BANCI | Cariera

BERD trimite un bancher roman, Ionut Patrahau, sa se bata cu un milionar rus pentru controlul unei banci din Moldova la care actionar este si Alpha Bank

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-10-26 00:18

In scandalul bancilor din Moldova, soldat cu lichidarea a trei banci (Banca de Economii, Banca Sociala si Unibank) jefuite cu 1 miliard de dolari, a intrat la finalul anului trecut si Victoriabank, a treia mare banca din aceasta tara, la care BERD detine 15% din actiuni inca din 1995, iar un alt pachet important, de 12,5% din capitalul bancii, este, surprinzator, in proprietatea Alpha Bank Romania.

Un pachet de control, de aproape 40% din capitalul Victoriabank, a fost preluat la finalul anului trecut de un milionar rus, Serghei Lobanov, patronul firmei de asigurari Arsenal, prin intermediul unui off-shore din Cipru, denumit Insidown LTD, reprezentat de, surpriza, un alt roman, de origine germana si nascut in Liban, pe nume Peter Paul Fischer, patronul unui cabinet dentar, Dr. Fischer Laborator Dentar SRL, cu sediul in Bucuresti.

Palpitant, nu?

Problemele Victoriabank au inceput inca din iunie 2006, cand controlul acesteia a fost preluat de actionari “netransparenti, inacceptabili pentru BERD si alti actionari importanti”, dupa cum rezulta dintr-un comunicat al BERD.

BERD face referire la faptul ca in 2006, conducerea Victoriabank a fost preluata de un controversat oligarh si politician moldovean, Vladimir Plahotniuc, care are si cetatenie romana, dar cu alt nume, Vlad Ulinici, fost deputat din partea Partidului Democrat intre anii 2010-2015.

In 15 octombrie, cand a fost arestat Vlad Filat, fostul premier moldovean, Plahotniuc a anuntat ca se autosuspenda din functia de prim-vicepresedinte al Partidului Democrat (PDM) pana la clarificarea anchetei in cazul Bancii de Economii, devalizata si intrata in lichidare in acest an.

Plahotniuc a condus Victoriabank pana in ianuarie 2011, cand se pare ca si-a transferat actiunile altor oligarhi controversati, printre care Veaceslav Platon.

In toamna anului trecut, aproape 40% din actiunile bancii au fost preluate de milonarul rus Lobanov, iar in acelasi timp a aparut un conflict intre conducerea executiva a bancii si Consiliul de Administratie, soldat cu suspendarea activitatii acestuia de catre un tribunal, decizie contestata de analisti, dar si de catre BERD.

In aceste conditii, BERD a decis sa ia o pozitie oficiala si sa-si impuna revenirea in conducerea bancii, dupa ce a preferat sa stea deoparte timp de 9 ani, fara sa faca ceva pentru a pune capat actionariatului “netransparent si inacceptabil pentru BERD si alti actionari importanti”, dupa cum spune acum. Si in contextul in care trei banci moldovene au dat faliment dupa ce au fost devalizate, iar Victoriabank se pare ca urma si ea.

La inceputul acestui an, dupa ce rusii au preluat controlul Victoribank, BERD si-a anuntat intentia de a-si majora substantial detinerea in banca, pana la 50%, in vederea preluarii controlului acesteia.

Intentia a fost curmata insa de guvernul condus de Chiril Gaburici de la Chisinau, influentat se pare de reprezentantii Partidului Democrat condus de Plahotniuc, prin modificarea legislatiei, ceea ce i-a infuriat pe reprezentantii BERD. Prim-vicepreşedintelui BERD, Philip Bennett, a trimis o scrisoare oficialilor moldoveni, in care-i acuza de cinism si de actiuni opace, punand astfel in pericol rezolvarea crizei bancare din aceasta tara.

„Într-un alt context nu ar fi fost o situaţie atât de gravă, dar după evenimentele recente din sectorul bancar al Republicii Moldova, există un risc crescut de activităţi imorale şi ilegale la bancă sau cu concursul băncii”, avertiza Bennett. El a amenintat ca BERD şi-ar putea retrage capitalul de la Victoriabank, întrucât lipsa unei guvernanţe corporative la această bancă este un risc reputaţional prea mare.

BERD are acum 2 reprezentanti in conducerea Victoriabank, dar rusii au 3

Cu toate acestea, BERD a considerat ca trebuie sa lupte in continuare pentru Victoriabank, astfel ca in august, dupa ce guvernul Gaburici si-a depus mandatul in contextul scandalului bancar, impreuna cu Alpha Bank a convocat o AGA pentru numirea unui nou Consiliu de Administratie, pentru iesirea din impas.

BERD a propus doi reprezentanti in noua conducere a Victoriabank: un englez, Gavin N. Ryan – director al Wider Europe Capital Management, si romanul Ionut Patrahau (foto), fost direct general adjunct la Banca Transilvania, in prezent administrator la SC Brain Hospital Team SRL si membru al Consiliul de Administratie al Bancii Carpatica.

Patrahau are experienta si pe piata bancara din Moldova, el fiind anterior reprezentantul BERD in conducerea neexecutiva a Agroindbank.

Milionarul rus are trei reprezentanti in Consiliul de Administratie al Victoriabank: Aladinskaya Alisa, Vancikova Maria si Juravliov Stepan, toti angajati ai firmei de asigurari Arsenal din Moscova detinuta de acesta.

Un alt alt grup de actionari principali, format din Galina Proidisvert si Valentina Turcan, care detin 6,51% din actiuni, iar impreuna cu rudele au peste 24% din capitalul Victoriabank, vor fi reprezentati de Victor Turcan, fondator si actionar al bancii, cu 10,45% din actiuni, si Igor Spoiala.

Familia Turcan este, fireste, aliata cu BERD in lupa pentru salvarea bancii din interesele obscure, astfel ca impreuna detin majoritatea, cu 4 persoane in Consiliul de Administratie, fata de cei 3 rusi.

Va reusi Patrahau, in aceste conditii, impreuna cu moldovenii si cu englezul, sa convinga noul guvern din Moldova sa schimbe din nou legislatia pentru ca BERD sa-si majoreze participatia la Victoriabank si sa preia controlul acesteia?

Victoriabank a facut profit de 10,7 milioane euro in 2014

Victoriabank avea active de 12,2 miliarde lei moldovenesti (561 milioane euro) in 2014, in crestere de la 11,6 miliarde lei in anul precedent, dintre care creditele nete reprezentau 5,6 miliarde lei.

Depozitele atrase de la clienti erau de 9,7 miliarde lei.

Banca avea capitaluri proprii de 1,9 miliarde lei (87,5 milioane euro).

Victoriabank a raportat un profit de 232 milioane lei moldovenesti (10,7 milioane euro) in 2014, usor mai scazut decat in anul precedent, de 258 milioane lei.

Rezultatele financiare din 2014 au fost auditate de KPMG Moldova, care nu mentioneaza aspecte problematice ale acestora.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Cariera



ING Bank are un nou director de resurse umane: Maria Zoicas

Maria Zoicaș se va alătura ING Bank România în calitate de Director al departamentului Resurse Umane începând cu luna noiembrie 2024, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Maria are peste 16 ani de experiență în resurse umane, comunicare și detalii

Alessio Cioni este noul director general al Intesa Sanpaolo Bank Romania

Intesa Sanpaolo Bank, subsidiara din România a Grupului Intesa Sanpaolo, unul dintre cele mai solide grupuri bancare din Europa, anunță numirea lui Alessio Cioni în funcția de Director General și Chief Executive Officer, al cărui mandat oficial a început pe 08.10.2024, detalii

Catalin Caragea preia functia de director de risc la Banca Transilvania

Cătălin Caragea a primit aprobarea BNR pentru funcția de Director General Adjunct, Chief Risk Officer la Banca Transilvania, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: Cătălin Caragea a venit în Grupul Banca Transilvania cu peste 20 de ani de experiență în detalii

Luminița Runcan este noul director general al OTP Bank România

Luminița Runcan a primit aprobarea BNR pentru funcția de Director General OTP Bank România și este mandatată de Banca Transilvania să coordoneze integrarea OTP România în Grupul BT, anunta banca intr-un comunicat, in care adauga: În vasta sa experiență detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • Nu vor să aplice Legea 243/2024

    Buna ziua, VĂ ROG MULT SĂ MĂ AJUTAȚI. Am încercat o soluție cu cu cei de la CSALB, cerere ... detalii

  • !

    Era interesant de aflat cat a dat Casa regala din exedentul Casei in toate cele 7 razboaie in care ... detalii

  • plati online

    ING respinge in mod constant platile facute online cu cardurile ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii