Curtea de Conturi a constatat ca Eximbank a adus prejudicii statului si recomanda bancii recuperarea acestora
Autor: Bancherul.ro
2012-01-09 16:35
In raportul sau anual, Curtea de Conturi arata ca in urma acţiunii de control la Eximbank s-au constatat deficienţe în ceea ce priveşte respectarea prevederilor legale privind modul de utilizare a fondurilor primite de la stat pentru susţinerea mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale, precum si acordarea garanţiilor şi încheierea asigurărilor în numele şi în contul statului.
Pentru înlăturarea deficienţelor constatate s-a recomandat stabilirea întinderii prejudiciului şi luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
SC EXIMBANK SA - Scurtă prezentare
A fost înfiinţată în anul 1992 ca societate comercială pe acţiuni, având ca acţionar majoritar statul român.
În temeiul Legii nr.96/2000 privind organizarea şi funcţionarea SC EXIMBANK SA, în scopul asigurării resurselor financiare necesare desfăşurării operaţiunilor în numele şi în contul statului, SC EXIMBANK SA constituie la dispoziţia sa fonduri pentru: garanţii de export, sigurarea şi reasigurarea creditelor de export, stimularea operaţiunilor de comerţ exterior.
Perioada supusă controlului a fost 01.01.2008-31.12.2010, s-a desfăşurat la sediul instituţiei şi a avut următoarele obiective:
Evaluarea activităţilor de audit şi control intern privind activitatea derulată în numele şi contul statului
Constatări
- neexercitarea vizei de control financiar preventiv pe toate documentele prevăzute de Norma internă de control financiar preventiv, pentru activitatea în numele şi contul statului, contrar prevederilor O.G. nr.119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv şi prevederilor Normelor Interne.
Respectarea prevederilor legale aplicabile în procesul de fundamentare a cererilor şi de întocmire a documentaţiilor prevăzute de lege, în vederea obţinerii fondurilor pentru susţinerea mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale, primite de la stat
Modul de stabilire a necesarului de fonduri bugetare destinate stimulării
producţiei de export şi a exportului pentru perioada 2008-2010 era deficitar până în anul 2009, deoarece nu se ţinea seama de disponibilităţile înregistrate la finele anului anterior, care conform legii se reportează şi se utilizează cu aceeaşi destinaţie în anul următor.
De exemplu la întocmirea Notei de fundamentare a acestui necesar, pentru anul 2008, SC Eximbank SA nu a ţinut cont de suma de 1.523.956 mii lei disponibilă la sfârşitul anului 2007.
Referitor la acest aspect, precizăm că în cadrul controlului efectuat în anul 2008 la Ministerul Finanţelor Publice, s-a constat că ministerul nu avea norme şi proceduri privind modul de alocare a sumelor pentru ”Susţinerea exportului, a mediului de afaceri şi a tranzacţiilor internaţionale“.
În urma deciziei emise, Ministrul Finanţelor Publice a emis OMFP nr.2306/10.07.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice privind modul de alocare a sumelor ce se virează către Eximbank, reprezentând credite bugetare pentru susţinerea exportului, a mediului de afaceri şi a tranzacţiilor internaţionale.
Ca urmare, prin aplicarea acestui Ordin, începând cu exerciţiul financiar al anului 2010, SC Eximbank SA nu a mai solicitat M.F.P. virarea de sume de la bugetul de stat, acoperindu-şi necesarul din sumele neangajate, aflate la dispoziţia Băncii.
Respectarea prevederilor legale privind modul de utilizare a fondurilor primite de la stat pentru susţinerea mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale
Constatări
- existenţa unor neclarităţi în Convenţia privind administrarea fondurilor pentru sprijinirea exporturilor româneşti constituite la SC Eximbank SA, încheiată între bancă şi Ministerul Finanţelor Publice, privind stabilirea coeficientului de repartizare a dobânzilor rezultate din fructificarea fondurilor publice.
Înregistrarea, conform legii, în evidenţa contabilă analitică şi sintetică, a tuturor operaţiunilor derulate în numele şi în contul statului
Constatări
- organizarea şi conducerea contabilităţii pe baza unor norme care au suferit modificări în anul 2007, fără să fie supuse aprobării Ministerului Finanţelor Publice şi Băncii Naţionale a României, contrar prevederilor Legii nr.96/2000.
Prin aceste norme a fost eliminată obligaţia întocmirii distincte, a balanţelor de verificare pe fiecare dintre activităţile băncii, respectiv activitatea bancară în nume şi cont propriu şi activitatea bancară în numele şi contul statului;
- deficienţe privind evidenţa unor drepturi de creanţă:
- neevidenţierea în contabilitate a unor creanţe cesionate Băncii de către
asiguraţii care au primit despăgubiri din fondul de stat pentru asigurări.
În condiţiile în care, în anul 2008, SC Eximbank S.A a efectuat cheltuieli din fondurile statului, pentru urmărirea şi recuperarea unor creanţe (rezultate din plata, în anii anteriori, de despăgubiri din fondul de asigurări), a fost omisă înregistrarea acestor creanţe în evidenţa contabilă a băncii, în contul ”Debitori din activitatea de asigurare”.
Prin aceasta au fost încălcate prevederile Legii contabilităţii nr.82/1991,
republicată, precum şi cele ale Normei privind metodologia de înregistrare în contabilitate a operaţiunilor privind constituirea şi utilizarea fondurilor statului, aferente activităţii în numele şi contul statului, derulată de Eximbank.
În timpul acţiunii de control au fost înregistrate în evidenţele contabile ale
băncii creanţe cesionate Băncii de către asiguraţii care au primit
despăgubiri din fondul de stat pentru asigurări, în sumă totală de 974 mii lei;
- menţinerea în evidenţa contabilă a creanţelor cesionate SC Eximbank S.A de asiguraţii care au primit despăgubiri din fondul de stat pentru asigurări, după primirea de la furnizorul extern de servicii de recuperare, a recomandărilor de închidere negativă a dosarelor de daună.
Creanţe în suma totală de 42.915 euro, rezultate din despăgubirile plătite în perioada 2009 - semestrul I 2010, figurau în soldul contului ”Debitori din asigurări” şi după primirea, de la furnizorii de servicii externe de recuperare, a recomandărilor de închidere negativă a dosarelor de daună corespunzătoare acestor creanţe.
Prin aceasta au fost încălcate prevederile Procedurii de lucru PL-ASR-08-I/0.
Monitorizarea derulării contractelor încheiate cu clienţii băncii privind angajamente asumate în numele şi contul statului
Constatări
- deficienţe în acordarea garanţiilor şi încheierea asigurărilor în numele şi în contul statului:
- neplata de către Ordonatorul/Beneficiarul garanţiei a comisioanelor de
emitere şi de administrare a garanţiei, datorate SC Eximbank SA în calitate de Garant.
În cazul unui client care a contractat un credit de la SC Eximbank SA,
Sucursala Municipiului Bucureşti (acordat în nume şi cont propriu), SC
Eximbank SA, în calitate de Garant (în nume şi cont stat), a acordat prin
Convenţie, o ”garanţie de stat pentru companii”, în completarea garanţiilor personale ale clientului.
În condiţiile în care Ordonatorul (firma beneficiară a creditului) nu a efectuat plata comisioanelor de emitere şi de administrare a garanţiei şi nu avea disponibil, ar fi trebuit ca plata comisioanelor în cauză, datorate SC Eximbank SA (în nume şi cont stat) în calitate de Garant, să fie efectuată de Beneficiarul garanţiei (respectiv SC Eximbank SA în nume şi cont propriu), fapt care nu s-a întâmplat, comisioanele nefiind plătite, în momentul executării garanţiei.
Prin neplata către Garant a comisioanelor de emitere şi de administrare a
garanţiei, au fost încălcate prevederile Convenţiei de garantare.
Valoarea operaţiunilor omise a fost estimată la 2 mii lei, din care 1 mie lei
comision de administrare datorat reîntregirii fondului de garantare şi 1 mie lei comision de emitere a garanţiei, datorat SC Eximbank SA (în nume şi cont stat).
În timpul controlului a fost reîntregit fondul de garanţii, prin încasarea, de la ordonator, a sumei de 1 mie lei, reprezentând comision de administrare, cât şi a dobânzilor şi penalităţilor aferente comisionului de administrare la Convenţia de garantare.
De asemenea, a fost încasat şi comisionul de emitere, în sumă de 1 mie lei, comision datorat SC Eximbank SA (pentru activitatea în nume şi cont stat), cât şi dobânzile şi penalităţile aferente acestuia.
- neefectuarea demersurilor de către SC Eximbank SA (în nume şi cont
propriu), în calitate de Beneficiar al garanţiei, pe lângă SC Eximbank SA (în nume şi cont stat), în calitate de Garant, pentru modificarea condiţiilor
iniţiale de acordare a garanţiei.
Situaţia s-a constatat în cazul Convenţiei de garantare, emisă în favoarea SC Eximbank SA Sucursala Braşov, în calitate de Beneficiar al garanţiei, care a acordat un credit unei firme, în calitate de Ordonator.
Din totalul creditului, în valoare de 1.116 mii lei, societatea a utilizat în cadrul termenului de utilizare, numai suma de 760 mii lei. În condiţiile reducerii valorii creditului utilizat, SC Eximbank SA Sucursala
Braşov (în nume şi cont propriu), ar fi trebuit să comunice modificarea
condiţiilor iniţiale de acordare a garanţiei către SC Eximbank SA (în nume şi cont stat), conform prevederilor Convenţiei de garantare.
În condiţiile în care valoarea garanţiei emise intră în calculul comisionului
pentru administrarea fondurilor primite de la stat care se cuvine băncii,
nediminuarea garanţiei emise iniţial, a condus la calculul eronat al acestui comision, încălcându-se prevederile Convenţiei privind administrarea fondurilor pentru sprijinirea exporturilor româneşti constituite la SC Eximbank SA.
În timpul controlului, fondurile primite de la stat au fost reîntregite cu suma de 53 mii lei, reprezentând comision încasat, în mod eronat, de Bancă, pentru administrarea fondurilor primite de la stat, în perioada martie noiembrie 2008.
- efectuarea, din fondul pentru asigurarea şi reasigurarea creditelor de
export, şi a altor plăţi decât cele prevăzute de lege.
Conform Legii nr.96/2000, fondul pentru asigurarea şi reasigurarea
creditelor de export, având ca sursă bugetul statului, se utilizează de către SC Eximbank SA pentru plata despăgubirilor privind angajamentele asumate pe riscul statului, precum şi pentru acoperirea costurilor de recuperare.
S-a constatat că SC Eximbank SA a efectuat plăţi din acest fond, în
perioada verificată, şi pentru alte destinaţii, respectiv ”serviciile de opinii de limite de credit” încălcându-se astfel prevederile legale.
Volumul estimat, în timpul controlului, al acestor plăţi a fost de 113 mii lei.
- nereguli constatate în etapa de analiză a solicitării de asigurare, constând în omiterea solicitării unor documente sau analiza lor sumară, contrar prevederilor Procedurii generale privind asigurarea creditului cumpărător.
.
Banca nu a formulat obiecţiuni la constatările identificate şi înscrise în Procesul-verbal de constatare.
Măsuri operative
- reîntregirea fondurilor primite de la stat cu contravaloarea comisionului
încasat în mod eronat de către Bancă pentru administrarea fondurilor
primite de la stat, în perioada martie-noiembrie 2008, în sumă de 53 mii lei;
- reîntregirea fondului de garanţii cu contravaloarea comisioanelor de emitere şi de administrare a garanţiei datorate SC Eximbank SA în calitate de Garant, în sumă de 2 mii lei;
- înregistrarea în evidenţele contabile ale băncii a unor creanţe, cesionate Băncii de către asiguraţii care au primit despăgubiri din fondul de stat pentru asigurări, în sumă totală de 974 mii lei.
Valoarea estimativă totală a erorilor/abaterilor constatate însumează 1.327 mii lei, din care: 168 mii lei prejudicii (din care 55 mii lei s-au recuperat în timpul controlului) şi 1.029 mii lei abateri remediate în timpul
controlului.
Concluzii generale
În urma acţiunii de control s-au constatat nereguli în activitatea de audit şi control intern şi unele deficienţe în ceea ce priveşte:
- modul de stabilire a necesarului de fonduri bugetare;
- respectarea prevederilor legale privind modul de utilizare a fondurilor primite de la stat pentru susţinerea mediului de afaceri românesc şi a tranzacţiilor internaţionale;
- acordarea garanţiilor şi încheierea asigurărilor în numele şi în contul statului.
Recomandare
Pentru înlăturarea deficienţelor constatate s-a recomandat stabilirea întinderii prejudiciului şi luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Pentru valorificarea constatărilor, Curtea de Conturi a emis o Decizie prin care au fost dispuse măsurile pe care SC EXIMBANK SA trebuie să le ducă la îndeplinire în vederea înlăturării abaterilor constatate.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Stirea Zilei
Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii
Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii
Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online
Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii
Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit
Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii
- Care banci au cele mai bune dobanzi la depozitele in lei?
- Topul bancilor cu cele mai mari dobanzi la depozitele in euro
- Vreti sa investiti in actiuni Transgaz? Google va recomanda 4 platforme pe care se fac fraude
- Lista platformelor de investitii pentru fraude online (actualizat)
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare
- Articole tip reclama mascata in doua reviste celebre din America si Romania
- Profitul bancilor, in crestere cu 10%
- Ce dobanzi au bancile la refinantarea unui credit de nevoi personale
- Un IFN le cere clientilor sa plateasca nu doar restantele, ci si ratele din viitor
- Ce dobanzi au bancile la creditele de nevoi personale?
Profil de Bancher
-
Andreea Voinea, HR Director
BCR
Andreea Voinea este absolventa a Facultatii de ... vezi profil
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 20 miliarde euro după primele nouă luni
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- Inflația anuală a crescut marginal
- Comerțul cu amănuntul - în creștere cu 7,7% cumulat pe primele 9 luni
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Deficitul balanței comerciale la 9 luni, cu 15% mai mare față de aceeași perioadă a anului trecut
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
!
Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii