Isarescu nu s-a lasat impresionat de rugamintile parlamentarilor. Vreti dobanzi mai mici? Atunci trebuie sa facem altceva. Sa scadem mai intai inflatia si deficitele bugetar si comercial! Dobanzile nu se pot scoate din palarie!
Autor: Bancherul.ro
2019-02-13 22:49
Parlamentarii mai ca nu l-au implorat ieri pe guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, sa gaseasca o solutie pentru scaderea ROBOR si implicit a dobanzilor la credite, fiind convinsi ca banca nationala poate face asta, daca vrea, indiferent de ce se intampla in economie si in politica.
Guvernatorul BNR nu s-a lasat insa deloc impresionat de rugamintile politicienilor. El le-a amintit mai intai ca stie ce inseamna un an electoral si presiunea acestuia, dat fiind ca a fost si el premier in anul 2000.
Insa a precizat a Banca Nationala nu se poate juca cu pietele monetare si valutara dupa cum vor politicienii, pentru ca altfel si-a pierde increderea publicului, esentiala pentru pastrarea stabilitatii preturilor si pe cea financiara, precum si independenta conferita de lege.
Asa incat Isarescu le-a comunicat senatorilor din comisia condusa de Daniel Zamfir, in care au fost chemati sa dea raportul, crudul adevar: ROBOR-ul si dobanzile ar mai putea cobori doar daca va mai scadea si inflatia, iar indicatorii macroeconomici aflati la niveluri de alarma, precum deficitul contului curent si deficitul comercial, vor fi ajustati.
Presedintele Senatorului, Calin Popescu Tariceanu, l-a intrebat pe guvernatorul Isarescu daca ar exista o alta modalitate de calcul al ROBOR, date fiind suspiciunile de manipulare a acestuia, pentru ca “partea neplacuta e ca creditele sunt stabilite in functie de ROBOR”.
Mugur Isarescu a raspuns ca ideea de manipulare a ROBOR a aparut in urma unor informatii eronate. El a adus ca principal argument faptul ca Romania se afla printre cele trei tari europene in care nivelul dobanzilor interbancare se efectueaza pe baza cotatiilor ferme, nu doar a celor anuntate, ceea ce inseamna ca atat vanzatorii cat si cumparatorii efectueaza cotatii, fiind obligati apoi sa efectueze tranzactii la cotatiile de pret pentru care s-au angajat.
Concret, daca o banca spune ca este dispusa sa imprumute alta banca la o dobanda, sa spunem, de 3,5%, este obligata sa-si respecte aceasta cotatie, ceea ce inseamna ca nu poate sa dea cotatii nerealiste, adica prea mari, pe care nu le-ar putea respecta.
“Trezorierii bancilor se bat pana la o sutime de punct pe dobanzi, pentru ca sunt trasi la raspundere de sefi daca pierd, pe cuvantul meu, va spun cu mana pe inima ca nu exista nicio manipulare”, a ajuns sa se jure guvernatorul BNR.
“Garantez in fata dumneavoastra ca nu este nicio manipualre, nicio abatere de la piata, aceasta functionaza forte bine, restul sunt manipulari mmediatice”, a adaugat Isarescu.
El a precizat ca BNR, impreuna cu Ministerul Finantelor, efectueaza calcule pentru a vedea daca se poate gasi un nou mod de calcul al ROBOR, “desi nu cred ca se va ajunge la un rezultat mai bun.”
“Pe baza experientei, pentru ca in fiecare zi citesc cotatiile, deci pe pe baza nasului meu, nu cred ca vom iesi mai bine”, i-a dezamagit Isarescu pe parlamentari.
Si este si logic: din moment ce ROBOR-ul este calculat corect si reflecta un nivel normal al dobanzilor, orice calcule ai mai face si orice mod de calcul ai gasi, dobanzile nu pot fi mai jos decat sunt ele in realitate.
Singura solutie ar fi, dupa cum a precizat Bancherul.ro inca din 2017, sa se gaseasca un nou indice de dobanda pentru credite, mai stabil decat ROBOR-ul, dupa modelul pus la punct de Banca Centrala Europeana. Un astfel de indice necesita insa timp pentru a fi pus in practica.
Cu cartile pe fata
Pana la urma, guvernatorul a fost nevoit sa spuna lucrurilor pe nume in fata parlamentarilor:
“Eu am inteles ca de fapt dumneavoastra vreti dobanzi mai mici. Dar atunci trebuie sa facem altfceva: sa reducem inflatia, sa reducem deficitul bugetar de la 2,5% la 1%, sa scadem deficitul de cont curent...Noi avem o misiune grea, suntem economisti, dar trebuie sa spunem ce se poate si ce nu...nu putem veniti cu dobanda in jos daca nu putem aduce cel putin acesti trei indicatori in jos.”
“ROBOR nu poate scadea daca BNR nu scade rata dobanzii de referinta, orice s-ar face, oricum s-ar calcula, variabilele vor fi atat de mici incat din punct de vedere al perceptiei populatiei nu cred ca se va castiga ceva”, a adaugat guvernatorul.
“Daca BNR scade dobanda la 2%, atunci coboara si ROBOR. Dar noi putem face asta, daca inflatia este mare si sunt presiuni pe leu? Nu putem interveni pe piata valutara pierzad rezeve, ar fi nu doar descalificant, ci extrem de riscant pentru reputatia BNR. Eu va spun ca dobanda e efectul, nu cauza”, a adaugat Isarescu.
“Dobanda nu se scoate din palarie, a mai spus el. Noi facem eforturi de a pastra stabilitatea tarii. Nu este dobanda un joc al nostru, suntem o institutie serioasa.”
Tariceanu considera ca trebuie sa lucram cu deficite mai mari pentru a putea recupera decalajul fata de tarile dezvoltate, motiv pentru care ar trebui gasita o solutie pentru rezolvarea acestor dileme.
Isarescu s-a declarat de acord cu el, precizand insa ca este necesar un mix echilibrat intre cele doua politici, monetara si fiscala. Ceea ce nu e posibil, a reprosat Isarescu, daca avem pretentia sa trecem la un curs fix si se adopta legi precum OUG 114/2018.
“OUG 114, declar public, este cel putin nereusita. Este practic un impozit pe politica moneara. Daca are loc un atac asupra leului si trebuie sa majoram dobanda, ce facem, omoram bancile?”
Comentarii
DanAstia fac pe prostii sau chiar sunt?
Isarescu trebuie sa le explice ca la copii prescolari
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Nu ne mai pacaliti cu credite online cu dobanda 0%!
Ofertele de credite online cu dobanda 0 in prima luna sau prima saptamana ale unor IFN-uri precum Hora Credit sau Ferratum pot fi considerate o practica inselatoare, asadar ilegala, intrucat determina oamenii sa obtina imprumuturi fara dobanda la inceput, dar sa plateasca ulterior dobanzi detalii
Ce dobanzi au creditele online ale IFN-urilor, dupa plafonare
Dobanzile la creditele online acordate de IFN-uri au scazut doar putin, in general cu 0,2 puncte procentuale pe zi, de la 1,2% la 1% pe zi, adica 365% pe an, dupa intrarea in vigoare a legii 243 din 2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor. Legea obliga IFN-urile sa detalii
Care sunt cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi?
Cardurile de credit cu cele mai mici dobanzi din oferta principalelor banci sunt, in ordine, cele emise de CEC Bank, Libra Bank si Banca Transilvania (BT), conform clasamentului intocmit de Bancherul.ro. Cea mai mica dobanda este a cardului CEC Bank, 17,41%, te tip variabil, compusa din detalii
Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii
- Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
- Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
- Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
- Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
Profil de Bancher
-
Gernot Mittendorfer, CFO and CPO
Erste Bank
Appointed until June ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- -6,2% din PIB, deficit bugetar după zece luni
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 54,4% din PIB la finele lunii septembrie 2024
- România, tot prima dar în trendul UE la inflația anuală
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- Sistemul bancar romanesc este deosebit de bine pregatit pentru orice fel de socuri
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Nu vor să aplice Legea 243/2024
Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii
-
!
Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii
-
plati online
ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii