ECONOMIE | Stiri economice

Inflația anuală - scădere semnificativă, până la 6,72%

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Dan Palangean
2023-12-15 10:55

Inflația anuală a scăzut în noiembrie 2023 până la doar 6,72% față de 8,09% în luna anterioară, potrivit datelor publicate de INS.

Cea mai importantă influență favorabilă a venit din partea scăderii prețurilor la combustibili. Alimentele (-0,16%) și mărfurile nealimentare (-0,07%) s-au ieftinit marginal, în timp tarifele serviciilor s-au majorat cu 0,39% .

Deși prețurile au înregistrat per total o evoluție de -0,01% comparativ cu octombrie 2023, ar fi de reținut că indicele de referință CORE 2 ajustat a fost de 0,34%, la jumătate față de luna precedentă, când atinsese cel mai ridicat nivel din ultimele patru luni.

Inflaţia MEDIE anuală a scăzut la 11,2% pe metodologia națională (de la 12% anterior) iar creșterea prețurilor de la începutul anului a fost de 6,33%. Indicele armonizat IAPC, calculat după metodologia europeană, a fost de -0,10% în varianta lunară și a marcat o scădere până la 6,9% (peste indicele IPC), media ultimelor 12 luni față de cele 12 precedente fiind de 10,3% (în acest caz, sub cea stabilită pe baza metodologiei autohtone) .

Prețurile produselor alimentare au înregistrat scăderi la o bună parte dintre produse, cu -13,59% la margarină, -5,43% la mălai, -3,94% la citrice -3,58% la ulei comestibil, -3,04% la grupa „alte legume și conserve de legume”, -0,94% la zahăr, -0,58% la carnea de pasăre, -0,34% la pâine și produse de panificație și -0,16% la cartofi.

Creșteri mai semnificative au avut loc la fructe proaspete (+3,20%), ouă (+0,85%), fasole boabe (+0,79%), carne de bovine (+0,78%), lapte de vacă (+0,76%), preparate din carne (+0,55%) și carne de porcine (+0,52%).

La mărfuri nealimentare, indicele a trecut în domeniul negativ (-0,07%), cu influențe favorabile importante din ieftinirea combustibililor (-1,85%) și a energiei termice (-8,44%). În schimb, s-au consemnat avansuri notabile la detergenți (+1,52%), îmbrăcăminte (+1,11%), articole de igienă și cosmetice (+0,95%) și încălțăminte (+0,83%). Au scăzut ușor prețurile la frigidere și congelatoare (-0,46%).

Pe segmentul de servicii, indicele a fost pozitiv (+0,39%), cu cele mai importante efecte venind majorările de la telefon (+0,58%), igienă și cosmetică (+1,20%) și îngrijire medicală (+0,59%). Transportul aerian s-a ieftinit cu -7,82% (dar a rămas la +29,56% față de noiembrie 2022) iar apa, canalul și salubritatea cu -0,78% (+20,45% indice anual).

Atenție, indicatorului CORE 2 ajustat, aflat sub influența politicii monetare a scăzut considerabil, până la jumătate față de luna anterioară, dar tensiunile inflaționiste persistă și măsura de menținere a dobânzii de politică monetară la nivelul de 7% are acoperire în evoluțiile din mediul economic.

Situația rămâne complicată, pe fondul menținerii unui ritm ridicat al majorărilor salariale, de 17,8% (deși productivitatea muncii în industrie a ajuns la -5,7%, media pe primele nouă luni ale anului curent, și -5,1% pe luna septembrie). Creșterea salariului minim pe economie de la 1 octombrie a mărit brusc cu trei procente avansul puterii de cumpărare, până la +8,4%.

Prețurile industriale, aflate în domeniul negativ cu -2,22% pe ultimele 12 luni (dar în revenire cu +0,37% în octombrie față de luna anterioară) nu și-au terminat transmiterea spre coșul de consum și vor mai presa în lunile următoare. Probabil, indicele anual de inflație se va majora în decembrie 2023 și ianuarie 2024, dată fiind valorile relativ reduse din urmă cu 12 luni.

După ce valoarea estimată oficial de BNR pentru IPC pe T4 2023 a fost atinsă înainte de termen, se conturează o încadrare lejeră în valoarea estimată pentru finalul anului (+7,5%). Din păcate, măsurile fiscal-bugetare adoptate au determinat ajustarea în sus a proiecției anterioare pentru întreg anul 2024, cu valori crescute între 0,8 pp și 1 punct procentual pe primele trei trimestre și 0,4 pp pentru finalul de an.

Reamintim că valoarea medie anuală a inflației ar urma să fie, potrivit CNSP, de 10,4% pe anul curent și 6% în 2024 anul viitor. Acești indicatori ar fi trebuit să fundamenteze măsurile sociale de păstrare a puterii de cumpărare, crescută în prezent cu 8,4% la salarii și 5,9% la pensii, deși PIB-ul ar urma să avanseze cu doar 2%.

Taguri: statistici economice  Banca Nationala a Romaniei (BNR)  statistici BNR  inflatia  

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stiri economice



-5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024

Deficitul bugetului general consolidat după primele nouă luni ale anului a fost de 96,2 miliarde de lei (-5,44% din PIB-ul estimat la 1.768,8 miliarde lei), potrivit datelor operative publicate de Ministerul Finanțelor. Este un rezultat mult mai slab detalii

Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească

Indicele preţurilor producţiei industriale (IPPI) a scăzut cu 1,13% în august 2024 față de luna anterioară, potrivit datelor comunicate de INS. Cu toate acestea, indicele anual a crescut marginal (de la 2,62% până la 2,67%), ceea ce a detalii

România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole

România s-a situat în T2 2024 pe locul patru între statele membre UE în ce privește scăderea prețurilor din agricultură, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu o valoare de circa -9%, țara noastră apare imediat după podiumul detalii

Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024

Potrivit INS, producția industrială a avansat cu 3% în iulie 2024 față de luna anterioară pe seria brută, dar a scăzut cu 3,4% în varianta ajustată în funcție de perioada din an și dispunerea zilelor lucrătoare. Totodată, detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii