unor demersuri fara succes garantat si fara returnarea taxei.
In cazul in care exista motive temeinice pentru stergerea lor (conform art. 17 din Regulament) aveti posibilitatea de a solicita Participantului care le-a inregistrat si de a obtine, stergerea datelor, in mod GRATUIT.”
Asadar, spune Biroul de Credit, puteti sa va stergeti singuri si gratuit inregistrarile la Biroul de Credit, printr-o solicitare facuta bancii sau IFN-ului care v-a raportat, atentie! Ilegal. Pentru ca daca raportarea s-a facut legal, atunci banca nu este obligata sa va stearga datele.
Daca va intrebati care sunt ilegalitatile care va dau dreptul sa vi se stearga datele din Biroul de Credit, cea mai frecventa este neinformarea prealabila primita de la banca sau IFN. Mai exact, conform Deciziei ANSPDCP nr. 105 din 2007, bancile si IFN-urile sunt obligate sa-si informeze clientii cu 15 zile inainte de raportarea la Biroul de Credit.
Asadar, daca nu ati fost anuntati cu 15 zile inainte ca sunteti raportati la Biroul de Credit, atunci puteti cere bancii sau IFN-ului respectiv sa va stearga datele raportate.
Cum faceti acest lucru singuri si gratis? Trimitand o solicitare in acest sens direct bancii sau IFN-ului sau, mai nou, puteti trimite solicitarea si prin Biroul de Credit, urmand insa ca raspunsul sa-l primiti de la banca sau de la IFN.
Trebuie precizat aici ca Decizia ANSPDCP privind informarea prealabila nu mai este in vigoare din 25 mai 2018, de cand se aplica regulamentul european GDPR.
Cu toate acestea, dupa cum spune Serban Epure, seful Biroului de Credit, bancile au decis sa mentina aceeasi regula, in conditiile in care aceasta va fi reintrodusa in legislatia nationala printr-o noua lege de transpunere in legislatia nationala a GDPR, aflata in prezent in dezbaterea Parlamentului. (vezi aici detalii)
Un alt motiv de galceava este si frecventa informarilor privind raportarea la Biroul de Credit, intrucat nu exista, in acest sens, nici o prevedere legala clara, nici o procedura omogena a bancilor. De exemplu, bancile trebuie sa-si informeze clientii la fiecare raportare, sau e suficienta cea initiala? Serban Epure spune ca ar fi suficiente 3-4 raportari lunare, nu mai mult, ceea ce ar fi si firesc.
ANSPDCP a constatat ca “nu există o practică unitară a participanţilor la Biroul de Credit (bănci sau instituţii financiare nebancare) cu privire la menţiunile efectuate în cadrul unor secţiuni din cadrul raportului de credit sau cu privire la frecvenţa transmiterii datelor (ex. date negative, valoarea lunară programată)”.
Cazurile de raportare ilegala sunt in principal cele privind neinformarea inainte de raportarea la Biroul de Credit sau raportarea unor date eronate, conform unui raspuns al ANSPDCP trimis Bancherul.ro:
“În urma investigaţiilor efectuate, în multe cazuri s-a constatat faptul că operatorii au încălcat prevederile Legii nr. 677/2001 şi ale Deciziei nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit, în vigoare din luna februarie 2008, în special în ceea ce priveşte lipsa unei informări prealabile cu privire la transmiterea datelor negative la biroul de credit, cu 15 zile anterior raportării, conform Deciziei 105/2007, conţinutul incomplet al notificărilor prealabile, nerespectarea termenului de transmitere a datelor raportat la data scadenţei (după 30 de zile) şi exactitatea datelor transmise.”
Biroul de Credit are o aplicatie online pentru clientii bancilor si IFN-urilor
Biroul de Credit a lansat luna trecuta o aplicatie online, pe site-ul propriu, Birouldecredit.ro, la care clientii bancilor si IFN-urilor pot cere nu doar raportul de credit privind informatiile cu care sunt inscrisi, dar, ca noutate, pot face si reclamatii la adresa bancilor si IFN-urilor, in care pot solicita stergerea datelor, daca apreciaza ca acestea au fost raportate ilegal.
