BANCI | Stirea Zilei

Cursul valutar, aproape de pragul psihologic de 4 lei pentru un euro

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-12-29 20:17

Luni, BNR a afişat un curs de referinţă de 3,9964 lei/euro, cel mai ridicat din ultimii 4 ani şi 2 luni. Leul nu a mai atins un nivel atât de scăzut în raport cu euro din 12 noiembrie 2004, când Banca Naţională a României (BNR) a anunţat un curs de referinţă de 4,0259 lei/euro.

Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a depreciat încă din debutul şedinţei, de la 3,9650 la un curs maxim de 4,03 lei/euro.

Banca Naţională a României (BNR) a testat, luni, piaţa valutară, în jurul orei 13:00 şi a cerut cotaţii băncilor, fără a realiza însă tranzacţii, după ce cursul de schimb a depăşit pragul psihologic de 4 lei/euro.

"Probabil au verificat cotaţiile, însă volumele de tranzacţionare la acest nivel sunt în continuare extrem de reduse", a spus un dealer.

Leul a continuat să se deprecieze în raport cu euro şi în a doua parte a şedinţei de luni şi paritatea nu a mai coborât sub pragul de 4 lei/euro, într-o piaţă cu volume reduse de tranzacţionare, iar la finalul zilei euro era cotat la 4,0600 - 4,0650 lei.

Nivelul de la finalul şedinţei este cu 8,9 bani peste cursul de miercuri, 24 decembrie (cea mai recentă zi în care piaţa interbancară locală a fost deschisă), de 3,9700 - 3,9775 lei/euro.

"Piaţa a avut o lichiditate redusă pe întreaga şedinţă, iar cererea de euro a fost atât din partea clienţilor comerciali, cât şi din partea unor investitori speculativi", a afirmat dealerul unei bănci.

Primele tranzacţii de luni au fost efectuate la 3,9710 - 3,9760 lei/euro, paritatea fiind în imediata apropiere a nivelului de la finalul şedinţei de miercuri.

Imediat după deschidere au fost câteva ordine de vânzare de euro şi cursul a coborât la 3,9670 - 3,9720 lei/euro, însă în cadrul a două tranzacţii realizate între investitori străini paritatea a urcat până la 4,0005 lei/euro.

Până aproape de mijlocul zilei, când este calculat cursul de schimb oficial de Banca Naţională a României (BNR), transferurile au fost efectuate la cotaţii uşor sub nivelul de 4 lei/euro.

Înainte de anunţarea ratei de referinţă de către banca centrală, paritatea a urcat din nou peste pragul de 4 lei/euro. În aceste momente, BNR a cerut cotaţii mai multor bănci, însă nu a intervenit în piaţă.

Cursul de referinţă anunţat de BNR, de 3,9964 lei/euro, a reprezentat un nou maxim al ultimilor patru ani şi două luni, o paritate mai mare fiind afişată în data de 12 noiembrie 2004, când rata de schimb oficială a fost de 4,0259 lei/euro.

Rata de schimb anunţată luni este cu 3,15 bani mai mare faţă de paritatea de miercuri, 24 decembrie, când euro a fost cotat la 3,9649 lei/euro.

Leul a avut o depreciere mai accelerată faţă de euro decât a valutelor statelor din regiune, care la finalul şedinţei de la Bucureşti aveau variaţii reduse.

Băncile comerciale au oferit dobânzi de 13,97% - 15,16% pentru plasamentele la o zi, în timp ce randamentele pentru sumele atrase pe o perioadă de o săptămână au fost de 14% - 15,51%.

Ministerul Finanţelor a atras, luni, 1,3 miliarde lei de la bănci, pentru nouă zile, pentru care va plăti o dobândă medie de 14,24% pe an, cu 0,64 puncte mai mare faţă de cea acceptată la licitaţia anterioară, de 13,6%.



Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

 



 

Ultimele Comentarii