Alte stiri din categoria: Ultima Ora



BANCI

Cetelem tinteste o crestere a creditelor cu 25% in 2011

Volumul de credite acordate de Cetelem pe plan local a crescut anul trecut cu 29%, peste media de 10% inregistrata la nivelul pietei, iar pentru 2011 compania tinteste un avans de 25%. "Cifrele pe primul trimestru arata ca am inregistrat crestere de 30%. Deci, suntem in linie cu obiectivul propus, acela de a inregistra o crestere de 25% in 2011", a declarat Gilles Zeitoun (foto), directorul general al Cetelem Romania, citat de presa. La finele anului 2010, Cetelem ocupa a treia pozitie pe piata cardurilor de credit, cu peste 300.000 de unitati, din care 66.000 au fost emise in cursul anului precedent, de trei ori mai mult fata de 2009. Cetelem este unul dintre cei mai importanti jucatori de pe piata locala a creditelor de consum, valoarea portofoliului sau de credite fiind de 850 de detalii

BANCI

Sondaj: Doar 3% dintre romani cred ca vom iesi din criza in 2011

Peste două treimi dintre români (67%) susţin că România va ieşi din criză peste trei ani sau chiar mai mult, relevă un sondaj CURS dat luni publicităţii. Procentul celor care cred că ţara noastră va ieşi din criză în acest an este de doar 3%, iar cei ce susţin că acest lucru se va întâmpla în 2012 este de 8%. Potrivit aceluiaşi sondaj, 77% dintre intervievaţi se îndoiesc de capacitatea actualului guvern de a scoate ţara din criză şi doar 13% susţin contrariul. În opinia respondenţilor măsurile care trebuie luate de Guvern vizează crearea de locuri de muncă (24%), ajutor pentru agricultori (20%), combaterea corupţiei (10%), creşterea pensiilor (8%) şi salariilor (7%), scăderea preţului la alimente (6%), îmbunătăţirea serviciilor medicale detalii

BANCI

Creditele ipotecare vor avea noi norme la nivel european

În perioada crizei financiare, practicile de creditare responsabile au avut consecinţe nefaste asupra consumatorilor şi creditorilor dar şi pentru sistemul financiar şi economie, în general. Acest lucru este cu atât mai important cu cât pieţele UE din acest moment sunt integrate, informeaza Centrul European al Consumatorilor din Romania. Propunerea de directivă prezentată ieri, 31 martie 2011, de Comisia Europeană reprezintă o mărturie a determinării sale de a pune capăt unor astfel de practici şi de a ajuta consumatorii să recapete încrederea în sistemul financiar. Consumatorii vor beneficia în acest mod de o mai bună protecţie, mulţumită unor reguli stricte în materie de publicitate, informare precontractuală, consiliere, evaluarea a solvabilităţii şi detalii

BANCI

Finantele au vandut titluri de stat de 1,7 miliarde lei cu o dobanda de 6,88%

Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a vândut luni certificate de trezorerie cu discont scadente la 12 luni în valoare de 1,754 miliarde lei (424,3 milioane euro), la un randament mediu de 6,88% pe an, potrivit datelor Băncii Naţionale a României (BNR). Valoarea anunţată iniţial a licitaţiei era de un miliard de lei. Băncile au depus cereri de cumpărare de 3,439 miliarde lei. MFP vrea să atragă 4,5 miliarde lei prin emisiuni de titluri de stat în luna aprilie, în vederea finanţării deficitului bugetar şi refinanţării datoriei publice. Astfel, ministerul va mai organiza două licitaţii pentru certificate de trezorerie cu discont în aprilie, una cu maturitate la un an şi una cu maturitate la 5 luni, ambele cu o valoare programată de un miliard de lei. De detalii

 



 

Ultimele Comentarii