ASIGURARI | Stirea Zilei

Allianz-Tiriac a lansat Casco Acces, o asigurare de avarii si furt auto

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2011-02-15 18:53

Allianz-Ţiriac a lansat în luna februarie Casco Acces, poliţă de asigurare de avarii şi furt auto cu preţuri accesibile, care se adresează posesorilor de autovehicule rulate cu o vechime cuprinsă între 4 şi 8 ani. Noul produs este special creat pentru protecţia modelelor populare de autovehicule marca Dacia, Renault, Skoda, Ford, Opel şi Volkswagen, a căror valoare individuală de piaţă nu depăşeşte 50.000 de lei.

“Structura parcului auto din România se modifică în permanenţă, iar noi ne adaptăm oferta astfel încât să răspundem cererii pieţei şi a clienţilor”, declară Aurel Badea, directorul Diviziei Asigurări Generale în cadrul Allianz-Ţiriac. “Lansarea acestui produs evidenţiază angajamentul Allianz-Ţiriac de a oferi clienţilor noştri produse relevante, ce se pliază pe nevoile actúale, în contextul realităţilor economice curente”, explică Badea.

Cu tarife ce pleacă de la o valoare a ratei trimestriale de 130 de lei, primele Casco Acces sunt, în medie, cu 20-30% mai reduse decât preţurile practicate în mod uzual pe piaţa produselor de asigurare împotriva riscurilor de avarii şi furt auto destinate persoanelor fizice. Tarifele sunt individualizate, riguros corelate cu profilul de risc determinat în principal de marca autovehiculului, respectiv de vârsta şoferului.

Casco Acces este disponibil în două variante – Standard şi Extra. În prima versiune, riscurile preluate în asigurare sunt, practic, aceleaşi cu cele acoperite de Allianz-Ţiriac în mod tradiţional prin poliţe auto de avarii şi furt: începând cu ciocniri, coliziuni, loviri, zgârieri etc., continuând cu riscuri produse de fenomene naturale (inundaţie, furtună, riscuri catastrofice ş.a.), incendiu, explozie şi, bineînţeles, furt. Adăugând nu mai mult de 20 de lei la rata de primă trimestrială, clienţii beneficiază de pachetul Extra, care adaugă riscurilor Standard acoperirea daunelor rezultate ca urmare a actelor de vandalism şi acordarea de asistenţă rutieră – de la tractarea vehiculului avariat, la transportul, cazarea şoferului şi pasagerilor şi până la înlocuirea temporară a maşinii. Allianz-Ţiriac oferă aceste din urmă servicii în colaborare cu Mondial Assistance, liderul mondial în domeniul serviciilor de asistenţă.

Acoperirile alese de client sunt valabile pe întreg teritoriul României şi, în plus, în mod gratuit şi fără vreo altă condiţionare este oferită extinderea teritorială a protecţiei în afara graniţelor ţării. Clientul care achiziţionează o poliţă Casco Acces are opţiunea de a decide să încheie poliţa de asigurare fără franşiză, sau cu o franşiză fixă de 200 lei. Această din urmă alegere merită să fie luată în considerare fie şi numai dacă ne gândim la faptul că, în multe situaţii, reducerea de primă acordată în cazul acceptării franşizei este mai mare decât valoarea franşizei.
În cazul unei daune, clienţii care au achiziţionat noul produs Casco Acces vor primi indemnizaţii în limita sumei asigurate prevăzute în poliţă în cazul furtului autovehiculului sau al unor avarii produse din vina unor terţe persoane asigurate RCA. Dacă este vorba de avarii produse din vina asiguratului, ori a unor terţe persoane care nu deţin o asigurare RCA sau necunoscute, clientul va fi despăgubit în limita a 5.000 lei/ eveniment, indiferent de numărul unor astfel de incidente întâmplate pe parcursul unui an de asigurare. Marea majoritate (mai mult de 85%) a daunelor parţiale de avarii şi furt despăgubite de Allianz-Ţiriac în ultimii ani au fost sub acest plafon, dacă ne referim la segmentul de clienţi cărora se adresează Casco Acces.

“Prin raportul calitate-preţ pe care îl oferă, Casco Acces este, cu siguranţă, unul dintre cele mai competitive produse de asigurare de avarii şi furt auto din România, la momentul actual. Am reuşit să identificăm soluţiile prin care reducem preţul pachetului de protecţie împotriva riscurilor de avarii şi furt auto, însă acest lucru nu va afecta sub nicio formă calitatea serviciilor post-vânzare pe care le oferim în mod tradiţional clienţilor noştri. Allianz-Tiriac este recunoscută ca având produse şi servicii de top, iar prin intermediul Casco Acces acestea vor deveni mult mai accesibile unui segment important de şoferi din România”, a concluzionat Aurel Badea.

Noul produs se înscrie pe direcţia accesibilizării şi flexibilizării ofertei Allianz-Ţiriac, ce vizează crearea de produse şi servicii potrivite nevoilor fiecărui client, la preţuri cât mai competitive.

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Stirea Zilei



Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi la refinantarea creditelor ipotecare sunt, in ordine, CEC Bank, BRD, Libra Bank, ING Bank si Banca Transilvania (BT), conform topului realizat de Bancherul.ro pe baza informatiilor publicate de banci. Clasamentul a fost intocmit detalii

Bancile cu cele mai mici dobanzi la creditele ipotecare

Bancile cu cele mai mici dobanzi fixe in primii 3,5 sau 10 ani la creditele ipotecare sunt Banca Transilvania (BT), BCR si CEC Bank, conform calculatoarelor de credit de pe site-urile bancilor. Topul a fost realizat pe baza unui imprumut in valoare de 250.000 de detalii

Cum raspunde BRD la intrebarile privind fraudele online

Fraudele online au devenit o problema pentru banci, astfel ca am trimis la BRD urmatoarele intrebari, in urma reclamatiilor primite de la cititorii care au fost victimele inselaciunilor prin intermediul unor false platforme de investitii: - Care este procedura detalii

Ocean Credit incalca legea privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit

Ocean Credit nu respecta legea contractelor de credit, OUG 50/2010, privind informarea clientilor inainte de acordarea unui credit, astfel incat acestia sa fie constienti de costul unui imprumut si sa-l poata compara cu ofertele altor IFN-uri sau banci. Concret, detalii

 



 

Ultimele Comentarii