BANCI | Profil

Ce prevede legea darii in plata: oricine are un credit ipotecar, nu doar cei care au restante, poate scapa de datorii daca cedeaza casa bancii, IFN-ului sau recuperatorului de creante

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-11-25 11:16

Legea darii in plata a caselor ipotecate, cu un puternic iz populist, scrisa de primul dusman al bancilor, avocatul Gheorghe Piperea, si sustinuta de un numeros grup de parlamentari (140 de deputati si senatori, cu precadere din PNL), ofera oricarui detinator de credit imobiliar, chiar daca poate sau nu sa-si achite ratele, posibilitatea de a ceda imobilul ipotecat bancii, IFN-ului sau recuperatorului de credite si astfel scapa de toate datoriile.

Noua lege, ce urmeaza a fi votata astazi in plenul Parlamentului, incalca principiul de baza al creditarii, consfintit in Codul civil, care prevede ca sumele de bani imprumutate trebuie rambursate integral, indiferent de situatia garantiilor (ipotecilor).

In prezent, o persoana care nu-si mai poate plati creditul este executata silit, iar daca suma rezultata in urma vanzarii casei ipotecate in favoarea bancii nu acopera datoria, banca poate sechestra alte bunuri ale datornicului si-i poate pune poprire pe venituri, pana cand datoriile se achita integral.

Bancherii spun ca legea incalca dreptul de proprietate consfintit de Constitutie, intrucat bancile risca sa nu-si poata recupera integral creditul acordat. Ba chiar exista riscul ca o banca sa acumuleze pierderi atat de mari incat sa intre in faliment. (vezi aici detalii)

De asemenea, banherii spun ca legea favorizeaza in special persoanele fizice care au facut speculatii imobiliare in perioada dinaintea crizei, in special cu terenuri si apartamente in complexe rezidentiale de la marginea oraselor, ale caror preturi au scazut semnificativ sub valoarea creditelor.

Iata prevederile legii trimisa spre adoptare, asa cum a fost adoptata de comisia juridica din Camera Deputatilor:

Lege privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite

Art.1. - (l) Prezenta lege se aplică raporturilor juridice dintre persoanele fizice şi instituţiile de credit, instituţiile financiare nebancare sau cesionarii creanţelor deţinute asupra persoanelor fizice.

(2) Prezenta lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţa şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.

(3) Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.

Art.2. - Dispoziţiile prezentei legi se coroborează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr.227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.190/1999 privind creditul ipotecar pentru investiţii imobiliare, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, precum şi cu celelalte dispoziţii legale în vigoare.

Art.3. - Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, debitorul are dreptul să stingă creditul ipotecar prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de prezenta lege.

Art.4. - (1) Pentru stingerea creanţei izvorând dintr-un contract de credit şi a accesoriilor sale prin dare în plată trebuie îndeplinite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

a) creditorul şi debitorul fac parte din categoriile prevăzute în cuprinsul art.1 alin.(l), astfel cum sunt acestea definite de legislaţia specială;

b) între părţi sau, după caz, între antecesorii părţilor, s-a încheiat un contract de credit;
c) bunul oferit în plată este un bun imobil ipotecat în favoarea creditorului în vederea garantării executării obligaţiilor asumate prin contractul de credit.

(2) În situaţia în care executarea obligaţiilor asumate prin contractul de credit a fost garantată cu două sau mai multe bunuri, în vederea aplicării procedurii prevăzute de prezenta lege debitorul va oferi în plată toate bunurile ipotecate în favoarea creditorului.

Art.5. - (1) În vederea aplicării prezentei legi, debitorul transmite creditorului, prin intermediul unui executor judecătoresc, ai unui avocat sau al unui notar public, o notificare prin care îl informează că a decis să îi transmită dreptul de proprietate asupra imobilului în vederea stingerii datoriei izvorând din contractul de credit ipotecar, detaliind şi condiţiile de admisibilitate a cererii, astfel cum sunt reglementate la art.4.

(2) Notificarea prevăzută la alin.(l) va trebui să cuprindă şi stabilirea unui interval orar, în 2 zile diferite, în care reprezentantul legal sau convenţional al instituţiei de credit se va prezenta la un notar public propus de debitor în vederea încheierii actului translativ de proprietate, prin care se stinge orice datorie a debitorului (principal, dobânzi, penalităţi) izvorând din contractul de credit ipotecar, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

(3) Prima zi de convocare la notarul public nu poate fi stabilită Ia un termen mai scurt de 15 zile libere, perioadă în care se suspendă orice plată către creditor, precum şi orice procedură judiciară sau extrajudiciară demarată de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia îndreptată împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia.

(4) Cu cel puţin 3 zile libere înainte de prima zi de convocare la notarul public, părţile transmit acestuia informaţiile şi înscrisurile necesare încheierii actului de dare în plată.

(5) Toate costurile notariale şi, după caz, ale executorului judecătoresc sau ale avocatului, vor fi suportate de către debitor.

Art.6. - (1) De la data comunicării notificării prevăzute la art.5, se stinge dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari.

(2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art.7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.

(3) Demersurile prevăzute la art.5 şi art.7 - 9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai debitorului principal.

(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.

Art.7. - (1) În termen de 10 zile de la data comunicării notificării emise în conformitate cu dispoziţiile art.5, creditorul poate contesta îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de prezenta lege.

(2) Cererea se judecă de urgenţă, în termen de 10 zile de la înregistrarea, cu citarea părţilor, de judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

(3) Apelul împotriva hotărârii pronunţate în conformitate cu dispoziţiile alin.(2) se formulează de partea interesată în termen de 7 zile de la pronunţare.

(4) Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(5) În situaţia în care se va admite contestaţia formulată de creditor, părţile vor fi puse în situaţia anterioară îndeplinirii demersurilor prevăzute de prezenta lege.

25. (6) În termen de 10 zile de la data respingerii definitive a contestaţiei, creditorul are obligaţia să se prezente, în conformitate cu notificarea prealabilă a debitorului, la notarul public indicat în cuprinsul acesteia. Dispoziţiile art.5 alin.(4) sunt aplicabile atât în vederea transmiterii informaţiilor şi a înscrisurilor, cât şi în vederea stabilirii datei exacte a semnării actului de dare în plată.

Art.8. - (1) În situaţia în care creditorul nu se conformează dispoziţiilor prevăzute de prezenta lege, debitorul poate cere instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să se constante stingerea obligaţiilor născute din contractul de credit ipotecar şi să se transmită dreptul de proprietate către creditor.

(2) Cererea se judecă de urgenţă, în termen de 10 zile de la înregistrare, cu citarea părţilor, de către judecătoria în circumscripţia căreia domiciliază debitorul.

(3) Până la soluţionarea definitivă a cererii prevăzută la alin.(l) se menţine suspendarea oricărei plăţi către creditor, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoane care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.

(4) Acţiunea prevăzută de prezentul articol este scutită de plata taxei judiciare de timbru.

Art.9. - Hotărârea pronunţată potrivit prevederilor art.8 poate fi atacată cu apel, în termen de 7 zile de la pronunţare.

Art.10. - La momentul încheierii contractului translativ de proprietate, respectiv de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti definitive, potrivit prevederilor art.8 sau, după caz, ale art.9, va fi stinsă orice datorie a debitorului faţă de creditor, acesta din urmă neputând solicita sume de bani suplimentare.

Art.11. - În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată.

Art.12. - Prezenta lege intră în vigoare la 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Comentarii

tERMINATOR
iPOCRIZIA LUI pUPAZA(CINTEZA)
Acest om nu are margini in marsavia sa.Vorbeste de o lege cu dedicatie pentru 50 de speculatori,dar uita ca sunt in spate zeci de mii de oameni cu care bancile nu au vrut sa discute nici un fel de restructurare.Pe acestia recuperatorii si bancile ii haituie non stop,nu discuta nimic cu ei,si ii executa la foc automat!

cosming
Aha!
Intradevar, in cele din urma, mirosul balegarului bancar patronat de Isarescu, a ajuns si la nasurile sensibile ale parlamentarilor Romani, si cu mici exceptii - mai exact doua exceptii -, au votat in unanimitate ca da, intradevar, cetatenii au dreptate si PUTE TARE RAU!

Hamza
V-ati acoperit de hartii si legi
Cum este posibil ca tu banca care ai evaluat o casa ca acopera creditul luat, sa vinzi creanta cu 5% din soldul creditului, iar apoi sa te indrepti impotriva debitorului si sa-i ceri sa plateasca restul datoriei? Este strigator la cer! Prin aceasta lege se face dreptate! Ia tu banca escroaca casa si vinde-o acum, sa vedem iti mai convine sa o vinzi pe nimic samsarilor imobiliari?

Ovidiu
#Hamza
tu tot ce scrie in ziare iei de bune mot-a-mot fara sa discerni??? Cu 5% se vinde o creanta negarantata (gen card de credit sau restul unui credit ipotecar ramas dupa executarea garantiei..) Creantele garantate se vand si cu 60-70%, mai citeste si tu ziarele de profil, ca au vandut BCR si VBR o groaza acum 1-2 ani... De fapt ce ma mir, asta cu 5% am auzit si la agramatii aia din parlament care justificau legea...

Dragut Cornel
Un raspuns..legal
In anul 2008 am cumparat teren in val 240 mii euro cu credit banca..am platit 2 ani rate,a venit criza...nu am mai platit rate,banca a scos terenul prin executor vanzare,s-a vandut cu 70 mii euro.. Conf legii dari in plata banca mai are drept sa ma urmaresca..cu popriri pe salari...pe viitor...?? Din moment ce si'a luat terenul... ce mai are banca cu mine..???

Dragut Cornel
Un raspuns..legal
In anul 2008 am cumparat teren in val 240 mii euro cu credit banca..am platit 2 ani rate,a venit criza...nu am mai platit rate,banca a scos terenul prin executor vanzare,s-a vandut cu 70 mii euro.. Conf legii dari in plata banca mai are drept sa ma urmaresca..cu popriri pe salari...pe viitor...?? Din moment ce si'a luat terenul... ce mai are banca cu mine..???

Vasile Coman
Legea 77/2016
Legea 77/2016 privin darea in plata prevede la art. 8 alin. (5), "Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului." Ceea ce inseamna ca va puteti adresa instantei pentru stingerea datoriilor si implicit a popririi, daca a avut loc deja executare silita a terenului.



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Profil



Credite cu garantii UE pentru legumicultori, fermieri si mici afaceri de la Patria Credit

Patria Credit IFN SA, instituție financiară nebancară parte a Patria Bank Group, anunță semnarea unui nou acord de garantare cu Fondul European de Investiții (FEI), prin programul EUInvest, pentru acordarea unui plafon suplimentar în valoare de 290 milioane de lei, detalii

Asigurari de viata, de sanatate si pentru locuinte (PAD) se pot cumpara si la CEC Bank

CEC Bank oferă clienților săi posibilitatea achiziționării produselor de asigurare de tip STAND ALONE - produse de asigurare de sine stătătoare, independente de produsele bancare, emise de către Asiguratorii parteneri, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Într-o detalii

CEC Bank finanteaza extinderea fermei Tu Agrar din grupul Rodbun

CEC Bank a acordat fermei Tu Agrar, parte a grupului Rodbun, un credit de investiții de 3,3 milioane de euro, având ca destinație achiziția părților sociale ale Frontier Invest Group, companie care deține circa 560 de hectare de teren agricol irigabil, anunta banca intr-un comunicat, detalii

BT Leasing a preluat OTP Leasing

 Fuziunea celor două companii contribuie la consolidarea pe piață a BT Leasing.
 BT Leasing ajunge la 35.000 de clienți.
 OTP Leasing este a patra companie cu care BT Leasing fuzionează în ultimii șase detalii

 



 

Ultimele Comentarii