BANCI | Stirea Zilei

BCR cere justitiei anularea deciziei sindicatului BCR de a intra in greva generala din 15 ianuarie

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2009-01-12 15:28

Tribunalul Bucureşti va lua, marţi, în discuţie, solicitarea BCR de a se judeca mai devreme de termenul fixat pentru 15 ianuarie contestaţia împotriva grevei generale pe care Federaţia Sindicatelor Independente din BCR vrea să o declanşeze de miercuri,14 ianuarie, pe termen nelimitat.

Federaţia Sindicatelor Independente din BCR a anunţat, luni, managementul BCR, că a cerut membrilor săi să declanşeze greva generală, pe termen nelimitat, începând de miercuri, 14 ianuarie, ora 9:00, pe fondul nemulţumirilor legate de salarii, informează banca.

BCR mai anunţă că, pe fondul grevei "este posibil ca nu toate unităţile să fie în postura de a servi clienţii".

Decizia FSI survine în contextul în care Contractul Colectiv de Muncă a expirat la sfârşitul anului trecut. La jumătatea lunii august 2008, angajaţii Băncii Comerciale Române (BCR) s-au aflat, pentru trei zile, în grevă japoneză.

"Reprezentanţii FSI au întrerupt negocierile imediat după etapa concilierii, refuzând astfel dialogul", se precizează în comunicatul BCR.

"Suntem cu adevărat surprinşi de abordarea sindicatului, cu atât mai mult cu cât, în cele aproape două luni când ambele echipe au fost implicate în procesul de negociere, managementul a formulat nu mai puţin de şase oferte succesive menite să ofere angajaţilor BCR un pachet salarial adecvat şi să încheie negocierile", susţin reprezentanţii conducerii BCR.

Ofertele au reprezentat un angajament pe care banca şi-l poate permite în condiţiile economice actuale şi au fost făcute alături de angajamentul managementului de a păstra numărul de angajaţi la nivelul de aproximativ 8.700.

"Managementul BCR a făcut cea de-a şasea ofertă în timpul întâlnirii de conciliere desfăşurată la sfârşitul săptămânii trecute, vineri, 9 ianuarie, în prezenţa conciliatorului legal desemnat, ofertă care a fost respinsă de reprezentanţii sindicali fără a oferi vreo explicaţie sau motivele concrete asupra neacceptării acesteia", se mai precizează în comunicatul băncii.

Potrivit acestuia, BCR oferă "menţinerea majorităţii drepturilor din Contractul Colectiv de Munca pe 2008, menţionând clar că stimulentele de vacanţă şi de Crăciun sunt legate de performanţele financiare ale băncii", în condiţiile în care "conducerea este dispusă să stabilească criterii de performanţă împreună cu sindicatul pentru a asigura corectitudine şi transparenţă". În plus, banca "îşi va îndeplini angajamentul de a acorda o mărire de salariu cu 50% din rata inflaţiei pe 2008".

Managementul băncii consideră că motivele din spatele deciziei sindicatului nu justifică în mod real declanşarea grevei generale şi va contesta în Justiţie legalitatea acţiunii de protest. În acelaşi timp managementul BCR este în continuare deschis dialogului.

Conform notificării primite luni de managementul băncii din partea Federaţiei Sindicatelor Independente din BCR, declanşarea grevei are loc "având în vedere rezultatul concilierii", "respectiv neajungerea la un acord cu privire la contractul colectiv de muncă" şi "ţinând cont de mandatul pe care salariaţii l-au dat echipei care a asigurat reprezentarea acestora în cadrul procedurii de conciliere".

Reprezentanţii FSI au solicitat la conciliere menţinerea prevederilor contractului colectiv de muncă pe 2008, cu unele modificări agreate anterior cu conducerea BCR, precum şi o creştere suplimentară a salariilor cu 3% care se adaugă la majorarea cu 50% din rata inflaţiei pe 2008.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

 



 

Ultimele Comentarii