Fiind la inceput de drum, noul site are si sincope de functionare, iar varianta mobila nu arata bine. (vezi foto).
De exemplu, ieri site-ul nu a functionat timp de aproximativ doua ore. Serban Epure a explicat ca au fost probleme tehnice. El a precizat ca pana acum pe site s-au inregistrat 2.500 de utilizatori.
Iata fluxul operational pentru stergerea datelor din Biroul de Credit, publicat de institutie:
Dreptul la stergerea datelor (art. 17 din Regulament):
PV (Persoana Vizata) poate obtine de la Participant (creditorul in cauza) stergerea datelor, fara intarzieri nejustificate, in urmatoarele situatii:
- datele nu mai sunt necesare scopului pentru care au fost colectate sau prelucrate;
- PV se opune prelucrarii si nu exista motive legitime care sa prevaleze (dreptul la opozitie);
- datele au fost prelucrate ilegal; - datele trebuie sterse pentru indeplinirea unei obligatii legale a Participantului.
Descrierea etapelor fluxului operational de exercitare a dreptului la stergere
a) Persoana vizata isi exercita dreptul la stergere
Persoana vizata isi poate exercita dreptul la stergere:
- prin accesarea in mod securizat a site-ului Biroului de Credit, sau
- personal sau pe cale electronica, la Participantul care detine calitatea de creditor/potential creditor al persoanei vizate.
Exercitarea dreptului la stergere se poate referi la:
- date referitoare la angajator;
- date referitoare la relatia cu alte conturi;
- datele de credit (la nivel de cont).
Datele de identificare se sterg, in mod automat, atunci cand se sterg toate datele de credit si/sau datele referitoare la relatia cu alte conturi.
b) Solicitarea inregistrata in Aplicatie este transmisa Participantului in vederea verificarii.
Inregistrarea cererii de stergere se va efectua prin Aplicatie si va fi adresata Participantului care a inregistrat datele contestate (creditorul in cauza).
Aplicatia ofera PV posibilitatea sa renunte, in orice moment, la solicitare, dupa inregistrarea acesteia in Aplicatie si pana la inregistrarea deciziei Participantului in Aplicatie.
In aplicatie va exista, pentru dreptul la stergere, un ecran in care se vor completa datele personale si obiectul solicitarii.
PV va avea posibilitatea de a atasa la cerere, prin Aplicatie, documente justificative, sub forma de fisiere.
Atunci cand in Aplicatie se inregistreaza o solicitare, se va genera automat un mesaj securizat catre Participantul care a inregistrat datele.
c) Participantul verifica solicitarea
Participantul verifica, conform evidentelor proprii, temeinicia si legalitatea solicitarii PV.
d) Participantul comunica PV decizia si, dupa caz, sterge datele
In urma verificarii, Participantul va decide fie ca solicitarea este intemeiata si, astfel, va sterge datele, fie ca solicitarea nu este intemeiata si nu va sterge datele respective. Participantul va inregistra decizia in Aplicatie. Doar Participantul care a inregistrat datele le poate sterge.
Participantul va comunica decizia sa PV fie prin posta, fie prin mijloace electronice, in functie de optiunea acesteia, folosind mijloacele proprii.
Daca banca sau IFN-ul nu va raspund, reclamati-le la ANSPDCP
Ce se intampla, insa, daca banca sau IFN-ul nu raspunde solicitarii de a sterge sau a modifica datele din Biroul de Credit, desi contestatarul crede ca asa ar trebui? Acesta se poate adresa ANSPDCP, pe site-ul dataprotection.ro, unde gasesc un model de plangere (pentru exercitarea dreptului de interventie) Vezi aici modelul.
Iata precizarile ANSPDCP, la solicitarea Bancherul.ro:
"Începând cu data de 25 mai 2018 se aplică, în mod direct în toate statele membre ale Uniunii Europene, Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor).
Așadar, din data de 25 mai 2018 și-a încetat aplicabilitatea Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. În același timp, subliniem că, începând cu data de 25 mai 2018, şi-a încetat aplicabilitatea, printre altele, și Decizia nr. 105/2007 cu privire la prelucrările de date cu caracter personal efectuate în sisteme de evidenţă de tipul birourilor de credit (emisă în aplicarea Legii nr. 677/2001), conform Deciziei nr. 99/18 mai 2018 privind încetarea aplicabilităţii unor acte normative cu caracter administrativ emise în aplicarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date.
În contextul celor de mai sus, precizăm că din 25 mai 2018, instituțiile financiar bancare, în calitatea acestora de operatori de date cu caracter personal, au obligația de a respecta toate dispozițiile Regulamentului (UE) 2016/679, în ceea ce privește prelucrările de date cu caracter personal efectuate, inclusiv cele privind informarea și accesul la date al persoanelor vizate.
În acest context, subliniem că de la data aplicării R egulamentului (UE) 2016/679, persoanele fizice beneficiază de drepturile prevăzute de art. 12 - 22 din RGPD (spre ex. dreptul la informare, dreptul de acces, dreptul la rectificare, dreptul la ştergerea datelor, dreptul la restricţionarea prelucrării).
Precizăm că art. 77 din Regulament prevede că ”(1) Fără a aduce atingere oricăror alte căi de atac administrative sau judiciare, orice persoană vizată are dreptul de a depune o plângere la o autoritate de supraveghere, în special în statul membru în care îşi are reşedinţa obişnuită, în care se află locul său de muncă sau în care a avut loc presupusa încălcare, în cazul în care consideră că prelucrarea datelor cu caracter personal care o vizează încalcă prezentul regulament.
(2) Autoritatea de supraveghere la care s-a depus plângerea informează reclamantul cu privire la evoluţia şi rezultatul plângerii, inclusiv posibilitatea de a exercita o cale de atac judiciară în temeiul articolului 78.”
Așadar, în măsura în care o persoană vizată consideră că i-au fost încălcate de către o bancă drepturile prevăzute de Regulamentul (UE) 2016/679, aceasta se poate adresa cu plângere Autorității naționale de supraveghere. Se poate utiliza formularul de plângere care se regăsește pe site-ul Autorității.
În plus, precizăm că, potrivit principiului responsabilității din Regulamentul nr. 679/2016, operatorii de date cu caracter personal nu numai că sunt responsabili de respectarea tuturor principiilor de prelucrarea a datelor (”legalitate, echitate şi transparenţă”, "limitări legate de scop", "reducerea la minimum a datelor", "exactitate", limitări legate de stocare", precum și "integritate şi confidenţialitate"), dar este necesar ca aceștia să poată demonstra respectarea principiilor menționate."
Comentarii
PopstolachiAm nevoe de bani va rog sa ma ajutati
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!
Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat determina oamenii sa obtina imprumuturi fara dobanda la inceput, dar sa plateasca ulterior dobanzi detalii
Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare
Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an, dupa intrarea in vigoare a legii 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor. Legea obliga IFN-urile sa detalii
Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?
Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Cea mai mica dobanda este a cardului CEC Bank, 17,41%, te tip variabil, compusa din detalii
Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii
- Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
- Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
- Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
- Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
Profil de Bancher
-
Razvan Furtuna, Head of Private Banking
BCR
Razvan Furtuna, Head of Private Banking, deţine ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, „lanterna roșie” a cheltuielilor pentru cercetare-dezvoltare în UE
- Deficitul contului curent, peste 24 miliarde euro după primele zece luni
- Deficit comercial record în octombrie 2024
- Productivitatea în comerț, peste cea din industrie
- -6,2% din PIB, deficit bugetar după zece luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Inflația anuală a crescut la 5,11%, prin efect de bază
- Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024
- România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 8% pe primele 10 luni
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
împrumut
Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii
-
Buna ziua! Am nevoie de ajutor!
Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii
-
Înșelătorie
Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii
-
interdictie conturi ING
Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii