IFN | Noutati BNR

BNR radiaza IFN-ul Suport Real-Capidava Financial

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-11-06 09:14

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a decis sa radieze Institutia Financiara Nebancara (IFN) Suport Real IFN, care functiona sub marca Capidava Financial, specializata in credite si garantii pentru firme.

Reprezentantul firmei este Vlad Ghinescu, Board Member Capidava Financial (foto).

Motivul radierii IFN-ului este nerespectarea unui ordin al BNR privind remedierea deficientelor constatate in desfasurarea activitatii.

Iata hotararea BNR privind radierea IFN-ului Suport Real:

Hotărâre nr. 19 din 20.oct.2020

Monitorul Oficial, Partea I 1027 4.noi.2020

Intrare în vigoare la 4.noi.2020

Hotărârea nr. 19/2020 privind radierea Societăţii SUPORT REAL IFN - S.A. din registrul general şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare

Luând în considerare aspectele consemnate în Nota Direcţiei supraveghere nr. VI/5/13.239/22.09.2020 privind propunerea de radiere din registrul general ţinut la Banca Naţională a României a instituţiei financiare nebancare SUPORT REAL IFN - S.A. şi, implicit, interzicerea desfăşurării activităţii de creditare, întocmită în baza constatărilor acţiunii de inspecţie off-site, privind verificarea modului în care instituţia financiară nebancară SUPORT REAL IFN - S.A. a respectat sancţiunea suspendării activităţii de creditare (garantare) până la remedierea tuturor deficienţelor constatate, instituită prin Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 78/2.08.2019 şi având în vedere sancţiunile dispuse anterior pentru deficienţe constatate în desfăşurarea activităţii, prin ordinele prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 92/24.09.2019 şi nr. 9/1.01.2020, cu amendă aplicată instituţiei financiare nebancare şi, respectiv, cu amendă aplicată conducătorului instituţiei, luând act de faptul că Societatea SUPORT REAL IFN - S.A. nu a respectat prevederile art. 1 din Ordinul prim-viceguvernatorului Băncii Naţionale a României nr. 78/2.08.2019 privind suspendarea activităţii de creditare (garantare), precum şi ale art. 45 alin. (2) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 27 alin. (2) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 20/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 20 alin. (5) din Regulamentul Băncii Naţionale a României nr. 17/2012 privind unele condiţii de creditare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 3 lit. b) din Ordinul Băncii Naţionale a României nr. 4/2012 referitor la raportarea privind clasificarea expunerilor din credite/credite legate de serviciile de plată şi necesarul de provizioane specifice de risc de credit aferente acestora, aplicabil entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit, pentru:

- reluarea activităţii de creditare (garantare) fără a fi remediate toate deficienţele pentru care Banca Naţională a României a aplicat sancţiunea suspendării activităţii;

- netransmiterea documentelor solicitate de Banca Naţională a României (balanţa de verificare, întocmită pentru data de 31 martie 2020, precum şi situaţia la zi a scrisorilor de garanţie emise);

- transmiterea fără a fi semnate de persoanele în drept a Situaţiei indicatorilor privind criteriile de înscriere în registrul special, a Situaţiei privind volumul creditelor nou-acordate, a Situaţiei privind raportarea privind clasificarea expunerilor din credite/credite legate de serviciile de plată şi necesarul de provizioane specifice de risc de credit aferente acestora, aplicabil entităţilor supravegheate de Banca Naţională a României, altele decât instituţiile de credit, întocmite pentru data de 31 martie 2020,

fapte ce intră sub incidenţa prevederilor art. 59 alin. (1) lit. a) şi c) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,
în temeiul prevederilor art. 59 alin. (2) lit. e), coroborate cu cele ale art. 59 alin. (6) din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare,

Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în şedinţa din data de 15.10.2020, h o t ă r ă ş t e:

Art. 1. - Se radiază din Registrul general instituţii financiare nebancare Societatea SUPORT REAL IFN - S.A., cu sediul în Piaţa Presei Libere nr. 1, bl. corp D1, et. 6, ap. camera 10 (663), sectorul 1, Bucureşti, înregistrată la oficiul registrului comerţului cu nr. J40/12748/2013, având cod unic de înregistrare 32356937, înscrisă în Registrul general instituţii financiare nebancare ţinut la Banca Naţională a României la secţiunea k) "Activităţi multiple de creditare" cu nr. RG-PJR-41-110281/19.12.2013, şi, implicit, se interzice desfăşurarea activităţii de creditare de către această societate.

Art. 2. - Societatea SUPORT REAL IFN - S.A. are drept de contestaţie la Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României în termen de 15 zile de la data comunicării prezentei hotărâri, în conformitate cu prevederile art. 60 din Legea nr. 93/2009 privind instituţiile financiare nebancare, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 275 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare.

Art. 3. - Prezenta hotărâre îşi produce efectele începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României,
Mugur Constantin Isărescu
Bucureşti, 20 octombrie 2020.
Nr. 19.

Taguri: Banca Nationala a Romaniei (BNR)  Ordin BNR  Institutii Financiare Nebancare (IFN)  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Noutati BNR



Tezaurul de aur al Băncii Naționale a României trimis la Moscova și niciodată returnat

Banca Națională a României, în parteneriat cu Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” Chișinău, organizează, în Republica Moldova, expoziția itinerantă de promovare internațională a problematicii Tezaurului românesc trimis la Moscova în detalii

Dobanda BNR ramane 6,5%

Hotărârile CA al BNR pe probleme de politică monetară 08.11.2024 Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 8 noiembrie 2024, a hotărât următoarele: - detalii

Noua conducere a BNR si-a inceput mandatul

Începând de astăzi, 11 octombrie 2024, intră în vigoare, pentru o perioadă de 5 ani, mandatul noului Consiliu de administrație al Băncii Naționale a României, conform Hotărârii nr. 27 din 1 octombrie 2024 a Parlamentului României, publicată detalii

BNR mentine dobanda la 6,5%

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a pastrat la nivelul de 6,5% dobanda de politica monetara, conform asteptarilor majoritatii analistilor. Deficitul bugetar ridicat si perioada electorala sunt riscurile care au determinat BNR sa nu mai reduca dobanda, desi inflatia este in scadere, detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii