Alte stiri din categoria: ECONOMIE



Stiri economice

Deficitul de cont curent redus cu o cincime, deficitul la bunuri și servicii majorat proportional in S1 2020

În prima jumătate a anului curent, deficitul contul curent al balanței de plăți s-a redus cu 20%, până la circa 3,5 miliarde euro sau 1,5% din PIB, potrivit datelor comunicate de BNR. Cu toate acestea, la bunuri a avut loc o înrăutățire de 15% a soldului negativ detalii

Stiri economice

Inflatie zero in iulie 2020. Indicele anual a urcat la 2,80%, prin efect de baza

Potrivit datelor publicate de INS, creşterea preţurilor de consum în luna iulie 2020 a fost egală cu zero.  Inflaţia anuală a ajuns la 2,8% și se va stabiliza în lunile următoare. Creșterea indicelui de prețuri a fost cauzată, la fel ca și în iunie, de detalii

Analize economice

Deficitul comercial s-a majorat cu un miliard de euro

Prima jumătate a lui 2020 s-a încheiat cu un deficit comercial în creștere cu 935,7 milioane euro față de aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile au rămas în luna iunie 2020 cu circa 13% sub aceeași lună din 2019 iar importurile s-au diminuat cu aproape 8%, detalii

Ministerul Finantelor

Titlurile de stat Fidelis au dobanzi mai mari: 4%-4,5% in lei si 2% in euro

Românii pot investi în titlurile de stat FIDELIS pânã vineri, 7 august, ora 13ºº, anunta Ministerul Finantelor intr-un comunicat, in care adauga: Titlurile de stat FIDELIS vor fi listate automat la Bursa de Valori București, având detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii