BANCI | Stirea Zilei

Seful ING spune ca e corect ca banca sa-si faca reclama inselatoare si ilegala la credite, cu o dobanda cu patru puncte mai mica decat cea reala

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2019-03-14 21:41

Polonezul Michal Shurek, seful ING Bank Romania, spune ca e corect ca banca sa-si faca reclama inselatoare la credite, afisand pe net, pe ferestrele unitatilor bancare sau la televizor o dobanda cu aproape patru puncte mai mica decat cea reala, ceea ce este ilegal.

Astfel, dobanda de-o schioapa care se vede in reclamele ING, 8,99%, este valabila, de fapt, doar in anumite conditii, precum doar pentru imprumuturile cu valori mari, cu incasarea salariului la banca si incheierea unei asigurari de viata, si nu reprezinta costul total al unui imprumut, reflectat de Dobanda Anuala Efectiva (DAE), care este 12,63%.

DAE este ascunsa de ING cu litere mici, undeva in subsolul reclamelor pe care troneaza dobanda uriasa de 8,99%. De asemenea, banca da dovada si de ipocrizie, plasand un invizibil “de la” in fata dobanzii uriase de 8,99%, probabil in speranta de a scapa de acuze. Suntem acoperiti daca punem un “de la” in fata dobanzii, si-au spus probabil cei de la ING.

Dar oare n-ar fi mai corect ca acel “de la” sa fie de aceeasi dimensiune ca dobanda, astfel incat oamenii sa stie ca e vorba de cea mai buna dobanda, si sa fie adaugat si un “pana la”, cu dobanda corecta, standard, de aceeasi dimensiune ca cea mica, astfel incat oamenii sa-si faca o idee de nivelul maxim al dobanzii? Nu cumva asa ar trebui sa faca o banca responsabila fata de clienti si fata de public? Adica sa fie corecta?

Mai ales ca si unii dintre cei care au vazut reclama pe Facebook au sesizat ca dobanda reala a ING este mai mare decat cea din reclama (vezi comentariile din fotografice).

Mai mult, ING sfideaza si legea, care spune ca in orice forma de publicitate, dobanda unui credit, DAE, valoarea totala platibila si orice alte costuri, precum asigurarea, trebuie scrise “în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.”

Ce prevede OUG 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori:

Informaţii standard care trebuie incluse în publicitate

"Art. 8. – Orice formă de publicitate referitoare la contractele de credit trebuie să cuprindă informaţii potrivit prevederilor prezentei secţiuni.

Art. 9. – (1) Informaţiile standard specifică, prin intermediul unui exemplu reprezentativ, următoarele:

a) rata dobânzii aferente creditului, fixă şi/sau variabilă, împreună cu informaţii
privind orice costuri incluse în costul total al creditului pentru consumator;

b) valoarea totală a creditului;

c) dobânda anuală efectivă;

d) durata contractului de credit;

e) în cazul unui credit sub formă de amânare la plată pentru un anumit bun sau serviciu, preţul de achiziţie şi valoarea oricărei plăţi în avans;

f) după caz, valoarea totală plătibilă de către consumator şi valoarea ratelor.

(2) În orice formă de publicitate, informaţiile prevăzute la alin. (1) sunt scrise în mod clar, concis, vizibil şi uşor de citit, în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime.

(3) În cazul în care încheierea unui contract referitor la un serviciu accesoriu aferent contractului de credit, în special o asigurare, este obligatorie pentru obţinerea creditului însuşi sau pentru obţinerea acestuia în concordanţă cu clauzele şi condiţiile prezentate, iar costul acelui serviciu nu poate fi determinat în prealabil, obligaţia de a încheia un asemenea contract este, de asemenea, menţionată în mod clar, concis şi vizibil, împreună cu dobânda anuală efectivă."

Michal Shurek, seful ING, admite ca banca trebuie sa fie mai transparenta, dar practica pietei nu o lasa
Michal Shurek, seful ING, admite ca banca trebuie sa fie mai transparenta, dar practica pietei nu o lasa

Ce spune seful ING

Michal Shurek considera ca e corecta reclama ING: “daca iei un credit mare si-ti incasezi salariul la noi, atunci dobanda e 8,99%”.

El a admis, totusi, ca e nevoie de o mai mare responsabilitate si transparenta in privinta modului in care se face reclama.

“Cu siguranta ca modul in care se face reclama trebuie sa se schimbe, e nevoie de mai mula responsabilitate si tranparenta si trebuie sa acordam mai multa atentie cerintelor legale, tot mai stricte.”

Ce-l impiedica insa pe bancher sa fie mai responsabil, mai transparent si mai corect? Concurenta reclamelor inselatoare de acest gen utilizate si de alte banci, precum BRD sau Raiffeisen, dupa cum am vazut aici.

“Trebuie sa ne uitam si la practica pietei, pentru ca e foarte dificil sa concuram corect cu alte banci. Insa e nevoie de o mai mare transparenta, mai multa claritate si mai multe informatii despre toate conditiile de creditare.”

Cat este de fapt dobanda reala

Dobanda de 8,99% afisata de ING este, de fapt, cu aproape patru puncte mai mica decat cea corecta, adica cea standard, cu toate costurile incluse si fara conditionalitati, precum incasarea salariului sau incheierea unei asigurari impuse de banca.

Astfel, pentru creditele cu valori mai mici de 50.000 de lei, dobanda este 9,75%, asadar cu aproape un punct mai mare.

Daca nu incasezi salariul la ING, dobanda mai creste cu un punct, la 10,75%.

Iar daca nu-ti faci nici asigurare de viata si somaj, dobanda mai urca cu un punct, la 11,75%.

De asemenea, banca incaseaza si un comision de analiza a dosarului de creditare, in valoare de 200 de lei, astfel incat costul total al unui imprumut, indicat de Dobanda Anuala Efectiva (DAE) este 12,63%, cu 3,64 de puncte mai mare decat dobanda din reclama, de 8,99%.

 

Comentarii

Dragos
Inselatoria reclamelor continuua
Puteti actualiza povestile despre ING - in aceasta perioada de criza ( pandemie coronavirus extinsa si in economie), cu toate indicatiile date de guvern, UE sau BNR, ING refuza acordarea de credite, cautand motive care mai de care mai absurde. ING- nimic mai simplu - solicita la o cerere de creditare formulata in luna martie 2020, dovada platii impozitului pentru veniturile anului 2019, desi: -termenul de plata este 25 mai 2020; -exista premise ca acest termen sa fie amanat pana spre sfarsitul anului. Nu vorbesc despre celelalte probleme.. declaratiile unice (formular ANAF) nu se pot deschide de pe calculatorele ING, ca si alte hartii, trebuie sa vii cu ele printate la Banca, functionarii sunt limitati in pregatire si nu pot raspunde l toate intrebarile... in sfarsit, nimic mai simplu ca o bataie de joc



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?

Dobanzile la depozitele in lei platite de banci populatiei incep de la 4% pe an in cazul economiilor la termen de 1 luna si ajung la 6% pentru banii pastrati timp de un an. Pentru depozitele pe termen scurt, de 1 luna, cele mai ridicate dobanzi le gasim la detalii

 



 

Ultimele Comentarii