BANCI | Revista presei

UniCredit va concedia 8.500 de angajati, dintre care 5.700 in Italia

Trimite stirea unui prieten
Nume *
E-mail *
E-mail prieten *
Mesaj
Cod validare * Turing Number
Tastati codul din imagine (doar cifre)
195.154.184.126

Autor: Bancherul.ro
2014-03-12 09:57

Cea mai mare bancă italiană, UniCredit SpA, va concedia, până în 2018, aproximativ 6% din forţa sa de muncă, măsura făcând parte din planul său strategic, după ce, în 2013, a înregistrat pierderi record de 14 miliarde de euro (19 miliarde de dolari), transmit AP şi BBC.

În 2012, UniCredit a înregistrat un profit net de 865 de milioane de euro.

Banca va renunţa la 8.500 de angajaţi, din care 5.700 în Italia, ceea ce va duce la economii de 700 de milioane de euro până în 2018. Planul strategic prevede obţinerea unui profit net de două miliarde de euro anul acesta şi triplarea câştigurilor până la 6,6 miliarde de euro în 2018. De asemenea, vor fi efectuate investiţii de 4,5 miliarde de euro pentru majorarea veniturilor.

Directorul general al UniCredit, Federico Ghizzoni, a apreciat că 2013 'a reprezentat un punct de cotitură', iar banca va majora creditarea 'şi va sprijini economia în Italia şi în Europa'.

În 2013, banca italiană a pus deoparte 13,7 miliarde de euro pentru a acoperi pierderile din credite neperformante.

Chiar dacă UniCredit a raportat marţi pierderi record de 14 miliarde de euro, acţiunile băncii au urcat la bursa de la Milano cu aproape 6%, după ce aceasta a anunţat că nu va avea nevoie de o majorare a capitalului şi va trece cu bine procesul de verificare a calităţii activelor demarat de BCE.

Printre instituţiile din zona euro ce vor fi supuse verificării calităţii activelor se află şi băncile cu subsidiare în România: Raiffeisen Zentralbank Oesterreich AG şi Erste Group Bank AG (Austria), Bank of Cyprus (Cipru), Groupe Credit Agricole, BNP Paribas şi Societe Generale (Franţa), National Bank of Greece, Eurobank Ergasias, Piraeus Bank, Alpha Bank AE (Grecia), UniCredit SpA şi Intesa Sanpaolo SpA (Italia), ING Groep NV (Olanda), Banco Comercial Portugues (Portugalia).

Indicele de adecvare a capitalului Tier 1 al UniCredit a urcat la 10,4% la sfârşitul lui 2013.

În România, UniCredit Ţiriac Bank a obţinut anul trecut un profit net consolidat de 87,7 milioane lei (19,8 milioane euro), menţinând astfel un nivel al profitabilităţii peste media sistemului bancar.

UniCredit Ţiriac Bank este parte a grupului UniCredit, bancă europeană de top cu prezenţa cea mai extinsă din Europa Centrală şi de Est. În România, UniCredit Ţiriac Bank este una dintre principalele instituţii financiare, oferind servicii şi produse pentru aproximativ 600.000 de clienţi activi, prin intermediul a 188 sucursale.

Grupul UniCredit este prezent pe piaţa din România şi prin intermediul partenerilor: UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, Pioneer Asset Management, UniCredit Consumer Financing (UCFin) si UniCredit Business Integrated Solutions (UBIS).

Comentarii



Adauga un comentariu
Nume *:

E-mail *:
(nu se afiseaza pe site)
Subiect:
*
Comentariu:

Turing Number

Tastati codul din imagine (doar cifre)  



Adauga un comentariu folosind contul de Facebook

Alte stiri din categoria: Revista presei



Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci

Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii

NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard

Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii

BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT

Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii

In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese

Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii

 



 

Ultimele Comentarii