BANCI | Stirea Zilei

Basescu cere bancilor sa colaboreze cu Guvernul pentru un plan comun de criza

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2008-10-17 15:30

Preşedintele Traian Băsescu le-a spus reprezentanţilor BNR şi şefilor de bănci comerciale că eventualele decizii la nivel european privind criza financiară nu sunt doar recomandări pentru România, ci ar putea fi obligatorii.

"Preşedintele Traian Băsescu, în dialogul purtat cu comunitatea bancară din România, a arătat că în cadrul discuţiilor purtate la Consiliul European de la Bruxelles desfăşurat în zilele de 15 şi 16 octombrie, le-a explicat şefilor de stat şi de guvern prezenţi că România a trăit în urmă cu zece ani ceea ce se întâmplă acum în unele ţări din UE, şi că recomandă ca eventuala utilizare a banilor publici din statele europene pentru capitalizarea instituţiilor de credit cu probleme să fie făcută numai după ce acestea vor fi curăţate de activele neperformante", se arată în precizarea BNR, remisă NewsIn.

Preşedintele a prezentat guvernatorului Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, celorlaţi reprezentanţi ai băncii centrale şi şefilor de bănci comerciale principalele puncte de discuţie de la summitul european dedicat crizei financiare de la Bruxelles.

Joi, la finalul reuniunii de la Bruxelles, atât preşedintele Traian Băsescu, cât şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au spus că, deşi criza financiară nu loveşte România în mod direct, recesiunea economică în care intră Europa afectează deja ţara.

Băsescu a arătat, la întâlnirea cu bancherii, că autorităţile de supraveghere a pieţelor financiare din UE vor trebui să colaboreze mai strâns şi în mod constant, pentru a preveni agravarea problemelor financiare sau răspândirea acestora.

Aceleaşi surse au mai precizat că preşedintele le-a propus băncilor crearea unui plan comun în parteneriat cu Guvernul şi alte autorităţi lae statului pentru a acţiona împotriva efectelor crizei financiare în România.

"Preşedintele ne-a prezentat principalele puncte de discuţie de la Bruxelles şi ne-a propus un plan comun, în parteneriat cu autorităţile statului, cu Guvernul, pentru a trata efectele crizei financiare asupra economiei româneşti", a declarat un reprezentant al sistemului bancar prezent la discuţii, pentru NewsIn.

Întrebată dacă preşedintele sau guvernatorul au cerut aplicarea unor măsuri concrete de către bănci, aceeaşi sursă a precizat că nu au fost luate în discuţie probleme tehnice şi că dialogul a avut loc la un nivel general.

O altă sursă din domeniul bancar spune că, în cadrul întâlnirii, a fost pusă problema înăspririi cerinţelor de prudenţialitate pentru băncile din România, în caz de nevoie, iar guvernatorul Isărescu a îndemnat încă o dată instituţiile de credit din România la prudenţă.

Poziţia băncilor a fost exprimată la întâlnire de preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Radu Graţian Gheţea.

Joi, la finalul reuniunii de la Bruxelles, Băsescu avertiza că o eventuală criză economică "nu va ţine nici de guvernare, nici de sistemul financiar, ci de realitatea mediului în care ne aflăm".

"De aceea, resursele financiare care există, care pot fi atrase, trebuie dirijate către producţie, către realizare de investiţii, nu către consum - dacă vrem să diminuăm la maxim etapa a doua a crizei financiare, care e criza economică", declara joi şeful statului.

"Efectele crizei economice mondiale se fac resimţite peste tot. Băncile nu mai au curajul să se împrumute între ele. Una nu ştie de cealaltă dacă are produse toxice, toată lumea este blocată şi de aceea există riscul de gripaj al economiei reale. Aici trebuie să fim prudenţi şi să înţelegem că vor exista defecţiuni în ce priveşte investiţiile", explica preşedintele.

"Criza economică nu ne iartă dacă nu suntem prudenţi. Există un risc de gripaj în economie, pentru că băncile nu mai vor să se împrumute reciproc", a mai spus joi Băsescu, la Bruxelles.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

 



 

Ultimele Comentarii