ECONOMIE | Institutul National de Statistica

Datoria publica a ramas sub pragul de 50% din PIB

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2021-11-01 18:01

Datoria publică a României s-a situat la finele lunii august 2021 la 49,7% din PIB, potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor.

Suma calculată potrivit metodologiei europene a fost de 550.339,2 milioane lei iar raportarea s-a făcut la cea mai recentă valoare anunțată de INS pentru cele patru trimestre anterioare, respectiv 1.108.120,1 milioane lei.

Creșterea față de finalul anului anterior a fost de 2,4 puncte procentuale, după ce în 2020, pe fondul pandemiei ce a determinat scăderea PIB și accesarea unor sume importante pentru combaterea Covid19, se înregistrase o majorare de 12 pp.

În termeni nominali, datoria pe termen mediu și lung a crescut în primele opt luni ale lui 2021 cu aproape 50 miliarde lei (de la 481,5 miliarde lei în decembrie 2020 până la 530,9 miliarde lei), în timp ce obligațiile asumate pe termen scurt (mai puțin de un an) s-au majorat cu aproape 1,8 miliarde lei (de la 17,69 miliarde lei la 19,47 miliarde lei).

De reținut, datoria pe termen scurt a rămas mai mică decât cea din anul 2016, când s-a situat la 19,57 miliarde lei.

Datoria administrației centrale este cea care a dat aproape întreaga majorare a sumelor datorate de stat, în timp ce obligațiile administrațiilor locale au rămas din 2015 și până în august 2021 la același nivel (15,7 miliarde lei în ambele cazuri).

După valute, datoria publică s-a majorat în primele opt luni ale anului cu aproximativ 13,5 miliarde de lei în valută națională și 35,8 miliarde lei în echivalent pe segmentul denominat în euro.

Totodată, partea exprimată în dolari americani s-a majorat cu ceva mai mult de 2 miliarde lei iar valoarea în alte valute a rămas neglijabilă ca pondere și s-a diminuat de la 1,72 miliarde lei la 1,56 miliarde lei.

Taguri: statistici economice  Institutul National de Statistica (INS)  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Institutul National de Statistica



Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut

Exporturile României au fost în septembrie 2024 de 8,15 miliarde euro (+0,3% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile s-au situat la valoarea de 10,72 miliarde euro (+4,2%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, deficitul comercial lunar detalii

Producția industrială, în scădere semnificativă

Potrivit INS, producția industrială a coborât până la -12,8% în august 2024 față de luna anterioară pe seria brută, deși a fost calculată la +1,1% în varianta ajustată după perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. detalii

Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024

Pensia medie pentru limită de vârstă a fost în luna august 2024 de 2.566 lei în cazul asigurărilor sociale de stat, potrivit datelor comunicate de Casa Națională de Pensii Publice (CNPP). Suma a crescut cu 14,22% în termeni nominali detalii

Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%

Institutul Național de Statistică a ajustat semnificativ în sus rezultatul anunțat anterior pentru PIB-ul pe primul trimestru din 2024, de la +0,1% la +0,5% pe seria brută și de la +1,8% la +2,2% pe seria ajustată sezonier. Rezultatul în detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii