ECONOMIE | Analize economice

Cheltuielile militare ale Romaniei sunt peste media UE si pun o presiune importanta pe buget

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2020-03-03 09:21

România a cheltuit în anul 2018 suma de 3.414,9 milioane euro pentru apărare, respectiv 1,7% din PIB sau 4,8% din cheltuileile totale ale statului, potrivit datelor prezentate de Eurostat.

Astfel, ne-am plasat pe locul 7 între statele membre ale Uniunii și nu am atins pragul de 2% din PIB din perspectiva obligațiilor asumate ca membru NATO.

De altfel, media europeană în materie a fost de doar 1,2%, adică semnificativ mai puțin decât valoarea consemnată la noi, în condițiile în care doar trei state UE au depășit cota de 2% din PIB (prima a fost Letonia, cu 2,1% din PIB, urmată de Estonia și Grecia, fiecare cu câte 2% din PIB).

Cele mai mici valori au fost 0.3% în Irlanda, 0.5% în Luxemburg și Malta și 0.6% în Austria.

Din perspectiva evoluției în timp a sumelor alocate pentru apărare de România, se poate vedea o reducere destul de consistentă în intervalul 2011 – 2015, după care s-a revenit la valori mai ridicate, maximul consemnat oficial de Eurostat până în prezent fiind atins în 2017, când s-au atins 1,8% din PIB și peste cinci procente din cheltuielile statului.

În perspectivă, atingerea și păstrarea celor două procente din PIB ca angajament ferm luat de România și reiterat recent de șeful statului presupune o presiune importantă pe buget și o atenție mai mare în chivernisirea altor domenii de cheltuieli, care riscă să trimită în mod cronic deficitul bugetar peste limita de 3% din PIB permisă de criteriile de la Maastricht.

 

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Inflația anuală a crescut marginal

Inflația anuală a crescut marginal în octombrie 2024 până la 4,67%, potrivit datelor publicate de INS. Prețurile au avansat per total cu 0,62% (peste valoarea de 0,57% din octombrie 2023), în principal sub efectul creșterii prețurilor la detalii

Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni

Cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul (fără autovehicule și motociclete) raportat la aceeași lună din anul precedent a consemnat un avans al vânzărilor de 10,3% brut, valoarea ajustată cu sezonalitatea fiind ceva mai mare (+10,7%), conform datelor publicate de detalii

România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB

România s-a situat la mijlocul anului curent pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un nivel de 51,1%, țara noastră se poziționează ceva mai bine decât Polonia detalii

România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus

România a păstrat în luna septembrie 2024 prima poziție în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat. În pofida unei scăderi semnificative (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (4,8% detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Nu vor să aplice Legea 243/2024

    Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii

  • !

    Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii