BANCI | Interviu

Aplicarea Legii darii in plata ar putea conduce la blocarea programului Prima Casa, avertizeaza sindicatul Fondului de garantare (FNGCIMM)

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2015-11-30 14:19

Sindicatul angajatilor din cadrul FNGCIMM, fondul care garanteaza creditele tip Prima Casa, spune ca acest program ar putea fi blocat in cazul aplicarii legii privind darea in plata, intrucat bancile nu vor mai fi interesate sa acorde astfel de credite daca nu vor mai putea primi jumatate din valoarea creditului in cazul executarii silite, asa cum prevede noua lege adoptata recent de Parlament.

Pe de alta parte, sindicatul o acuza pe sefa fondului, Silvia Ciornei, de faptul ca nu s-a implicat in sustinerea programului Prima Casa ci si-a urmarit propriile interese, de a-si prelungi mandatul la conducerea institutiei si de a infiinta noi posturi de directori pentru apropiatii ei.

Sindicatul este de mai mult timp in conflict cu sefa FNGCIMM, careia i se cere demisia din functie, fiind acuzata de incompetenta.

Aplicarea Legii dării în plată ar putea conduce la blocarea programului Prima Casă (comunicat de presa):

Sindicatul Garantare, legal constituit reprezentând 70% din angajaţii Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici Şi Mijlocii (FNGCIMM), instituţie financiară nebancară care actionează ca mandatar al statului român în derularea Programului Prima Casă, doreşte să atragă atenţia opiniei publice asupra posibilităţii reale ca Legea privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite aprobată în data de 25 noiembrie de către Parlamentul României să conducă la blocarea Programului Prima Casă.

Astfel, articolul 6 al respectivei legi prevede că de la data comunicării notificării de dare în plată se stinge dreptul creditorilor de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor reali şi personali, ceea ce se poate interpreta că în aceste cazuri creditorul nu va putea să execute nici garanţia acordata de stat, prin mandatarul său FNGCIMM pentru creditele Prima Casă.

În asemenea condiţii, este doar o chestiune de timp până când băncile participante în program vor realiza că nu mai au nevoie de garanţia statului în actualele condiţii legislative în care nu pot încasa banii de la stat în cazul unui client care nu mai poate sau nu mai doreşte să-şi platească ratele aferente creditului.

Aprobarea acestei legi a generat dezbateri intense in spatiul public, cu precădere în mediul bancar. Conform unei opinii venite chiar din partea unui specialist care a contribuit la elaborarea legii, domnul avocat Gheorghe Piperea, legea dării în plată ar “ajuta” statul român, care nu ar mai fi nevoit să plătească garanţiile acordate în cadrul Programului Prima Casă.

Prin prisma interesului general, dar şi a experienţei acumulate în gestionarea Programului Prima Casă de către salariaţii pe care îi reprezintă, conştient fiind că implicatiile aplicarii legislatiei privind darea în plată asupra derulării Programului Prima Casă reprezintă un subiect care intereseaza nu doar decidenţii, ci orice persoană preocupată de drepturile sale, Sindicatul Garantare, în calitate de structură asociativă cu rol fundamental în apărarea drepturilor salariaţilor care îşi desfăşoară activitatea în cadrul FNGCIMM, care vor fi la randul lor afectati, doreste să lanseze în spatiul public un semnal de alarmă cu privire la modul în care noua lege, dacă va fi aplicată, va afecta cu siguranţă planurile viitoare ale mii sau zeci de mii de români.

După ce această lege va fi aplicată, este posibil ca Programul Prima Casă să devină doar o pagină de istorie a creditării în ţara noastră. Condiţiile de acces al consumatorilor la creditele destinate achizitionarii de locuinte vor fi mult mai dificile, atât în ceea ce priveşte înăsprirea cerinţelor de suplimentare a garanţiilor si de diminuare a valorii creditelor, cât mai ales în privinţa avansului solicitat, care nu numai că nu va mai fi de 5% aşa cum este în prezent în cadrul Programului Prima Casă, dar va fi cu certitudine mai mare şi în raport cu nivelul de cca.20% regăsit în prezent în ofertele standard ale băncilor privind creditele ipotecare.

Apelăm la acest mijloc de acţiune întrucat am constatat că printre priorităţile doamnei Silvia Ciornei - Directorul General al instituţiei noastre, nu se află şi implicarea FNGCIMM in dezbaterile publice cu factorii decidenti si cu iniţiatorii legii dării în plată pe tema implicaţiilor acestei legi.

Priorităţile doamnei Silvia Ciornei au fost reprezentate în această perioadă de eforturile domniei sale de prelungire a mandatului la conducerea instituţiei noastre precum si de înfiinţare a unor noi posturi de directori executivi pentru apropiaţii domniei sale, actionând ca un manager precaut cu intersele personale dar nu şi cu cele ale instituţiei pe care o reprezintă.

Sindicatul Garantare nu doreşte să polemizeze cu susţinătorii sau cu oponenţii legii dării în plată, ci doar să atragă atenţia opiniei publice asupra situaţiei create şi să îşi exprime speranţa că la conducerea FNGCIMM va veni un manager competent, capabil să facă faţă oricăror provocări şi care va urmări interesul instituţiei noastre, al statului roman şi nu în ultimul rând al salariaţilor pe care îi reprezentă.

Biroul Executiv al Sindicatului Garantare

Comentarii

CATRE BNR
SOLUTIE DE IMPACARE BANCI CLIENTI
Va redau mai jos o solutie amiabila de luat in calcul de BNR si banci pentru rezolvarea crizei. Am luat credit in CHF in iunie 2007 suma de 65.500 CHF. Rata lunara media ar fi undeva de 340 CHF * 101 rate achitate = 34.340 CHF suma achitata bancii. Ok, aceasta suma banca sa o scada din principal, sa renunte la dobanzile incasate pana in prezent. Adica din principal 65.500 CHF scadeti suma de 34.340 CHF = 31.160 CHF. Aceasta suma pentru a putea banca se se inchida contabil o convetiti in lei la cursul actual de 4,12 lei un CHF. Adica suma de 128.379,20 lei. La aceasta suma aplicati dobanda practicata in prezent de 5,5% ca la prima casa. In aceasta situatie bancii i se va rambursa toata suma pe care a dat-o clientului, iar pe perioada ramasa va incasa si un profit de 5,5%. Asadar tooata lumea va fi fericita, iar banca nu se mai poate plange de pierderea prin neicasarea CHF-ului din finantari. Formula este foarte simpla, singura problema este doar daca si bancile ar fi de accord sa ramburseze dobanzile si comisioanele incasate cu principal. Aici BNR ar trebui sa intervina si chiar sa sfatuiasca bancile pentru o astfel de solutie si cat mai rapid, altfel se duce dracului tot sistemul bancar si inevitabil si Romania .....



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Interviu



Viva Credit a redus dobanda la credite de la 1,2% la 1% pe zi

Viva Credit a redus dobanda la creditele mai mici de 5.000 de lei de la 1,2% pe zi la 1% pe zi, pentru a se conforma Legii 243/2024 privind plafonarea dobanzilor la creditele IFN-urilor, spune directorul general al Viva Credit, Ionut Stan, in raspunsurile la intrebarile detalii

Creditul e bun daca te ajuta sa-ti cresti veniturile si sa-ti scazi cheltuielile

Provocările fiscale și economice ale anului 2025 trebuie să-i găsească pregătiți pe consumatori, iar administrarea finanțelor personale devine un imperativ pentru cei care vor să își păstreze confortul din prezent sau să își țină sub control problemele financiare, se detalii

Revolut, acuzata de clienti ca permite fraude online. Banca le raspunde ca sunt fraude autorizate si ca vina este a Meta

Mai multi cititori ni s-au plans ca au fost victimele unor inselatorii online prin tranferuri din contul Revolut, fara ca banca sa poata depista fraudele. Revolut a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru fraudele online ( detalii

Cum ne pregatim de cresterea taxelor de anul viitor: economisim, reducem gradul de indatorare, tinem legatura cu banca

Anul viitor am putea asista la creșterea unor taxe și la impozite mai mari pentru proprietăți, avertizează invitații podcastului găzduit de Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB), conform unui comunicat de presa, in care se detalii

 



 

Ultimele Comentarii

  • LOAN OFFER

    Buna ziua Aceasta pentru a informa publicul larg că oferim împrumuturi celor care au nevoie de ... detalii

  • !

    Greu cu limba romana! Ce legatura are cuvantul "ecosistem" din limba romana cu sistemul de plati ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 2 bancnote vechi:1-1000000lei;2-5000000lei Anul ... detalii

  • Bancnote vechi

    Numar de ... detalii

  • Bancnote vechi

    Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii