ECONOMIE | Stiri economice

Deficitul comercial în prima lună a anului, la cea mai mică valoare din septembrie 2021 încoace

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-03-13 11:12

Exporturile României au ajuns în ianuarie 2024 la circa 7,1 miliarde euro (-1,3% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au însumat ceva mai mult de 9 miliarde euro (-4,8%), potrivit datelor publicate de INS.

Astfel, deficitul comercial s-a diminuat la 1.958,4 milioane euro (-43% față de luna precedentă și -15,5% în raport cu aceeași lună a anului anterior), ajungând la cea mai mică valoare din septembrie 2021 încoace.

După prima lună a anului curent, gradul de acoperire al importurilor cu exporturile efectuate a crescut la 81,6%, peste valorile consemnate pe parcursul celor patru ani anteriori.

Totuși, este prea devreme pentru a decela o revenire spre valorile de dinaintea crizei generate de pandemie iar valoarea a rămas semnificativ sub rezultatele din perioada 2014 – 2019.

Minusul acumulat pe segmentul de mărfuri în ianuarie 2024 a reprezentat 0,56 % din rezultatul economic anual prognozat curent, în contextul în care nivelul prognozat oficial este de 9% din PIB. Astfel, deficitul comercial s-a plasat la început de an sub așteptările Comisiei Naționale de specialitate. De reținut, însă, apropierea exporturilor de nivelul atins în aceeași lună a anului anterior (deși negativă, -1,3% e cea mai bună valoare de după mai 2023) .

Schimburile cu țările UE au fost de 5,26 miliarde euro la export și 6,66 miliarde euro la import (74,2% din exporturi și 73,7% la importuri). Pe segmentul de schimburi extracomunitare, s-au înregistrat exporturi de 1,82 miliarde euro și importuri de 2,38 miliarde euro. Au rezultat solduri negative de 1,4 miliarde euro cu statele UE şi de 0,56 miliarde euro pe relaţiile extracomunitare, adică aproximativ trei sferturi față de un sfert din total.

Fapt îmbucurător, sectorul de mașini și echipamente de transport a revenit pe plus după deficitul important consemnat anul trecut (+107 milioane euro față de – 3.221 milioane euro în 2023). La categoria altor mărfuri manufacturate, minusul din schimburile cu exteriorul a trecut de 400 milioane euro, ceva mai mult de o cincime din soldul negativ consemnat per total.

Pe zona de produse alimentare și animale vii, rezultatul net a reprezentat circa 19% din minusul consemnat per total. Gradul de acoperire al importurilor pe baza exporturilor efectuate a scăzut semnificativ până la 58%, valoare sub nivelul de 70% consemnat pe ansamblul anului 2023, și a ajuns foarte departe de rezultatul echilibrat înregistrat în 2014.

Revenirea consumului de carburanți a condus la un deficit sectorial de peste 360 milioane euro, adică peste 85% față de cel consemnat la produsele manufacturate și aproape egal cu cel de la alimente.

Problema principală rămâne soldul puternic negativ al schimburilor de produse chimice (peste un miliard de euro lunar). Per total, petrochimia a generat peste 70% din deficitul comercial.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024

Datoria publică a României a crescut la 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de aproape 917 miliarde lei, mai mare cu circa 30 miliarde lei mai detalii

România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală

România a păstrat în luna octombrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În contextul unei ușoare creșteri (+0,2 puncte procentuale față de luna precedentă), detalii

Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024

Datoria publică a României a crescut la 52,7% din PIB la finele lunii august 2024, potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor și INS. Suma calculată conform metodologiei europene a fost de aproape 887 miliarde lei, mai mare cu circa detalii

-5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024

Deficitul bugetului general consolidat după primele nouă luni ale anului a fost de 96,2 miliarde de lei (-5,44% din PIB-ul estimat la 1.768,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii