ECONOMIE | Ministerul Finantelor

Deficitul bugetar in ianuarie 2023, mai mult decât dublu față de aceeași lună a anului anterior

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-03-03 10:44

Deficitul bugetului general consolidat pe luna ianuarie 2023 a fost de circa 4 miliarde de lei (-0,25% din PIB-ul estimat la aproape 1.600 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor.

Este un rezultat de peste două ori mai slab decât în debutul anului anterior (-0,12% din PIB după ianuarie 2022), când minusul a fost de aproximativ 1,67 miliarde lei.

Desigur, evoluția apare ceva mai spectaculoasă prin baza mică de raportare, dar rezultatul mai slab apare ca un semnal de alarmă în condițiile în care ar trebui să avem în anul curent o scădere semnificativă a minusului bugetar pe traiectoria de încadrare în cerința de cel mult 3% din PIB și ieșirea de sub procedura de deficit excesiv.

Pe fondul creșterii economice robuste de anul trecut (estimare curentă 4,8%, cu un avans peste așteptări în T4 2022), încasările au fost mai mari cu 8,5% în prima lună din 2023 (+3,1 miliarde lei). Totuși, inflația ridicată (+15,07%) și estimarea de creștere a PIB au făcut ca acest avans să se traducă într-o scădere de -0,1 pp raportat la PIB (de la 2,6%, la 2,5%).

Totodată, s-a consemnat o majorare cu aproximativ 5,5 miliarde lei a cheltuielilor publice, cu păstrarea ponderii în PIB la 2,7%. Simplificat, în luna ianuarie statul a cheltuit cam 110 lei la fiecare 100 de lei încasați, deficitele maxime fiind consemnate la bugetul asigurărilor sociale ( după indexarea cu 12,5% a punctului de pensie) și la fondul național de sănătate.

Comunicatul oficial invocă pentru majorarea deficitului rambursările de TVA mai mari cu aproape 60% mai ridicate față de nivelul rambursat în aceeași lună a anului trecut (deși ritmul a rămas pozitiv pe net, +1,9%), încetinirea (bizară) veniturilor din accize din tutun (-23,9%), volumul mai mare de decontări din sănătate (+26,8%) și creșterea investițiilor.

Urmare a unor transferuri mai reduse către asigurări sociale și sănătate, bugetul de stat a înregistrat un deficit sub cel al bugetului general consolidat, situație atipică în ultimii ani. Rezultatul per total a fost îmbunătățit de bugetele locale (deja la +3,35 miliarde lei după achitările timpurii de impozite) și excedentul tradițional al instituțiilor publice autofinanțate.

De remarcat și discrepanța între creșterea veniturilor din impozitul pe salarii și venit (+68,5%, adică peste 1,8 miliarde lei în plus) și diferența suspect de redusă în cazul contribuțiilor de asigurări (numai +9%, semnificativ sub nivelul modicării nominale a salariului mediu), în condițiile în care aceasta este cea mai mare componentă a bugetului public.

Cheltuielile cu dobânzile, majorate cu peste 80%

Avansul cheltuielilor a fost mai mare decât al veniturilor dar s-a plasat marginal sub cel al inflației (+15,1%). Ritmul minim de creștere a fost în cazul cheltuielilor de personal (+5,7%). Ceea ce a condus, în contextul inflației majorate, la plasarea bugetarilor în topul scăderii puterii de cumpărare a salariilor pe ramuri de activitate.

După mai mulți ani în care a fost expandată peste rezultatele din economie, asistența socială a fost redusă marginal ca pondere în PIB (de la 1,3% la 1,2%), cu o creștere procentuală în termeni nominali (+6,6%) sub cea generală și sub nivelul inflației. A crescut, în schimb, ponderea alocărilor pentru bunuri și servicii (+36,8% nominal) și cea pentru cofinanțarea proiectelor din fonduri nerambursabile (+34,3%).

În fine, o problemă care se conturează tot mai clar pe termen mediu este majorarea substanțială a cheltuielilor cu dobânzile. Acestea s-au majorat în decurs un an cu 82,2% în termeni nominali și au însemmnat 0,19% din PIB. Proiecția pe un an întreg la acest nivel înseamnă că doar aceste alocări obligatorii, derivate din sume deja împrumutate, vor ocupa peste trei sferturi din spațiul de trei procente permis pentru deficit bugetar.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  Ministerul Finantelor  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Ministerul Finantelor



Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului

Deficitul bugetului general consolidat după prima jumătate a anului a fost de 63,7 miliarde de lei (-3,6% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului

Deficitul bugetului general consolidat după primele cinci luni ale anului a fost de circa 60 miliarde de lei (-3,4% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai detalii

Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului

Deficitul bugetului general consolidat după prima treime a anului a fost de 57,3 miliarde de lei (-3,24% din PIB-ul estimat la 1.767,3 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat semnificativ mai slab detalii

Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului

Deficitul bugetului general consolidat pe primul trimestru al anului a fost de aproape 36 miliarde de lei (-2,06% din PIB-ul estimat la 1.738,9 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mai slab decât detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii