BANCI | Ultima Ora

Legea insolventei persoanelor fizice: Guvernul a adoptat Hotararea privind constituirea Comisiilor de insolventa

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2016-01-13 20:30

Guvernul a adoptat Hotărârea prin care se vor constitui Comisiile de insolvență la nivel central și teritorial, una dintre etapele incluse în Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice, se arata intr-un comunicat de presa.

Comisia de insolvență la nivel central va avea cinci membri titulari și cinci supleanți, numiți pentru un mandat de trei ani, în maximum 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial a actului normativ adoptat astăzi.

Aceștia vor fi desemnați de către Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Oficiul Național al Registrului Comerțului și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Ședințele Comisiei de insolvență la nivel central se desfășoară trimestrial sau ori de câte ori este nevoie, iar activitatea este sprijinită de către un aparat tehnic format din șase angajați.

Principalele responsabilități ale acestei comisii sunt:

 Întocmește și actualizează, cel puțin de două ori pe an, lista administratorilor procedurii și lichidatorilor pentru procedura insolvenței persoanelor fizice, precum și a evaluatorilor din corpul propriu, cel puțin bianual;

 Întocmește, cu sprijinul aparatului tehnic şi aprobă prin decizie a preşedintelui, criteriile generale pentru stabilirea nivelului de trai rezonabil şi propune preşedintelui publicarea anuală a criteriilor actualizate;

 Întocmește, cu sprijinul aparatului tehnic, şi aprobă prin decizie a preşedintelui, criteriile pentru evaluarea nevoilor de locuit ale debitorilor şi ale familiilor lor, cu luarea în considerare a Legii şi a Legii locuinței;

 Întocmește, cu sprijinul aparatului tehnic, şi aprobă prin decizie a preşedintelui, formularul tipizat de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare, precum și alte formulare necesare pentru implementarea Legii;

 Elaborează structura și curricula de formare profesională a membrilor comisiilor de insolvență și a aparatului tehnic;

 Elaborează ghiduri, studii și statistici privind aplicarea procedurilor prevăzute de lege și organizează acțiuni și/sau campanii de informare a publicului.

La nivel teritorial, vor fi constituite 42 de comisii de insolvență, formate din reprezentanți ai Ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, Ministerului Finanțelor Publice și Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor.

Membrii comisiilor de insolvență la nivel teritorial urmează cursuri de specializare în insolvența persoanei fizice, precum și în alte domenii relevante pentru aplicarea acestei proceduri, în 3 luni de la desemnare, precum și cursuri de formare continuă. Activitatea acestor comisii va fi sprijinită de un aparat tehnic.

Comisiile de insolvență la nivel teritorial vor avea, în principal, următoarele responsabilități:

 Îndeplinesc atribuțiile prevăzute de lege în sarcina comisiei;

 Verifică, din oficiu sau la sesizarea administratorului procedurii sau a oricărui creditor, dacă debitorul prin acțiunea sau omisiunea lui pune în pericol executarea planului de rambursare;

 Transmite comisiei de insolvență la nivel central propuneri în vederea modificării și/sau completării normelor legislative, pentru elaborarea de ghiduri, studii, statistici privind aplicarea prevederilor legale și contribuie la acțiuni sau campanii de informare publică pentru a facilita accesul debitorilor la procedurile acestei Legii privind insolvența persoanelor fizice.

Prin aparatul tehnic, Comisiile de insolvență la nivel teritorial are și atribuții legate de:

 Punerea la dispoziția debitorilor a formularului de cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare și acordarea de sprijin în vederea completării;

 Primirea și înregistrarea cererilor debitorilor pentru deschiderea procedurii de insolvență pe bază de plan de rambursare a datoriilor, precum și cele referitoare la aplicarea procedurii simplificate de insolvență.

 Verificarea executării planului de rambursare de către debitor, pe baza rapoartelor de informare întocmite de administrator, pe care le supune avizării comisiei.

Informații suplimentare:

În ședința din 23 decembrie 2015, Guvernul a adoptat prorogarea cu un an a termenului de intrare în vigoare a Legii nr.151/2015 privind procedura insolvenței persoanelor fizice, respectiv, până la 31 decembrie 2016.

În 28 decembrie 2015, Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri a prezentat Planul de acțiune al implementării Legii privind procedura insolvenței persoanelor fizice, ce conține măsurile necesare pentru pregătirea implementării acestei legi, etapele, termenele de realizare și responsabilii.

Proiectul de Hotărâre de Guvern poate fi consultat la adresa: http://anpc.ro/articol/731/autoritatea-nationala-pentru-protectia-consumatorilor-publica-forma-actuala--a-proiectului-de-hg-privind-constituirea-comisiilor-de-insolventa-la-nivel-central-si-teritorial--ce-implica-o-serie-de-observatii-rezultate-din-procesul-de-consultare-publica-si

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ultima Ora



Postasii au POS-uri pentru plata cu cardul a facturilor sau taxelor

Poșta Română, liderul național în servicii poștale, împreună cu CEC Bank și Visa, lider mondial în domeniul plăţilor digitale, își unesc forțele pentru extinderea incluziunii financiare, creând infrastructura necesară utilizării plăților digitale detalii

BT Pay si BT Go raman singurele aplicatii ale Bancii Transilvania

BT Pay pentru persoanele fizice si BT Go pentru firme si alte persoane juridice vor ramane singurele aplicatii ale Bancii Transilvania, care vor inlocui NeoBT si BT24, conform unei informatii publicate de banca: "În curând, vei putea face banking de pe detalii

CEC Bank imprumuta inca 300 milioane euro prin emiterea de obligatiuni

CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni în valoare de 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferențiale, destinate încadrării ca instrumente eligibile MREL și primește un rating BB de la Fitch Ratings, detalii

Doar 5 banci au ramas fara plati instant in lei

Numarul bancilor la care se pot face plati si transferuri instant in lei (banii ajung in cateva secunde) a ajuns la 18, conform datelor Transfond. Ultimele banci care au implementat acest serviciu sunt Unicredit si Revolut, precum si institutia nebancara Smith&Smith, prima detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii