ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Salariul mediu creste in iunie 2021, dar avansul puterii de cumparare se diminueaza

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2021-08-16 12:35

Câștigul salarial mediu brut din luna iunie 2021 a fost de 5.779 lei, cu 109 lei mai mult sau +1,5% față de luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS.

Câştigul salarial mediu nominal net a avansat cu 49 de lei (+1,4%), până la 3.541 lei (719 euro la cursul din luna iulie). După ajustarea cu nivelul preţurilor, se obține o putere de cumpărare în euro a salariului mediu de 1.312 de euro (la preţurile medii din UE).

Salariul real de referinţă (puterea de cumpărare raportată la cea din octombrie 1990, ultima înaintea liberalizării preţurilor) a crescut cu 2,6 puncte procentuale față de luna anterioară, până la 229,2%.

În contextul unei inflații anuale majorate până la 3,94% la finele primului semestru, avansul puterii de cumpărare a salariului faţă de aceeaşi lună a anului anterior s-a situat la doar 3,3%, cea mai redusă valoare din ultimele patru luni. Trendul de scădere a devenit mai clar pe parcursul celui de-al doilea trimestru al anului curent.

Pe domenii de activitate, cea mai mare creştere salarială faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-a consemnat în telecomunicații (+12,6% nominal și +8,4% în termeni reali).

Podiumul a fost completat în luna iunie de industria prelucrătoare, avans de 8% al puterii de cumpărare și de tehnologia informației (+7,7%). De remarcat, dacă salariile au crescut în termeni nominali la mijlocul anului cu 7,4%, pensiile ( care se dau pe baza contribuțiilor din salarii) s-au majorat cu 15%, adică în ritm dublu.   

Urmare a politicii salariale care urmărește scăderea deficitului bugetar și reducerea ponderii cheltuielilor cu personalul în sectorul public, sănătatea, administrația și învățământul s-au plasat toate în domeniul negativ ca evoluție a puterii de cumpărare.

De remarcat și poziționarea surprinzătoare a tranzacțiilor imobiliare, pe ultimul loc între domeniile de activitate (cu -1,2% nominal și aproape cinci procente mai puțin ca putere de cumpărare), ceea ce mai aprinde un semnal de alarmă pe tabloul sectorului de construcții.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut

Exporturile României au fost în septembrie 2024 de 8,15 miliarde euro (+0,3% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 10,72 miliarde euro (+4,2%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul comercial lunar detalii

Producția industrială, în scădere semnificativă

Potrivit INS, producția industrială a coborât până la -12,8% în august 2024 față de luna anterioară pe seria brută, deși a fost calculată la +1,1% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. detalii

Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali detalii

Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%

Institutul Național de Statistică a ajustat semnificativ în sus rezultatul anunțat anterior pentru PIB-ul pe primul trimestru din 2024, de la +0,1% la +0,5% pe seria brută și de la +1,8% la +2,2% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul în detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii