BANCI | Stirea Zilei

Legile anti-banci si pro-consumatori ale cuplului Zamfir-Piperea vor face mai mult rau decat bine, avertizeaza bancherii, consultantii si avocatii

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2020-02-12 19:40

Bancherii trag un semnal de alarma cu privire la consecintele negative pe care le-ar putea avea patru noi proiecte de legi cu iz populist si electoral impotriva bancilor, adoptate deja de Senat, initiate de cuplul Zamfir-Piperea, celebru pentru mai multe legi pe care au reusit sa le treaca prin Parlament, precum darea in plata si conversia creditelor in franci elvetieni, dar care au fost anulate sau modificate ulterior de Curtea Constitutionala.

Cele patru legi (privind eliminarea titlului executoriu al contractelor de credit, conversia creditelor in valuta la cursul istoric plus 20%, plafonarea dobanzilor la credite si reducerea substantiala a datoriilor la creditele cesionate firmelor de recuperare) sunt propuse de senatorul Daniel Zamfir (acum in PSD, dupa ce a fost dat afara de la PNL, tocmai din cauza acestor legi, adoptat apoi un timp si de ALDE) dar sunt redactate de avocatul Gheorghe Piperea.

Piperea s-a remarcat prin procesele initiate impotriva bancilor privind clauzele abuzive din contractele de credit si conversia creditelor in valuta la cursul din data acordarii.

Cum insa a pierdut majoritatea proceselor impotriva bancilor, a gasit o noua modalitate de razbunare, prin propunerea acestor legi in Parlament, cu ajutorul lui Zamfir.

Legi precum darea in plata si conversia creditelor in franci la cursul istoric au putut fi votate de Parlament datorita caracterului lor populist, inainte de alegeri, astfel ca au fost in van avertismentele bancilor, Bancii Nationale a Romaniei (BNR) sau Comisiei Europene cu privire la caracterul lor neconstitutional si in conflict cu normele interne si europene, ceea ce s-a si confirmat ulterior prin deciziile Curtii Constitutionale, care a amendat toate legile semnate Zamfir-Piperea.

Cu toate acestea, cele patru legi au revenit in circuitul puterii legislative si au fost deja adoptate de Senat, fiind in prezent in dezbaterea Camerei Deputatilor, cea care va avea ultimul cuvant.

"Errare humanum est, perseverare diabolicum" este aforismul cu care a descris aceasta situatie avocata Marieta Avram, conciliator la CSALB (Centrul de Solutionare Alternativa a Litigiilor din Domeniul Bancar), in cadrul unei conferinte de presa organizate de Asociatia Romana a Bancilor (ARB), cu scopul de a prezenta riscul legislativ pe care-l provoaca aceste legi.

Intr-un comunicat de presa, ARB spune ca "proiectele de lege instituie soluții fundamental greșite, care contravin deciziilor pronunţate deja de Curtea Constituțională a României, fiind susceptibile de a aduce atingere stabilității financiare și de a afecta "băncile" ca parte a Infrastructurii Critice Naționale, creditarea populației și a companiilor, dar și încrederea investitorilor în Statul Român."

Cele patru legi se vor dezbate tot intr-o perioada electorala, cu alegeri locale, pentru primarii, in luna iunie, ba chiar este posibil sa avem si alegeri generale anticipate, dupa ce guvernul Orban a fost demis prin motiune de cenzura.

In acest scenariu, legile populiste au sanse sa fie votate, astfel ca ultima speranta a bancherilor sunt alegerile anticipate.

"La nivelul comunitatii bancare, si am in vedere atat ARB cat si BNR, exista o preocupare foarte serioasa pentru a prezenta efectele unor astfel de initiative. Speranta mea este ca legiuitorii sa se aplece mai mult asupra lucrurilor care sunt prezentate de statistici si comunitatea bancara. Si mai am o speranta: fara sa am niciun parti-pris politic, acum parca ma gandesc sa vina si alegerile anticipate, pentru ca se vor diminua excesele privind prezentarea de initiative legislative cu caracter electoral, si cel putin patru ani de acum inainte o sa fim mai linistiti", a spus Radu Gratian Ghetea, presedintele de onoare al ARB.

