Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
Autor: Bancherul.ro
2019-01-30 13:58
Bogdan Chiritoiu, presedintele Consiliului Concurentei, a anuntat luni declansarea unei analize a pietei dobanzilor de pe piata interbancara (ROBOR), dupa ce in seara precedenta Darius Valcov, consilierul economic al premierului Dancila a acuzat institutia de concurenta ca taraganeaza investigarea dobanzilor ROBOR, care in opinia lui sunt stabilite printr-o intelegere intre banci, pentru ca acestea sa obtina profituri mai mari.
Acuzatiile oficialilor Guvernului privind manipularea ROBOR au inceput inca de anul trecut, inaintea adoptarii OUG 114/2018, asa incat Consiliul Concurentei a avut timp sa initieze o investigatie pe aceasta tema din proprie initiativa, daca ar fi dorit.
Reactionand chiar a doua zi dupa acuzatiile si sugestia lui Valcov, suspiciunea de subordonare politica a Consiliului Concurentei este indreptatita.
"Avem o analiză pe zona de ROBOR. Ne uităm la ROBOR, nu şi la curs, pentru că au fost dezbateri în spaţiul public şi suntem foarte interesaţi să vedem efectele Ordonanţei 114 (OUG 114/2018)", a spus Chiriţoiu, citat intr-o stire Agerpres, in care se mai adauga:
Întrebat dacă urmează să fie declanşată o investigaţie aprofundată pe această temă, el a răspuns: "Ca politică a instituţiei, nu vă spunem niciodată ce urmează să declanşăm".
În legătură cu afirmaţiile senatorului ALDE Daniel Zamfir, potrivit căruia Consiliul Concurenţei nu a sancţionat, în 2008, mai multe bănci suspectate că s-ar fi înţeles pentru a manipula nivelul ROBOR, Chiriţoiu a afirmat că investigaţia de la acel moment nu a identificat dovezi în acest sens.
"Recunosc că este o surpriză pentru mine să fac acum, în 2019, o declaraţie despre evenimente din 2008, dar avem de-a face cu o ciocnire între mari actori, între titani, şi atunci mai apar şi ricoşeuri, pagube colaterale, se mai rătăceşte câte un glonţ şi ajungem noi să vorbim de aceste subiecte de acum 11 ani. Procedural, lucrurile au fost în regulă. Investigaţia a fost finalizată, decizia s-a luat conform procedurilor legale, iar ordinul de închidere a investigaţiei există şi se află de ani de zile postat pe site-ul instituţiei. Mă surprinde că se pot lansa atât de uşor acuzaţii fără să faci o minimă verificare, fără să contactezi instituţia sau să verifici site-ul. Ar fi fost foarte simplu ca aceste afirmaţii false să nu fie făcute publice", a susţinut Chiriţoiu.
În plus, potrivit acestuia, la acel moment, Comisia Europeană, care investiga astfel de practici la nivel comunitar, a aplicat amenzi în Marea Britanie şi ar fi făcut acest lucru şi pentru băncile din România, dacă ar fi existat dovezi că acestea au încălcat legea.
"Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în 2008, atunci a fost apogeul crizei, s-a prăbuşit o mare bancă americană, a fost panică în toată lumea şi la noi a crescut foarte mult ROBOR-ul. S-a pus problema de ce. Din cauza acestei crize financiare globale sau din cauza unui comportament de înţelegere între bănci într-un anumit moment, într-o lună? Asta ne-a cerut BNR, se pare, la vremea respectivă să analizăm. Spun ´se pare´, pentru că cel care a declanşat investigaţia, predecesorul meu, nu mai este în viaţă. Raportul nostru nu a găsit dovezi că ar fi existat o înţelegere în acel moment", a relatat preşedintele Concurenţei.
Din raţiuni procedurale, acest raport a fost discutat şi cu Comisia Europeană, a adăugat el.
"Comisia a identificat un cartel în Anglia şi a sancţionat băncile de la Londra pentru ceva similar, trucarea indicelui de piaţă monetară de la Londra, pe baza unui autodenunţ, o cerere de clemenţă, făcut de Royal Bank of Scotland. Această bancă a fost investigată şi de noi, era parte dintre cele zece bănci care făceau asamblarea ROBOR-ului la momentul 2008. Comisia Europeană a avut la dispoziţie investigaţia noastră, a avut la dispoziţie autodenunţul Royal Bank of Scotland şi a decis că sancţionează numai la Londra. Dacă ar fi existat dovezi că există comportamente similare la Bucureşti, atunci Comisia Europeană ar fi preluat cazul nostru şi ar fi aplicat o sancţiune care ar fi acoperit şi România. Dar nu am găsit noi şi nu au găsit nici dânşii genul acesta de dovezi şi atunci amenda lor a fost pentru Londra", a explicat Chiriţoiu.
Acest lucru nu înseamnă însă că băncile nu au făcut ceva rău în alte perioade, a atras el atenţia.
"Ne uităm la piaţa bancară şi am avut multe acţiuni de atunci. Avem o investigaţie începută în urmă cu un an, care este în lucru în momentul de faţă şi pe care o terminăm în acest an. Investigaţia se va termina atunci când vom avea dovezi dacă au încălcat sau nu legea. Au avut loc inspecţii la 25 de bănci, a fost cea mai mare inspecţie făcută de Consiliu vreodată, s-au colectat date şi în câteva luni vom avea confirmarea dacă băncile au încălcat sau nu Legea concurenţei, dar pentru fapte recente, de acum doi ani, nu din 2008", a continuat oficialul Concurenţei.
Totodată, Chiriţoiu a amintit şi de o directivă europeană care ar fi trebuit transpusă în legislaţia românească încă de acum trei ani şi care ar fi permis reducerea comisioanelor bancare.
"De trei ani avem o directivă care facilitează intrarea pe piaţă a unor noi actori, companii bazate pe tehnologie, care vor face concurenţă băncilor. În felul acesta, se vor reduce comisioanele plătite de consumatorii români. Ar fi trebuit transpusă cel mai târziu acum un an şi puteam să o facem de acum trei ani. Cu toate acestea, nu o avem transpusă nici acum. Eu mai degrabă m-aş concentra pe acest instrument care e clar, e probat, e la îndemână, în loc să-mi consum energia pe alte lucruri", a recomandat şeful Consiliului Concurenţei.
"Dacă subiectul este cum se stabileşte ROBOR, vom colabora cu comisia parlamentară, vom pune la dispoziţie, cât de repede se poate, date din raportul nostru - acest raport este o radiografie a ceea ce s-a întâmplat în câteva zile din octombrie 2008", a mai spus el.
În contextul nivelului ridicat al ROBOR, duminică seară, la Antena 3, consilierul premierului, Darius Vâlcov, a acuzat Consiliul Concurenţei de faptul că tărăgănează investigaţiile.
"Acest nivel al ROBOR, când există lichiditate, trebuie să coboare. (...) Soluţia există şi a fost introdusă în ultima OUG. Le-a scăpat marilor artişti. Există o obligaţie acolo. Faimosul Consiliu al Concurenţei să nu mai tărăgăneze! OUG spune aşa: în trei luni trebuie să dai primele indicii şi în şase rezultatul final. Şi ministrul Finanţelor este pregătit să ceară intervenţia Consiliului Concurenţei, să vedem dacă există vreo înţelegere. Domnul Zamfir a fost aici şi a arătat cum în 2008 au dat pe faţă această tendinţă. Acum vor fi obligaţi să prezinte în şase luni raportul final´, a spus Vâlcov, potrivit antena3.ro.
Întrebat dacă autoritatea de concurenţă poate interveni pentru a stabili cursul de schimb sau nivelul ROBOR, Chiriţoiu a răspuns: "România este o economie de piaţă, cursul şi ROBOR sunt stabilite de piaţă, iar piaţa are un reglementator care este BNR".
"Cu siguranţă, Consiliul Concurenţei nu stabileşte nici dobânda bancară, nici cursul de schimb", a adăugat el.
De asemenea, referitor la termenul de şase luni în care Consiliul ar trebui să finalizeze investigaţiile, conform actului normativ la care s-a referit Vâlcov, Chiriţoiu a precizat că unele anchete pot fi terminate în câteva luni, însă, în cazul investigaţiilor - care se pot finaliza cu amenzi - este nevoie de mai mult timp pentru a strânge probe concrete.
De regulă, la nivelul Comisiei Europene, o investigaţie durează 2 - 3 ani, a mai afirmat acesta.
"Duratele sunt mari, dar aşa este în toată Europa, pentru că aceasta este natura investigaţiilor. Ele sunt similare cu cele ale Parchetului, întrucât spui că X este vinovat şi trebuie să plătească o amendă, şi alta este să faci o analiză rapidă să spui că ceva nu merge bine şi hai să schimbăm regulile ca în viitor să meargă bine. Reglementatorii, cum sunt BNR sau ANCOM, pot spune că schimbă o regulă în piaţă ca lucrurile să meargă bine. Noi nu putem face asta, dar noi în primul rând trebuie să spunem dacă X sau Y a încălcat legea şi ajungem la procese. Ne vom strădui tot timpul să reducem duratele investigaţiilor, dar şi clasa politică trebuie să accepte că ai la dispoziţie instrumente diferite. Nu poţi să ceri fiecărui instrument să producă efecte la fel de rapide", a mai spus Chiriţoiu.
Comentarii
Adauga un comentariu
Adauga un comentariu folosind contul de Facebook
Alte stiri din categoria: Revista presei
Banca Feroviara a fost cumparata de Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care ofera servicii IT pentru banci
Olimpiu Balas, patronul New Business Dimensions, o firma care are ofera servicii IT pentru banci, a cumparat 63% din Banca Feroviara de la Valer Blidar, seful Astra Vagoane Calatori din Arad, conform informatiilor publicate in presa, care precizeaza ca tranzactia a fost aprobata de Banca detalii
NN Pensii a investit pagubos banii viitorilor pensionari romani intr-o firma falimentara din Germania - Wirecard
Fondul de pensii private NN Pensii, cel mai mare din Romania, a fost acuzat de Ziarul Financiar ca a investit intr-un mod pagubos banii viitorilor pensionari romani din Pilolul 2 de pensii intr-o firma germana, Wirecard, un procesator de plati prezent si in Romania, care a fost prins cu o frauda detalii
BNR dezvaluie ca 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un mecanism de spalare de bani proveniti din Rusia prin firme din Ghimpati - Giurgiu, caz in care a fost sesizat si DIICOT
Banca Nationala a Romaniei (BNR) dezvaluie ca nu mai putin de 17 banci sunt suspectate de a fi implicate intr-un amplu mecanism de spalare de bani negri proveniti din Rusia, prin intermediul unor firme din Ghimpati, judetul Giurgiu, care si-au deschis conturi la bancile romanesti, probabil cu detalii
In cel hal a ajuns Capital.ro! Un biet site de fake news (clickbait) promovat chiar de Google, desi e conflict de interese
Odata o revista de afaceri de calitate, pe vremea cand era detinuta de grupul de presa Ringier, Capital, cumparata in 2011, impreuna cu Evenimentul Zilei, de Dan Andronic, fiul celebrului caricaturist Adrian Andronic, a ajuns acum un biet site de "clickbait", adica de titluri inselatoare si detalii
- Caz incredibil la BRD: angajatii s-au autodenuntat pentru ca dadeau mita functionarilor statului de la CNAS
- Leumi Bank a fost cumparata de First Bank
- Ministrul Finantelor spune ca s-a ajuns la un consens cu bancile privind taxa pe active: aceasta va fi modificata si nu va mai fi legata de ROBOR
- Doi angati ai BRD au furat din banca 2 milioane de lei
- Consiliul Concurentei actioneaza la comanda politica in cazul ROBOR
- Seful PSD cere Guvernului sa ia masuri impotriva bancilor, acuzate ca fac profituri mari dar nu dau suficiente credite
- Vodafone a pierdut 300.000 de clienti
- Salariul minim brut creste de la 1.450 lei la 1.900 lei din 1 ianuarie 2018
- Bancile vor putea face plati instant din 2018
- Retea de camatarie cu un executor judecatoresc si un membru al trupei Vunk, anihilata de DIICOT
Criza COVID-19
- In majoritatea unitatilor BRD se poate intra fara certificat verde
- La BCR se poate intra fara certificat verde
- Firmele, obligate sa dea zile libere parintilor care stau cu copiii in timpul pandemiei de coronavirus
- CEC Bank: accesul in banca se face fara certificat verde
- Cum se amana ratele la creditele Garanti BBVA
Topuri Banci
- Topul bancilor dupa active si cota de piata in perioada 2022-2015
- Topul bancilor cu cele mai mici dobanzi la creditele de nevoi personale
- Topul bancilor la active in 2019
- Topul celor mai mari banci din Romania dupa valoarea activelor in 2018
- Topul bancilor dupa active in 2017
Asociatia Romana a Bancilor (ARB)
- Băncile din România nu au majorat comisioanele aferente operațiunilor în numerar
- Concurs de educatie financiara pentru elevi, cu premii in bani
- Creditele acordate de banci au crescut cu 14% in 2022
- Romanii stiu educatie financiara de nota 7
- Gradul de incluziune financiara in Romania a ajuns la aproape 70%
ROBOR
- ROBOR: ce este, cum se calculeaza, ce il influenteaza, explicat de Asociatia Pietelor Financiare
- ROBOR a scazut la 1,59%, dupa ce BNR a redus dobanda la 1,25%
- Dobanzile variabile la creditele noi in lei nu scad, pentru ca IRCC ramane aproape neschimbat, la 2,4%, desi ROBOR s-a micsorat cu un punct, la 2,2%
- IRCC, indicele de dobanda pentru creditele in lei ale persoanelor fizice, a scazut la 1,75%, dar nu va avea efecte imediate pe piata creditarii
- Istoricul ROBOR la 3 luni, in perioada 01.08.1995 - 31.12.2019
Taxa bancara
- Normele metodologice pentru aplicarea taxei bancare, publicate de Ministerul Finantelor
- Noul ROBOR se va aplica automat la creditele noi si prin refinantare la cele in derulare
- Taxa bancara ar putea fi redusa de la 1,2% la 0,4% la bancile mari si 0,2% la cele mici, insa bancherii avertizeaza ca indiferent de nivelul acesteia, intermedierea financiara va scadea iar dobanzile vor creste
- Raiffeisen anunta ca activitatea bancii a incetinit substantial din cauza taxei bancare; strategia va fi reevaluata, nu vor mai fi acordate credite cu dobanzi mici
- Tariceanu anunta un acord de principiu privind taxa bancara: ROBOR-ul ar putea fi inlocuit cu marja de dobanda a bancilor
Statistici BNR
- Deficitul contului curent, aproape 18 miliarde euro după primele opt luni
- Deficitul contului curent, peste 9 miliarde euro pe primele cinci luni
- Deficitul contului curent, 6,6 miliarde euro după prima treime a anului
- Deficitul contului curent pe T1, aproape 4 miliarde euro
- Deficitul contului curent după primele două luni, mai mare cu 25%
Legislatie
- Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor şi Fondul de garantare a depozitelor bancare
- Rambursarea anticipata a unui credit, conform OUG 50/2010
- OUG nr.21 din 1992 privind protectia consumatorului, actualizata
- Legea nr. 190 din 1999 privind creditul ipotecar pentru investiții imobiliare
- Reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR
Lege plafonare dobanzi credite
- BNR propune Parlamentului plafonarea dobanzilor la creditele bancilor intre 1,5 si 4 ori peste DAE medie, in functie de tipul creditului; in cazul IFN-urilor, plafonarea dobanzilor nu se justifica
- Legile privind plafonarea dobanzilor la credite si a datoriilor preluate de firmele de recuperare se discuta in Parlament (actualizat)
- Legea privind plafonarea dobanzilor la credite nu a fost inclusa pe ordinea de zi a comisiilor din Camera Deputatilor
- Senatorul Zamfir, despre plafonarea dobanzilor la credite: numai bou-i consecvent!
- Parlamentul dezbate marti legile de plafonare a dobanzilor la credite si a datoriilor cesionate de banci firmelor de recuperare (actualizat)
Anunturi banci
- Cate reclamatii primeste Intesa Sanpaolo Bank si cum le gestioneaza
- Platile instant, posibile la 13 banci
- Aplicatia CEC app va functiona doar pe telefoane cu Android minim 8 sau iOS minim 12
- Bancile comunica automat cu ANAF situatia popririlor
- BRD bate recordul la credite de consum, in ciuda dobanzilor mari, si obtine un profit ridicat
Analize economice
- România, pe locul 16 din 27 de state membre ca pondere a datoriei publice în PIB
- România, tot prima în UE la inflația anuală, dar decalajul s-a redus
- Exporturile lunare în august, la cel mai redus nivel din ultimul an
- Inflația anuală a scăzut la 4,62%
- Comerțul cu amănuntul, +7,3% cumulat pe primele 8 luni
Ministerul Finantelor
- Datoria publică, 51,4% din PIB la mijlocul anului
- Deficit bugetar de 3,6% din PIB după prima jumătate a anului
- Deficit bugetar de 3,4% din PIB după primele cinci luni ale anului
- Deficit bugetar îngrijorător după prima treime a anului
- Deficitul bugetar, -2,06% din PIB pe primul trimestru al anului
Biroul de Credit
- FUNDAMENTAREA LEGALITATII PRELUCRARII DATELOR PERSONALE IN SISTEMUL BIROULUI DE CREDIT
- BCR: prelucrarea datelor personale la Biroul de Credit
- Care banci si IFN-uri raporteaza clientii la Biroul de Credit
- Ce trebuie sa stim despre Biroul de Credit
- Care este procedura BCR de raportare a clientilor la Biroul de Credit
Procese
- ANPC pierde un proces cu Intesa si ARB privind modul de calcul al ratelor la credite
- Un client Credius obtine in justitie anularea creditului, din cauza dobanzii prea mari
- Hotararea judecatoriei prin care Aedificium, fosta Raiffeisen Banca pentru Locuinte, si statul sunt obligati sa achite unui client prima de stat
- Decizia Curtii de Apel Bucuresti in procesul dintre Raiffeisen Banca pentru Locuinte si Curtea de Conturi
- Vodafone, obligata de judecatori sa despagubeasca un abonat caruia a refuzat sa-i repare un telefon stricat sau sa-i dea banii inapoi (decizia instantei)
Stiri economice
- Datoria publică, 52,7% din PIB la finele lunii august 2024
- -5,44% din PIB, deficit bugetar înaintea ultimului trimestru din 2024
- Prețurile industriale - scădere în august dar indicele anual a continuat să crească
- România, pe locul 4 în UE la scăderea prețurilor agricole
- Industria prelucrătoare, evoluție neconvingătoare pe luna iulie 2024
Statistici
- România, pe locul trei în UE la creșterea costului muncii în T2 2024
- Cheltuielile cu pensiile - România, pe locul 19 în UE ca pondere în PIB
- Dobanda din Cehia a crescut cu 7 puncte intr-un singur an
- Care este valoarea salariului minim brut si net pe economie in 2024?
- Cat va fi salariul brut si net in Romania in 2024, 2025, 2026 si 2027, conform prognozei oficiale
FNGCIMM
- Programul IMM Invest continua si in 2021
- Garantiile de stat pentru credite acordate de FNGCIMM au crescut cu 185% in 2020
- Programul IMM invest se prelungeste pana in 30 iunie 2021
- Firmele pot obtine credite bancare garantate si subventionate de stat, pe baza facturilor (factoring), prin programul IMM Factor
- Programul IMM Leasing va fi operational in perioada urmatoare, anunta FNGCIMM
Calculator de credite
- ROBOR la 3 luni a scazut cu aproape un punct, dupa masurile luate de BNR; cu cat se reduce rata la credite?
- In ce mall din sectorul 4 pot face o simulare pentru o refinantare?
Noutati BCE
- Acord intre BCE si BNR pentru supravegherea bancilor
- Banca Centrala Europeana (BCE) explica de ce a majorat dobanda la 2%
- BCE creste dobanda la 2%, dupa ce inflatia a ajuns la 10%
- Dobânda pe termen lung a continuat să scadă in septembrie 2022. Ecartul față de Polonia și Cehia, redus semnificativ
- Rata dobanzii pe termen lung pentru Romania, in crestere la 2,96%
Noutati EBA
- Bancile romanesti detin cele mai multe titluri de stat din Europa
- Guidelines on legislative and non-legislative moratoria on loan repayments applied in the light of the COVID-19 crisis
- The EBA reactivates its Guidelines on legislative and non-legislative moratoria
- EBA publishes 2018 EU-wide stress test results
- EBA launches 2018 EU-wide transparency exercise
Noutati FGDB
- Banii din banci sunt garantati, anunta FGDB
- Depozitele bancare garantate de FGDB au crescut cu 13 miliarde lei
- Depozitele bancare garantate de FGDB reprezinta doua treimi din totalul depozitelor din bancile romanesti
- Peste 80% din depozitele bancare sunt garantate
- Depozitele bancare nu intra in campania electorala
CSALB
- La CSALB poti castiga un litigiu cu banca pe care l-ai pierde in instanta
- Negocierile dintre banci si clienti la CSALB, in crestere cu 30%
- Sondaj: dobanda fixa la credite, considerata mai buna decat cea variabila, desi este mai mare
- CSALB: Romanii cu credite caută soluții pentru reducerea ratelor. Cum raspund bancile
- O firma care a facut un schimb valutar gresit s-a inteles cu banca, prin intermediul CSALB
First Bank
- Ce trebuie sa faca cei care au asigurare la credit emisa de Euroins
- First Bank este reprezentanta Eurobank in Romania: ce se intampla cu creditele Bancpost?
- Clientii First Bank pot face plati prin Google Pay
- First Bank anunta rezultatele financiare din prima jumatate a anului 2021
- First Bank are o noua aplicatie de mobile banking
Noutati FMI
- FMI: criza COVID-19 se transforma in criza economica si financiara in 2020, suntem pregatiti cu 1 trilion (o mie de miliarde) de dolari, pentru a ajuta tarile in dificultate; prioritatea sunt ajutoarele financiare pentru familiile si firmele vulnerabile
- FMI cere BNR sa intareasca politica monetara iar Guvernului sa modifice legea pensiilor
- FMI: majorarea salariilor din sectorul public si legea pensiilor ar trebui reevaluate
- IMF statement of the 2018 Article IV Mission to Romania
- Jaewoo Lee, new IMF mission chief for Romania and Bulgaria
Noutati BERD
- Creditele neperformante (npl) - statistici BERD
- BERD este ingrijorata de investigatia autoritatilor din Republica Moldova la Victoria Bank, subsidiara Bancii Transilvania
- BERD dezvaluie cat a platit pe actiunile Piraeus Bank
- ING Bank si BERD finanteaza parcul logistic CTPark Bucharest
- EBRD hails Moldova banking breakthrough
Noutati Federal Reserve
- Federal Reserve anunta noi masuri extinse pentru combaterea crizei COVID-19, care produce pagube "imense" in Statele Unite si in lume
- Federal Reserve urca dobanda la 2,25%
- Federal Reserve decided to maintain the target range for the federal funds rate at 1-1/2 to 1-3/4 percent
- Federal Reserve majoreaza dobanda de referinta pentru dolar la 1,5% - 1,75%
- Federal Reserve issues FOMC statement
Noutati BEI
- BEI a redus cu 31% sprijinul acordat Romaniei in 2018
- Romania implements SME Initiative: EUR 580 m for Romanian businesses
- European Investment Bank (EIB) is lending EUR 20 million to Agricover Credit IFN
Mobile banking
- Comisioanele BRD pentru MyBRD Mobile, MyBRD Net, My BRD SMS
- Termeni si conditii contractuale ale serviciului You BRD
- Recomandari de securitate ale BRD pentru utilizatorii de internet/mobile banking
- CEC Bank - Ghid utilizare token sub forma de card bancar
- Cinci banci permit platile cu telefonul mobil prin Google Pay
Noutati Comisia Europeana
- Avertismentul Comitetului European pentru risc sistemic (CERS) privind vulnerabilitățile din sistemul financiar al Uniunii
- Cele mai mici preturi din Europa sunt in Romania
- State aid: Commission refers Romania to Court for failure to recover illegal aid worth up to €92 million
- Comisia Europeana publica raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare (MCV)
- Infringements: Commission refers Greece, Ireland and Romania to the Court of Justice for not implementing anti-money laundering rules
Noutati BVB
- BET AeRO, primul indice pentru piata AeRO, la BVB
- Laptaria cu Caimac s-a listat pe piata AeRO a BVB
- Banca Transilvania plateste un dividend brut pe actiune de 0,17 lei din profitul pe 2018
- Obligatiunile Bancii Transilvania se tranzactioneaza la Bursa de Valori Bucuresti
- Obligatiunile Good Pople SA (FRU21) au debutat pe piata AeRO
Institutul National de Statistica
- Producția industrială, în scădere semnificativă
- Pensia reală, în creștere cu 8,7% pe luna august 2024
- Avansul PIB pe T1 2024, majorat la +0,5%
- Industria prelucrătoare a trecut pe plus în aprilie 2024
- Deficitul comercial, în creștere de la o lună la alta
Informatii utile asigurari
- Data de la care FGA face plati pentru asigurarile RCA Euroins: 17 mai 2023
- Asigurarea împotriva dezastrelor, valabilă și in caz de faliment
- Asiguratii nu au nevoie de documente de confirmare a cutremurului
- Cum functioneaza o asigurare de viata Metropolitan pentru un credit la Banca Transilvania?
- Care sunt documente necesare pentru dosarul de dauna la Cardif?
ING Bank
- La ING se vor putea face plati instant din decembrie 2022
- Cum evitam tentativele de frauda online?
- Clientii ING Bank trebuie sa-si actualizeze aplicatia Home Bank pana in 20 martie
- Obligatiunile Rockcastle, cel mai mare proprietar de centre comerciale din Europa Centrala si de Est, intermediata de ING Bank
- ING Bank transforma departamentul de responsabilitate sociala intr-unul de sustenabilitate
Ultimele Comentarii
-
Bancnote vechi
Numar de ... detalii
-
Bancnote vechi
Am 3 bancnote vechi:1-1000000lei;1-5000lei;1-100000;mai multe bancnote cu eclipsa de ... detalii
-
Schimbare numar telefon Raiffeisen
Puteti schimba numarul de telefon la Raiffeisen din aplicatia Smart Mobile/Raiffeisen Online, ... detalii
-
Vreau sa schimb nr de telefon
Cum pot schimba nr.de telefon ... detalii
-
Eroare aplicație
Am avut ora și data din setările telefonului date pe manual și nu se deschidea BT Pay, în ... detalii