ECONOMIE | Stiri economice

Estimare oficială în scădere pentru sectorul industrial în T1 2024

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-06-03 09:59

Analiza Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză referitoare la evoluţia industriei în primul trimestru al anului curent raportat la perioada corespunzătoare din anul precedent, conform estimărilor agenţilor economici, indică o tendință de reducere în special în ceea ce priveşte producţia industrială şi a stocurilor de produse finite, precum şi a productivităţii muncii, în timp ce volumul cifrei de afaceri deflatate cu indicele preţurilor producţiei industriale creşte, mai ales pentru piaţa internă.

În ceea ce privește producţia industrială (-5,1%) și productivitatea muncii (-6%) se anticipează de către agenţii economici scăderi semnificative.

Totuși, ar urma să se consemneze creşteri de 6% ale cifrei de afaceri pe total, pe baza unei majorări de 8,4% a cifrei de afaceri pe piaţa internă, însă numai 0,4% în ceea ce priveşte cifra de afaceri pe piaţa externă.

Pentru stocurile de produse finite, agenții economici estimează o scădere amplă, de peste -21%, evoluţie previzibilă avându-se în vedere majorări succesive din primul trimestru pentru perioada 2022-2023. Numărul mediu de salariaţi ar urma să se majoreze cu 0,6%, ceea ce, împreună cu scăderea producţiei industriale în termeni reali explică reducerea importantă a productivității muncii.

La nivelul anului 2023, producţia industrială s-a redus cu 3%, comparativ cu anul anterior, în contextul scăderii cererii atât pe piaţa internă, dar şi pe cea externă.

Cele mai semnificative scăderi ale producţiei industriale au fost înregistrate în ramuri precum: tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor (-16,5%, avându-se în vedere o cerere internă scăzută de 7,4%), prelucrarea lemnului (-15,9%, cauza principală regăsindu-se în preţurile ridicate ale materiilor prime, comenzile externe reducându-se cu 31,6%), fabricarea produselor textile (o reducere de 13,3%, în contextul în care fabricile româneşti de textile continuă să resimtă presiunea costurilor ridicate în domeniu şi pierd teren în faţa altor ţări cu produse textile mai ieftine, ce oferă preţuri mai mici clienţilor retaileri), industria metalurgică (o scădere de 12,4%, valoarea crescută a preţurilor produselor energetice continuând să fie un factor important în reducerea producţiei acestei ramuri, iar comenzile interne au scăzut cu 10,6%), fabricarea de mobilă (-12,2%, în contextul unor scăderi de 16,5% a comenzilor externe).

La polul opus, au existat şi câteva ramuri industriale care au înregistrat creşteri ale producţiei la nivelul anului 2023, dintre care amintim: fabricarea calculatoarelor (10,3%, în coroborare cu măriri de 21,3% a cererii interne), fabricarea autovehiculelor de transport rutier (4,2%, pe baza unei cereri interne în creştere cu 6,6%, faţă de anul 2022), repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor (4,1%, în contextul unei majorări importante a cifrei de afaceri destinate pieţei externe de 32,4%), alte activităţi industriale (3,1%, avându-se în vedere o majorare de 52,7% a cererii interne ale acestei ramuri).

Pentru T1 2024, ramurile pentru care se aşteaptă o scădere mai mare de 20% sunt repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, tăbăcirea şi finisarea pieilor, activităţile de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din tutun și fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente.

Scăderi între 20% şi 10% ar urma să fie consemnate la fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, extracţia cărbunelui superior şi inferior și fabricarea produselor textile.

Ramurile cu o scădere între 10% şi 5% sunt extracţia minereurilor metalifere, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, alte activităţi extractive și fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice. Minusuri între 5% şi 0% apar la fabricarea băuturilor, fabricarea produselor de cocserie, în industria metalurgică, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal, industria energetică și extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale.

Creşteri între 0% şi 5% figurează la fabricarea de mobilă, prelucrarea lemnului, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice și alte activităţi industriale.

Ramurile pentru care se estimează o creştere între 5 şi 10% sunt fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria alimentară și fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie. O singură activitate apare cu un ritm de peste 10%, și anume fabricarea altor mijloace de transport.

Taguri: statistici economice  Macroeconomie  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



-5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024

Deficitul bugetului general consolidat după primele nouă luni ale anului a fost de 96,2 miliarde de lei (-5,44% din PIB-ul estimat la 1.768,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab detalii

Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut cu 1,13% în august 2024 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. Cu toate acestea, indicele anual a crescut marginal (de la 2,62% până la 2,67%), ceea ce a detalii

România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole

România s-a situat în T2 2024 pe locul patru între statele membre UE în ce privește scăderea prețurilor din agricultură, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o valoare de circa -9%, țara noastră apare imediat după podiumul detalii

Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024

Potrivit INS, producția industrială a avansat cu 3% în iulie 2024 față de luna anterioară pe seria brută, dar a scăzut cu 3,4% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totodată, detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii