ECONOMIE | Analize economice

România, prima în UE la inflația anuală, dar pe o traiectorie mai echilibrată

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2024-05-31 05:29

România a rămas și în aprilie 2024 pe primul loc în UE în ce privește inflația anuală, conform datelor publicate de Eurostat.

Deși în scădere semnificativă (-0,5 puncte procentuale față de luna precedentă), avansul prețurilor (6,2% după metodologia europeană) ne-a poziționat peste Belgia (4,9%), Croația (4,7%), Ungaria (3,6%), Austria și Spania (cu câte 3,4%).

Pentru referință, menționăm că, pe ansamblul UE, inflația anuală a fost în aprilie 2024 de 2,6%, aceeași valoare ca și în luna anterioară, ceea ce a redus considerabil ecartul față de cea înregistrată la noi. Zona Euro a înregistrat o evoluție similară (2,4%, la fel ca în martie 2024, după evoluții contradictorii în statele membre).

În 15 state indicele anual al prețurilor a scăzut, în patru state a stagnat la diferite niveluri (Ungaria 3,6%, Franța 2,4%, Finlanda 0,6% și Lituania 0,4% ) iar în opt state a crescut. Cehia (+0,9 pp) a revenit la 3,1%, cea mai mare valoare din acest an, în timp ce Spania (3,4%), Germania, Suedia (ambele cu 2,4%) și Letonia (1,1%) a au avut avansuri marginale (0,1pp).

Cea mai spectaculoasă evoluție negativă a înregistrat-o Belgia, care a ajuns, prin creșteri succesive pe parcursul ultimelor cinci luni, de la -0,8% în noiembrie 2023 până la +4,9% în aprilie 2024.

De reținut, pe parcursul ultimelor 12 luni, ajustările puternice din țările baltice (Letonia de la 15% la 1,1%, Lituania de la 13,3% la 0,4% și Estonia de la 13,2% la 3,1%).

În țările cu regim valutar similar cu al nostru, se remarcă scăderi similare față de aprilie 2023, cu Ungaria de la 24,4% la 3,6%, Cehia de la 14,3% la 3,1% și Polonia de la 14% la 3%, însă cu probleme de stabilizare la nivel scăzut. Toate aceste state se situau mult peste noi în urmă cu un an, când România se afla la doar 10,4%. Ceea ce se explică în bună parte, prin efect de bază, situația conjuncturală din prezent și indică o gestiune a creșterii prețurilor mai echilibrată la noi.

De reținut trendul pozitiv relativ pronunțat la noi în materie de reducere a inflației, în timp ce Cehia (de la 6,75% în decembrie 2023 la 5,25%, dar de la 2,2% inflație pe februarie și martie s-a ajuns la 3,1% în aprilie) și Polonia (care s-a ajustat de la 6,75% în octombrie 2023 la 5,75% în noiembrie 2023 și constant de atunci, dar inflația de la 2,7% în martie a ajuns la 3%) se confruntă cu o revenire a creșterii prețurilor, după ce au redus dobânda de politică monetară.

În contextul în care a redus inflația anuală de la 7,6% în urmă cu 12 luni și s-a stabilizat la 2,4%, Germania a dat semnalul general pentru media Eurozonei. Italia a frânat de la 8,6% în aprilie 2023 la doar 0,5% în decembrie 2023 și a rămas la un nivel redus (0,9%) iar Franța a coborât de la 6,9% spre aceeași medie de 2,4%.

Importanța acestor trei evoluții de început de an rezidă în faptul că cele mai mari state ale Uniunii sunt și principalele noastre partenere în comerțul exterior iar efectele manifestate acolo asupra creșterii prețurilor se transmit către economia României pe lanțurile de producție și prin schimburile comerciale.

 

Taguri: statistici economice  inflatia  Eurostat  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Analize economice



Deficitul contului curent, peste 24 miliarde euro după primele zece luni

Contul curent al balanței de plăți a înregistrat pe primele zece luni din 2024 un deficit de 24,21 miliarde euro, cu 31% mai mare față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit datelor publicate de BNR. Rezultatul echivalează cu -6,8% din PIB estimat, existând detalii

Deficit comercial record în octombrie 2024

Exporturile României au fost în octombrie 2024 de 8,45 miliarde euro (+0,5% față de aceeași lună a anului anterior), în timp ce importurile au urcat la valoarea de 12,17 miliarde euro (+8,6%), potrivit datelor publicate de INS. Astfel, detalii

Productivitatea în comerț, peste cea din industrie

Productivitatea muncii în comerț s-a situat peste productivitatea muncii în industrie anul trecut, potrivit datelor publicate de INS. Raportarea valorii adăugate brute obținute pe tipuri principale de activități la numărul de salariați arată un nivel de 104,9% pentru detalii

-6,2% din PIB, deficit bugetar după zece luni

Deficitul bugetului general consolidat după primele zece luni ale anului a fost de 109,4 miliarde de lei (-6,19% din PIB-ul estimat la 1.768,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul. Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab decât în aceeași detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • împrumut

    Vreau să apreciez pe Karin Sabine un împrumut de 9000€ pentru mine. Dacă aveți nevoie de un ... detalii

  • Buna ziua! Am nevoie de ajutor!

    Buna ziua! Am trimis activare cont si imi scrie ca au expediat QR Cod pe posta dar nu mia venit ... detalii

  • Înșelătorie

    Mare atenție la firma vex group, te pune să investești 250 € în Forex, câștigi ceva și ... detalii

  • interdictie conturi ING

    Buna ziua, o situatie ca cele de mai sus am patit si eu, cu diferenta ca Revolut a deblocat contul ... detalii