La randul sau, presedintele executiv al ARB, Florin Danescu, avertizeaza ca "din studiul KPMG rezulta ca nu mai ai cum sa creditezi in Romania [daca legile intra in vigoare]. Creditul are cateva atribute esentiale: valuta, durata, pretul, riscul, garantia, si veti vedea cate o lege pentru fiecare. Asadar vorbim de legi care pun sub semnul intrebarii creditarea in Romania. Nu este o vorba mare, este o perceptie de economist".

Gabriela Folcut, director executiv la ARB, a precizat ca Romania se plaseaza pe ultimul loc in Uniunea Europeana in privinta gradului de intermediere financiara, cu doar 27% din PIB, gradul de incluziune financiara fiind de doar 58% din populatia activa, iar nivelul educatiei financiare de numai 22%, si pe penultimul loc privind bunastarea individuala, cu un PIB per capita de 12.300 de dolari in 2018.

"Astfel de initiative legislative care conduc la cresterea riscului in sistemul bancar nu fac decat sa inrautateasca aceste statistici negative despre tara noastra si nu ajuta deloc nici creditarea, nici cresterea bunastarii individuale sau dezvoltarea economica a Romaniei".

Valeriu Stoica, fost ministru liberal al justitiei si un cunoscut avocat al bancilor mari, precum BCR, spune ca desi toate cele patru legi au in titlu protectia consumatorilor, din studiul KPMG reise ca daca legile vor intra in vigoare, nu doar sistemul bancar, economia si sistemul judiciar vor fi afectati, ci tocmai consumatorii vor fi cei care vor suferi cel mai mult.

"Aceste patru proiecte de lege sunt manifestarea ignorantei in actiune, pentru ca ignora echilibrul care trebuie sa existe intre consumatori si profesionisti".

Studiul companiei de consultata financiara KPMG, care auditeaza bancile, prezentat la conferinta ARB, a concluzionat ca principalele efectele ale celor patru legi sunt urmatoarele:

- creșterea creditelor neperformante ca urmare a creșterii duratei și costurilor de recuperare, blocării pieței secundare a creditelor și a modificării comportamentului la plată al debitorilor.

- reducerea accesului la creditare al populației, cu potențial de propagare la nivelul de ansamblu al economiei – cu beneficii limitate în planul protecției consumatorilor.

Vezi aici studiul KPMG

 

Taguri: Asociatia Romana a Bancilor (ARB)  

Comentarii

Popescu
Normal ca DA
Va dati seama ce ar insemna ca clienții care au credite in CHF sa plateasca la un curs mai mare cu 20% față de cursul de la data acordării. Cum sa le fie bine, e vorba de profit si atata timp cat iei pielea de pe om si banca obține profit e totul normal, dar daca se simte amenințată ca ii scade din profit nu e normal sa fie dezastru si ca vine sfarsitul lumii.

Alina
Diversiune propagandista
Care consultanți, care avocați, nu vorbiti la general ..... un avocat si o firma de consultanta. Va aduc eu daca vreti cateva firme de consultanta si o armată de avocați care sustin contrariul opinie voastre, respectiv aceste legi pe termen scurt vor crea un mic tsunami, dar pe termen mediu si lung e o adevarata gura de oxigen, inclusiv pt banci ca vor avea mai multi clienti bancari care in momentul de față se autodistrug.

sorin
asteptam raspuns va rog
Domnilor bancheri , explicati va rog . Aveti de recuperat o datorie de la un datornic de 10000Euro si vindeti aceasta datoriei unei firme de recuperare credite cu 500 euro. Recuperatorul vine si executa datornicul pentru 20000 euro , ii vinde casa, ii blocheaza si goleste conturile iar datornicul ramane indatorat pe viata impunandu-i tot felul de cheltuieli, dobanzi, taxe de recuperare , comisioane de executare , etc.". Spuneti ce castiga bancile daca vand o " marfa", adica bani" de 10000Euro cu 500 Euro? Propuneti direct debitorului sa va achite 500 Euro pentru datoria de 10000 Euro sa vedeti ce se intampla!!! Nu faceti altceva decat sa "ingrasati " aceste firme de recuperare de care cred ca sunteti foarte interesati. Cred ca ar trebui ca organele de ancheta penale sa verifice cati bancheri "de top" si nu numai, au legaturi directe cu aceste "capuse". Care este castigul bancii daca recuperatorul a vandut casa debitorului si ia mai luat si 20000Euro pentru cei 500 Euro care vi a dat initial?Domnilor nu ne mai considerati tampiti!!!!



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

 



 

Ultimele Comentarii